Coma este o stare de boală generală de alterare profundă a funcţiei creierului şi care se manifestă prin pierderea parţială sau totală a cunoştinţei, a mişcărilor voluntare, a sensibilităţii conştiente, dar cu păstrarea respiraţiei şi a activităţii inimii.

Bolnavul pare că doarme adânc, spre deosebire de somnul normal, nu poate fi trezit, nu se poate comunica cu el, nu răspunde la strigarea pe nume. În cazuri mai grave, nu răspunde la ciupirea sau înţeparea pielii şi nu mai poate înghiţi apa şi alimentele.

Comele se datorează următoarelor cauze: hemoragia şi traumatismele cerebrale, intoxicaţiile cu alcool etilic, alcool metilic, etilenglicol, benzină etc., după infecţii (hepatită, meningită, encefalită), în diabetul netratat, după tratamentul cu doze mari de insulină etc. Deoarece simptomele sunt asemănătoare în toate comele, numai medicul, care va fi chemat de urgenţă, va putea stabili cauza şi tratamentul corespunzător. De aceea, bolnavul în comă nu va fi transportat la spital decât la indicaţia medicului şi cu ambulanţa.

1. Coma alcoolică
Acest tip de comă este consecinţa consumului excesiv de băuturi alcoolice (alcool etilic şi mai rar alcool metilic). Pe lângă semnele general amintite, aerul respirat de intoxicat ca şi vărsăturile au miros de alcool. Uneori punerea diagnosticului este uşurată de martori, de locul unde se găseşte alcoolicul (pe stradă, lângă localurile publice) sau de o sticlă însoţitoare care miroase a băuturi alcoolice.

2. Coma apoplectică

3. Coma diabetică
Acest tip de comă se suspectează totdeauna la un bolnav diabetic cunoscut. Declanşarea comei se datorează nerespectării regimului alimentar (consum excesiv de glucide) sau tratamentului nesatisfăcător al diabetului. În toate cazurile, zahărul din sânge creşte foarte mult, peste 3-4 g la litru de sânge. Uneori coma apare la persoane care nu ştiu că suferă de diabet, mai ales după o masă copioasă, cu ocazia unei petreceri.

Coma diabetică nu apare brusc, ci începe cu simptome prevestitoare ca: ameţeală, oboseală, somnolenţă, tulburări digestive (lipsă de apetit, greaţă, vărsături). Pulsul devine frecvent, respiraţia greoaie şi neregulată, membrele devin reci şi bolnavul îşi pierde cunoştinţa intrând în comă. Aerul expirat de bolnav miroase a acetonă sau a mere coapte în cuptor.

În stabilirea stării de comă diabetică, de un real folos este mărturia familiei sau a cunoştinţelor care confirmă diagnosticul de diabet.

Primul ajutor. Deoarece în coma diabetică nu este alt tratament decât o injecţie de insulină, diabeticul va fi transportat imediat la spital. Până atunci, bolnavul va fi culcat şi încălzit dacă este frig. Dacă poate înghiţi, se va hidrata cu apă sau ceaiuri neîndulcite.

4. Coma insulinică
Această comă se întâlneşte tot la bolnavii de diabet, dar de data aceasta la cei care sunt în tratament cu insulină, de unde şi denumirea de comă insulinică. Cauza care produce coma este fie o doză prea mare de insulină, fie că bolnavul, după ce a făcut injecţia, nu se alimentează cu suficiente glucide şi atunci scade rapid concentraţia de zahăr din sânge (hipoglicemie).

Semnele acestei come trebuie cunoscute de anturajului familial sau de la locul de muncă al diabeticului, deoarece acesta nu-şi dă seama de momentul când intră în comă. Astfel, la început, în primele minute, bolnavul are senzaţia de foame şi, dacă în acel moment mănâncă ceva, pericolul unei come este înlăturat.

Dacă trece această perioadă, bolnavul devine liniştit, vorbeşte singur, are o stare de euforie, chiar fredonează ceva, sau, din contră, devine agitat. În continuare, prezintă tremurături, transpiraţii, salivaţie, are o stare de oboseală, de somnolenţă, simte mâinile şi picioarele grele şi caută să se aşeze pe ceva. Apoi, după un timp, starea sa se agravează, privirea îi este fixă, are fălcile încleştate, muşchii încordaţi, îşi pierde vorbirea logică, respiră cu greutate, pierde cunoştinţa şi, în scurt timp. după câteva ore de la injecţia cu insulină, intră în comă.În coma insulinică, spre deosebire de cea diabetică, respiraţia bolnavului nu are miros de acetonă.

Primul ajutor. In acest timp de comă se dă numai dacă se cunoaşte sigur că bolnavul este diabetic şi că a făcut de curând o injecţie cu insulină sau a luat alte medicamente antidiabetice. Pentru aceasta se vor întreba membrii familiei sau colegii de serviciu, dacă urmează un tratament cu insulină şi dacă a mai avut simptome asemănătoare.

În situaţia sigură de comă insulinică, salvarea bolnavului consta în administrarea rapidă de zahăr. I se dă să bea un pahar cu apă în care s-a dizolvat o lingură de zahăr, un pahar de sirop, miere, suc de fructe, dulceaţă, gem etc. Dacă bolnavul nu poate înghiţi, este inconştient sau are dinţii încleştaţi, atunci i se introduce forţat în gură (între dinţi şi obraji) două linguriţe de zahăr sau bomboane pisate, miere etc. (Nu i se vor introduce în fundul gâtului pentru că este pericol de a-i produce asfixie!)

În lipsa dulciurilor de mai sus se pot folosi biscuiţi, fructe, pâine, prăjituri. Dacă bolnavul îşi recapătă cunoştinţa după 5-10 minute, înseamnă că a fost vorba de o comă insulinică. În caz contrar nu i se vor mai da dulciuri, căci dacă există o comă diabetică, zahărul îi va agrava starea. În această situaţie se va transporta de urgenţă bolnavul la spital, unde. pe baza analizelor sângelui, se va preciza dacă este vorba de o comă insulinică sau de una diabetică.

Pentru prevenirea comei insulinice, bolnavii de diabet care urmează tratament cu insulină, în special cu insulină-retard, trebuie să aibă întotdeauna la ei zahăr sau unul din dulciurile (glucidele) menţionate mai sus, iar anturajul său să cunoască simptomele comei hipoglicemice.