Scurgerea sângelui din nas (epistaxisul) este cauzată uneori de un traumatism al nasului: cădere, lovire, introducerea degetelor sau a unor corpi străini în nări (mai ales de către copii).
Alteori, hemoragia nazală apare după un efort, tuse, strănut, după suflarea forţată a nasului sau după aplecarea capului în jos, mai ales în sezonul cald.
Epistaxisul se datorează ruperii unor mici vase de sânge, mai ales la acele persoane care au o mucoasă nazală mai fragilă. Vegetaţiile adenoide, polipii (la copii), bolile infecţioase acute, respirarea de praf sau substanţe chimice iritante se pot însoţi de epistaxis.
Bolnavii cu hipertensiune arterială pot să prezinte o hemoragie nazală, atunci când tensiunea lor arterială creşte foarte mult, sângerarea constituind astfel un semnal de alarmă că s-a rupt „supapa de siguranţă" nazală. Persoanele cu boli de sânge sau de ficat sunt mai predispuse la hemoragie nazală. În marea majoritate a cazurilor, hemoragia se observă numai pe o singură nară.
Primul ajutor. Hemoragia nazală este, de obicei, mică şi se opreşte singură, după ce s-au scurs câteva zeci de picături de sânge. Totuşi dacă hemoragia nu se opreşte, primul gest care trebuie făcut de bolnav sau de altă persoană este să apese cu un deget, comprimând nara care sângerează, timp de un sfert de oră. După aceea se slăbeşte în mod treptat presiunea, îndepărtând degetul. Bolnavul va fi descheiat la gât pentru ca gulerul să nu apese pe vasele gâtului, creând o presiune sanguină mare la cap.
Tot în acest scop, persoana cu epistaxis nu va sta culcată la orizontală ca să-i crească presiunea sângelui la cap, ci pe un scaun cu spătar sau în pat, rezemată de o pernă. Se vor pune comprese reci pe frunte şi la rădăcina nasului, cu scopul de a produce constricţia (îngustarea) vaselor sanguine şi se va linişti bolnavul care, la vederea sângelui, intră în panică. Nu se va ţine bolnavul în apropierea unei surse puternice de căldură (foc, soare) care produce dilataţia vaselor sanguine.
Dacă, totuşi, hemoragia nu se opreşte, se va introduce în nara sângerândă un tampon cu vată, o fâşie de compresă sau o cârpă curată, umezită cu ser fiziologic, cu apă oxigenată, cu apă slab sărată. Acest tampon va fi suficient de mare şi de îndesat, încât să poată presa şi astupa vasul de sânge rupt. După 6-8 ore, tamponul se scoate foarte încet şi numai după ce, mai înainte, s-a înmuiat cu unul din lichidele menţionate mai sus.
Bolnavul va sta cu capul înclinat într-o parte pentru a putea scuipa într-o farfurioară sângele care se scurge spre fundul gâtului, cu scopul de a putea aprecia cantitatea de sânge pe care o pierde pacientul. De aceea sângele nu se va înghiţi (mai ales de către copii), căci se creează falsa impresia că hemoragia s-a oprit. Pentru ca sângele să nu se scurgă pe gât, ci pe nas, bolnavul va sta pe scaun cu capul aplecat spre înainte.
Dacă prin metodele folosite hemoragia nu se opreşte şi este destul de mare, ea poate să provoace o anemie gravă care sa ameninţe viaţa bolnavului. In acest caz se va chema „Salvarea" sau se va transporta bolnavul la o unitate medicală.
Chiar dacă hemoragia s-a oprit, bolnavul va merge după aceea la medicul ORL-ist pentru a-i face tratamentul necesar (cauterizare) în vederea preîntâmpinării recidivelor. In final, va trebui tratată boala de bază care stă la originea epistaxisului: hipertensiunea arterială, bolile de sânge, de ficat etc. Sângerările mici şi repetate vor fi tratate cu calciu şi vitamina C.