Herpesul zoster, cunoscut sub numele de zona zoster, reprezintă forma secundară a virusului varicelei. În cazul varicelei, boală provocată de virusul varicelei (unul dintre tipurile viruşilor herpesului), corpul se acoperă cu herpes simplu, care mai apoi se transformă în răni; tratarea lor definitivă are loc într-o săptămână-două.

Virusul varicelei pătrunde în organism asemeni virusului herpesului simplu, prin regiunile lezate ale pielii, şi apoi, trecând prin epiteliile nervilor, ajunge în celulele creierului sau în ganglionii nervoşi, unde se află în stare de „repaus".

După un timp, sub acţiunea diferitor factori, virusul poate deveni din nou activ; însă în cazul acesta el nu va mai provoca varicela, ci va intra din nou în epiteliile nervilor, fapt ce va avea drept consecinţă formarea veziculelor pe toate căile nervoase.

În cazul zonei zoster, apariţia veziculelor dureroase şi înroşirea pielii este precedată de o senzaţie puternică de durere (care cuprinde jumătate din cutia toracică, abdomen şi faţă), care apare din cauza inflamaţiei epiteliilor nervilor. Uneori, nervul afectat de virus se poate inflama din nou, cauzând nevralgia cronică (durere acută pe traseul nervilor) pe parcursul câtorva luni sau chiar ani.

Herpesul zoster este o maladie infecţioasă. Din momentul apariţiei primelor senzaţii dureroase, viruşii zoster încep să migreze de pe pielea afectată fapt foarte periculos pentru copiii mici sau cei care nu au suferit în copilărie de varicelă şi pentru persoanele cu sistemul imuni tar slăbit: bolnavi oncologici, în timpul curei de chimioterapie, bolnavi de SIDA sau cărora li se administrează preparate imunosupresoare ca urmare a intervenţiilor chirurgicale de transplant de organe.

Din cauza infectării cu virus, la persoanele din aceste grupuri de risc va apărea, probabil, varicelă, şi nu zona zoster. Pentru copiii sănătoşi şi pentru adulţi varicelă va fi o neplăcere trecătoare, pe când pentru cei cu imunitatea slăbită poate fi fatală. Din această cauza, dacă suferiţi de herpesul zoster, trebuie să renunţaţi la vizitele în spital sau la prietenii care au vreo legătură cu categoriile de risc medical enumerate mai sus. Chiar şi pentru oamenii cu imunitatea normală probabilitatea infectării cu acest virus atinge 80%, iar aceasta înseamnă că 8 din 10 persoane care au contactat cu bolnavi de varicelă vor fi infectate.

Să vedem însă cum vi se poate ameliora starea, în cazul în care v-aţi îmbolnăvit de herpesul zoster.

Recomandat
Vitamina C contribuie la vindecarea veziculelor de pe piele. Chiar de la apariţia primelor simptome ale bolii măriţi consumul de vitamină C până la 8-10 g zilnic (câte 1 g pe oră), cu condiţia ca intestinele dumneavoastră să poată asimila fără dificultăţi o asemenea doză. Continuaţi administrarea până când veziculele vor începe să se usuce; apoi puteţi reduce consumul vitaminei C până la nivelul obişnuit (minimum 1-2 g, în funcţie de toleranţa individuală a organismului pentru vitamina C).

Administrarea bioflavonoizilor măreşte acţiunea vitaminei C asupra procesului de cicatrizare a pielii în locurile formării veziculelor. O astfel de combinare a preparatelor permite şi reducerea dozei de vitamina C, lucru extrem de favorabil pentru intestine. Imediat după apariţia primelor senzaţii de durere, începeţi administrarea vitaminei C (600-1000 mg) în combinaţie cu complexul bioflavonoid (600-1000 mg), de cinci ori pe zi, pe parcursul a trei zile.

După injectarea vitaminei B12, un număr mare de pacienţi cu herpes zoster prezintă o ameliorare semnificativă a stării, care se manifesta prin reducerea senzaţiilor de durere şi cicatrizarea rapidă a pielii, după două-trei zile de la începutul terapiei. Pentru un astfel de tratament aveţi nevoie de asistenţă medicală. Administraţi o doză zilnică de 500 mcg (volumul aproximativ: 0,5 ml) pe parcursul a şase zile, apoi utilizaţi aceeaşi doză săptămânal, pe parcursul a şase săptămâni.

Administrarea suplimentară a vitaminei E a avut efect pozitiv în cazul tratării nevralgiei cronice la bolnavii cu herpes zoster. Luaţi 400-600 UI de vitamina E sub formă de succinat d-alfa-tocoferol, de trei ori pe zi, în timpul mesei. Menţineţi această doză pe parcursul a şase luni. Fiţi atenţi: dozele mari de vitamina E pot provoca unor persoane creşterea tensiunii arteriale.

Contraindicat
Nu există nici o vitamină sau microelement care ar agrava situaţia în cazul herpesului zoster, cu excepţia celor ce inhibă sistemul imunitar.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment