După cum ştim cu toţii, unghiile sănătoase sunt tari, netede şi străvezii. Dar nu toţi cunosc factorii multipli, responsabili pentru sănătatea unghiilor. Bolile grave, toxinele chimice, preparatele curative, infecţiile micotice, maladiile cordului şi ale plămânilor şi insuficienţa diferitor componenţi alimentari pot schimba forma, netezimea, viteza de creştere şi culoarea unghiilor. Întrucât tema cărţii o constituie componenţii alimentari, să vedem cum pot influenţa ei starea unghiilor.

Deficitul calciului poate provoca fragilitatea unghiilor. Administraţi zilnic 1000-1500 mg de calciu şi 500-700 mg de magneziu (aceste două substanţe trebuie să fie administrate împreună), pe parcursul a patru-şase săptămâni. Apoi reduceţi consumul calciului până la 100 mg, iar al magneziului până la 50 mg.

În cazul insuficienţei fierului, unghiile pot deveni fragile. Administraţi preparate ale fierului numai în cazul în care medicul va depista deficitul lui în sângele dumneavoastră, întrucât abuzul de fier poate provoca complicaţii. Administraţi fierul sub formă de compus complex (de exemplu, glicinat de fier), în cantităţi zilnice de 10-20 mg. Dacă nu puteţi face rost de acest preparat, administraţi 90 mg de sulfat de fier de trei ori pe zi, împreună cu 500 mg de vitamina C.

Carenţa zincului, de asemenea, provoacă fragilitatea unghiilor. Administraţi compuşi complecşi ai zincului (cum sunt aspartatul şi picolinatul), în cantităţi zilnice de 20-50 mg. Fiţi atenţi: administrarea zincului sub formă ionică poate provoca deficitul altor microelemente, de exemplu al cuprului, din cauza concurenţei la asimilare în intestin. Utilizarea compuşilor complecşi previne această concurenţă şi asigură asimilarea adecvată a tuturor microelementelor. Întrucât cuprul este necesar pentru activitatea normală a retinei, este importantă administrarea zincului sub formă de compus complex.

În cazul consumului insuficient al acizilor graşi esenţiali, acidului linoleic şi unturii de peşte, unghiile pot deveni subţiri, fragile şi acoperite cu brazde. Pentru a obţine un rezultat cât mai bun ca urmare a administrării acizilor graşi esenţiali, ţineţi o dietă de bază a macrocomponenţilor şi suplimentaţi-o cu acid linoleic şi untură de peşte, în proporţie de 1:4. Poliena conţine acidul linoleic şi untura de peşte, amestecate deja în proporţia necesară.

Dacă nu puteţi face rost de acest preparat, puteţi procura din farmaciile naturiste ulei enoteric, care conţine acid linoleic, şi untură de peşte. Întrucât acestea nu sunt forme pure, doza va fi diferită. Un substitut reuşit îl reprezintă combinaţia de 500 mg de ulei enoteric, 1000 mg de untură de peşte şi 200 UI de vitamina E, administrată de 1-3 ori pe zi. (In atenţia bolnavilor de diabet: untura de peşte poate fi cauza schimbărilor neaşteptate ale nivelului zahărului în sânge la unii diabetici. Urmăriţi cu atenţie nivelul zahărului în sânge, când consumaţi untura de peşte şi întrerupeţi tratamentul, dacă nivelul zahărului devine dificil de controlat.)

În cazul consumului abuziv de seleniu unghiile pot deveni subţiri şi fragile. În cazul în care consumaţi preparate care conţin seleniu, întrerupeţi administrarea lor pentru o perioadă de timp (cel puţin trei săptămâni), apoi reluaţi administrarea, reducând doza la jumătate. Dacă starea unghiilor va continua să se agraveze şi după înjumătăţirea dozei, peste trei-patru săptămâni reduceţi-o încă o dată la jumătate.
Yandex