Maladiile reumatismale se împart în 2 categorii mari, boli inflamatorii și boli degenerative. Maladiile degenerative strică ireversibil articulațiile prin trecerea vremii și prin uzură, astfel că se distruge cartilajul și se freacă os pe os cu dureri înfiorătoare. Soluția este implantarea în articulația degradată a unei proteze. Dar să vedem ce se poate spune despre cealaltă familie de boli reumatismale - cele inflamatorii.

Una dintre cele mai cunoscute maladii reumatismale inflamatorii este poliartrita reumatoidă. Aceasta reprezintă o boală care lovește mai ales în periferia organismului, adică maltratează articulațiile mici de la degete, de la pumn, de la încheietura brațului, de la gleznă etc. Această poliartrită reumatoidă deformează îngrozitor articulațiile mici.

Semnele ce anunță instalarea poliartritei reumatoide
Inițial, durerile se simt în articulațiile mici ale mâinii. În încheietura pumnului, în articulațiile degetelor dinspre palmă, precum și în articulațiile de la mijlocul degetelor. Este bine de știut că poliartrita reumatoidă afectează în mod simetric articulația. Durerile apar în special noaptea și se micșorează în intensitate la mișcarea articulației.

Multe persoane se trezesc dimineața cu o anume blocare a articulației. Această înțepenire dispare cam după o jumătate de oră. Dacă senzația de articulații ruginite, înțepenite durează mai mult de 4 - 5 ore e semn de poliartrită reumatoidă. Simptom de poliartrită reumatoidă este și umflarea articulațiilor, adică tumefacția lor.

Umflarea articulațiilor afectează mai ales părțile moi ale articulațiilor unde se acumulează lichid. Nu se umflă oasele din articulație. Foița care căptușește articulația numită sinovială se înmulțește și găurește oasele și cartilajele. Poliartrita reumatoidă ajunge să rupă și tendoanele, astfel că degetele fug în lateral, deci apare deformația ce se întâlnește într-o fază avansată a bolii dacă nu a fost tratată.

Sunt poliartrite ce pot debuta de la genunchi prin umflarea acestuia, prin înțepenire, prin apariție de lichid. Boala poate porni și de la coate sau de la umăr. Poliartrita reumatoidă afectează mai puțin coloana vertebrală, la coloană este vorba despre spondilită.

Cauzele poliartritei reumatoide
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie ce nu se vindecă, dar tratată corect poate fi ținută în frâu. Cauzele poliartritei reumatoide rămân necunoscute. Poate fi vorba și de cauze hormonale.

Portretul-robot al bolnavului de poliartrită reumatoidă este o femeie între 40 și 50 de ani, deci în pragul schimbării de macaz a hormonilor, o femeie bântuită de stres, care a stat mult în frig și a lucrat cu apă rece. Dar poliartrita reumatoidă atacă și categoria bărbaților, după cum lovește la vârste tinere, la vârste fragede de copii, dar și în rândul bătrânilor.

Remisie
Deocamdată știința nu a găsit o metodă de vindecare a poliartritei reumatoide, dar tratamentele pot obține o remisiune pe perioade lungi, adică boala face un pas înapoi. Este de maximă importanță punerea diagnosticului devreme. De la debut, medicii specialiști trebuie să diagnosticheze că e vorba de poliartrită reumatoidă, nu să se facă confuzia cu artroza de degradare prin vârstă. Poliartrita reumatoidă îmbracă forme blânde, dar și forme severe, când prinde organe precum plămânul și amenință viața.

Tratamentul poliartritei reumatoide
Tratamentul poliartritei reumatoide cuprinde diverse medicamente. Se recomandă medicamentele antiinflamatoare care se adresează doar simptomelor bolii. Aceste medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, adică nu pe bază de cortizon, din clasa aspirinei, nu acționează însă la fondul bolii, ci doar la semnele pe care ea le dă. La unii bolnavi mai gravi se poate ajunge și la medicamente antiinflamatoare mai puternice din clasa cortizonicelor. Pentru un tratament corect, trebuie să vă adresaţi la medicul specialist.

Reacții adverse
Cei care sunt obligați de poliartrita reumatoidă să se trateze pe termen lung cu antiinflamatoare nesteroidiene trebuie să știe că ele dau reacții adverse. Din rândul efectelor secundare, cele mai de temut și des întâlnite sunt reacțiile adverse asupra tubului digestiv, ajungându-se chiar la hemoragii digestive superioare.

Cei care sunt abonați la tratamentele cu medicamente antiinflamatoare trebuie să ia în paralel tratamente de protecție a sistemului digestiv. Dar reacțiile secundare defavorabile pot lovi în rinichi și în sistemul cardiovascular.
Yandex