Pietrele la rinichi se formează din cauza precipitării mineralelor conţinute de urină, care, treptat, „cresc". Pietrele pot fi mărunte şi netede, caz în care trec prin căile urinare şi se elimină prin urină (de obicei provocând dureri) sau devin conglomerate cu diametrul de peste 3 cm şi nu pot fi eliminate prin urină.
Până nu demult aceste pietre mari erau eliminate numai prin intermediul intervenţiei chirurgicale. Tehnica nouă - de utilizare a aparatului numit litotritor - permite distrugerea pietrelor cu ultrasunet; nisipul rămas se elimină prin urină.
Graţie dezvoltării tehnologiilor medicale, tratamentul litiazei renale a devenit mai puţin barbar, însă alimentaţia corectă are un rol important în prevenirea acestei maladii.
Consumul cantităţilor mari de lichide contribuie la spălarea permanentă a rinichilor. Beţi zilnic 2-2,5 1 de lichid. Aceasta nu înseamnă că trebuie să consumaţi numai apă sau o anumită băutură.
Fibrele alimentare reduc capacitatea de asimilare a calciului şi, întrucât această substanţă constituie materia primă din care sunt formate pietrele, reducerea cantităţii ei previne apariţia bolii.
Conţinutul fibrelor din alimentaţia zilnică trebuie să atingă 40-50 g. Este necesar, de asemenea, să consumaţi mai multe produse alimentare bogate în acid fitinic (boabe integrale de grâu, porumb, secară, ovăz), deoarece şi el imobilizează surplusul de calciu.
Deficitul vitaminei B6 necesară pentru descompunerea acidului oxalic (încă un component din care sunt formate pietrele din rinichi), contribuie la apariţia precipitatelor minerale în rinichi. Administraţi zilnic 50-100 mg de vitamina B6. Nu depăşiţi această doză, întrucât este cunoscut faptul că 500 mg de vitamină, consumate zilnic pe parcursul câtorva ani, pot provoca dereglări psihice.
Experienţele asupra animalelor demonstrează că evoluţia litiazei renale este stimulată de deficitul magneziului. Oamenii care suferă de litiază renală sunt afectaţi în mod frecvent şi de insuficienţa magneziului. Acest deficit contribuie la formarea celui mai răspândit tip de pietre, care sunt formate din calciu oxalic. Administraţi 250 mg de glicinat sau aspartat de magneziu de două ori pe zi, pe parcursul a 18-24 de luni. Apoi reduceţi doza zilnică a preparatului până la 100.
Carenţa potasiului contribuie la evoluţia litiazei renale. Preparatele potasiului sau produsele bogate în potasiu reduc conţinutul calciului din urină, acesta crescând din cauza consumului cantităţilor mari de proteine de origine animală. Administraţi 99 mg de gluconat de potasiu zilnic şi consumaţi mai multe produse cu conţinut bogat în potasiu, cum sunt broccoli, roşiile, portocalele şi bananele; adăugaţi în alimentele pe care le gătiţi un sfert sau o jumătate de linguriţă de sanasol.
În regiunile unde apa nu este dură oamenii suferă mai frecvent de litiază renală decât în cele cu apă chirci. Duritatea apei este determinată de conţinutul de substanţe minerale; cu cât acesta este mai mare, cu atât apa este mai dură. Deseori duritatea apei este diminuată artificial, din diferite cauze. Dacă locuiţi într-o zonă fără apă dură, beţi mai multă apă minerală.
Consumul cantităţilor mari de proteine de origine animală (carne, pasăre sau peşte) provoacă mărirea nivelului calciului în urină, ceea ce creează condiţii favorabile pentru apariţia litiazei renale. Acest efect este parţial atenuat de prezenţa în alimentaţie a potasiului şi a vitaminei B6. Organismul are nevoie zilnic de câte 1,1 g de proteine complete pentru fiecare kg al masei fără grăsimi a corpului. Dacă aveţi predispoziţie pentru litiaza renală, încercaţi să nu depăşiţi norma indicată de consum a proteinelor. Produsele de origine animală nu conţin, de regulă, toţi aminoacizii esenţiali, dar proteinele din soia satisfac această cerinţă. Dacă vă hotărâţi să treceţi la regimul vegetarian - iar recidivele frecvente ale litiazei renale vă pot obliga să luaţi o asemenea hotărâre - trebuie să alegeţi acele produse de origine vegetală care să vă satisfacă necesarul zilnic de aminoacizi.
Consumul unei cantităţi mari de sodiu (în primul rând a sării de bucătărie) contribuie la formarea calciului din rinichi. Nivelul crescut de calciu în urină poate duce la apariţia pietrelor calcaroase. Dacă aţi mai suferit de pietre la rinichi, nu săraţi prea mult alimentele şi nu consumaţi produse sărate.
Unele produse cresc conţinutul de oxalat din organism. Această substanţă în combinaţie cu calciul formează pietrele. Încercaţi să consumaţi în cantităţi reduse boabe, cacao, cafea solubilă, pătrunjel, revent, spanac, ceai, sfeclă, morcovi, ţelină, ciocolată, castraveţi, grapefruit, varză, mazăre şi ardei -toate aceste produse conţin cantităţi mari de oxalat.
Alimentaţia care conţine mult zahăr contribuie la creşterea nivelului calciului în urină, ceea ce creează condiţii favorabile pentru apariţia litiazei renale. Concomitent, zahărul stimulează creşterea nivelului de oxalat şi acid uric (componenţi ai altui tip de pietre). Dacă aţi suferit deja de pietre la rinichi, întrerupeţi sau reduceţi drastic consumul zahărului.
Cercetătorii au observat că persoanele care suferă de litiază renală consumă, în medie, de două ori mai mult alcool (îndeosebi bere) decât cele care nu suferă de această boală. Limitaţi consumul alcoolului; consumaţi cel mult un pahar de bere sau vin pe săptămână.
Cofeina stimulează pierderea calciului prin urină şi, astfel, măreşte riscul apariţiei pietrelor calcaroase. Acest efect este caracteristic femeilor cărora li se administrează estrogen, dar se înregistrează şi în alte cazuri, atât la femei cât şi la bărbaţi.
Întrucât la descompunerea în organism a vitaminei C se formează oxalat sau acid oxalic, nivelul crescut al vitaminei C poate contribui, cel puţin teoretic, la formarea pietrelor din oxalat de calciu. Însă cercetările au demonstrat că nivelul oxalatului în urină nu se măreşte atâta timp cât consumul vitaminei C nu depăşeşte 6 g zilnic; chiar şi atunci sunt supuse riscului numai persoanele predispuse litiazei renale.
Dacă aţi avut deja pietre la rinichi limitaţi consumul vitaminei C; administraţi până la 500-1000 mg de patru ori pe zi (sau 2-4 g zilnic). Dacă aveţi nevoie de doze mai mari de vitamina C, puteţi evita creşterea considerabilă a nivelului de oxalat în urină administrând vitamina B6 de patru ori pe zi, în doze de 25 mg.