Apoplexia uteroplacentara (AUP) (decolarea prematura a placentei normal inserate) reprezinta separarea partiala sau totala a placentei din sediul sau de insertie normala în orice moment înainte de nastere.
Forme clinice
- decolarea totala
- decolarea partiala
Dupa suprafata decolarii si cantitatea de sânge extravazat deosebim trei grade:
- - Gradul I: decolarea a avut loc pe o suprafata de pâna la 1/6 din suprafata placentei, cu formarea unui hematom mic (50-100 ml).
- - Gradul II: decolarea intereseaza pâna la 1/3-1/2 din suprafata placentei, formându-se un hematom de 150-500 ml.
- - Gradul III: placenta este decolata pe mai mult de 1/2 din suprafata ei, hematomul cuprinde o cantitate de sânge ce depaseste 500-1000 ml.
Forma usoara (corespunde gradului I de decolare) - simptomatologia este foarte discreta, pacienta acuzând usoare dureri abdominale, palpator remarcându-se un hipertonus uterin, starea generala a pacientei si a fatului - neafectata.
Forma moderata - dureri abdominale intense, apar semne de debut a unui soc hemoragic, tensiunea arteriala este initial normala sau chiar ridicata, ulterior înregistrându-se o prabusire treptata. La examen local - uterul în hipertonus pronuntat (pâna la o duritate lemnoasa), bataile cordului fetal sunt alterate sau lipsesc.
Forma grava (corespunde gradului III de decolare a placentei) - dureri lomboabdominale, semne ale unui soc hemoragic de grad avansat. Uneori prin palpare se evidentiaza o bombare a uterului de consistenta mai putin dura, foarte sensibila, care corespunde hematomului retroplacentar. Bataile cordului fetal lipsesc.
Sistemul afectat: blocul uteroplacentar.
Incidenta: AUP se întâlneste în 0,5-1,5% de nasteri.
Prevalenta: predomina la multipare (2/3), în special la cele în vârsta de peste 30 ani.
Semne si simptome
Clasic, simptomatologia AUP cuprinde:
- durere abdominala acuta, urmata de stare de soc.
- sângerare cu sânge maroniu.
Examenul obstetrical va evidentia paliditatea tegumentelor, hipotensiune arteriala, bradicardie; sângerare cu sânge negricios, necoagulabil; uterul se va prezenta contractat, fara perioade de relaxare, dolor, cu segmentul inferior destins; bataile cordului fetal nu se percep sau sunt alterate.
Cauze
Etiologia certa a acestei patologii nu este cunoscuta, dar exista multipli factori ce pot favoriza survenirea ei: hipertensiunea indusa de sarcina, ruptura prematura a membranelor fetale, decompresia brutala în caz de hidramnioza sau dupa nasterea primului fat din duplex, traumatismele abdominale externe, localizarea nodulilor miomatosi în spatele zonei de implantare.
Factori de risc - fumatul, traumatismele externe, survenirea sarcinii pe fondul hipertensiunii arteriale, a diabetului zaharat etc.
Diagnostic diferential
- Placenta previa: hemoragia nu este însotita de durere, cu sânge rosu, coagulabil, uterul este normotonic.
- Polihidramnioza: tensiunea uterului din aceasta patologie poate fi confundat cu o contractie a uterului din AUR
- Travaliu hipokinetic.
- Ruptura uterina.
- Apendicita acuta în timpul sarcinii.
Investigatii de laborator
- Hemograma desfasurata (numarul de eritrocite, hematocritul, nivelul hemoglobinei).
- Coagulograma desfasurata.
Medicamentele ce pot schimba rezultatele de laborator: anticoagulantele administrate recent, antiprostaglandinicele.
Investigatii instrumentale
- Ultrasonografia - care denota prezenta decolarii placentare, suprafata ei, localizarea, starea fatului.
- Cardiomonitoringul fetal - pentru aprecierea dinamica a starii fatului (în special în forma usoara).
Complicatii posibile - coagulopatia de consum, uterul Couvelaire, insuficienta cardiovasculara acuta.
Pronostic si evolutie - în caz de tratament inadecvat si intempestiv poate surveni deces matern.
Sinonime - decolarea prematura a placentei normal inserate, Abruptio placentae.
Abrevieri - N/I - neidentificat; AUP - apoplexia uteroplacentara.