Definitie
Rinita alergica este o reactie imediata sau întârziata la alergeni, care se traduce prin stranut, rinoree cu secret clar, congestie nazala, prurit nazal, faringeal si conjunctival, lacrimare, fenomene aparente dupa o expozitie la alergen. Alergenii de baza sunt cei aerieni, dar si cei alimentari pot conditiona boala.

Un complex antigen-anticorp initiaza o cascada de procese în mastocite, care culmineaza cu degranularea lor si producerea unui melanj de mediatori ai inflamatiei, cum ar fi histamina, heparina, leucotrienele, prostaglandinele, proteazele si factorii de activare a trombocitelor.

Un raspuns simptomatic imediat este urmat de o faza persistenta a reactiei, asociata de infiltrarea în regiunea inflamatiei a neutrofilelor, bazofilelor, celulelor mononucleare.

Poate purta un caracter sezonier sau se manifesta permanent pe parcursul întregului an, în dependenta de clima, raspunsul individual si tipul de antigeni. Manifestarile sezoniere sunt definite de anumite ierburi, flori, copaci. Manifestarile din cursul anului de obicei sunt cele de raspuns la praful de casa, mucegai, scuame de origine animala.

Sistemele afectate: Tegumentele, pulmonar, hemic/limfatic/imun.

Ereditatea: Predispunere genetica prezenta.

Incidenta/Prevalenta: Este cea mai frecventa afectiune alergica si ataca aproximativ 8-12% din populatia totala.

Predominanta de vârsta: debuteaza, de obicei, pâna la vârsta de 30 ani.

Predominanta de sex: Barbati = Femei; Baieti > Fete

Semne si simptome - prurit nazal, ocular, faringeal, stranut, epistaxis, congestie nazala, lacrimare, cearcane sub ochi, edem periorbital, senzatie de urechi astupate, simptome asociate cu dissomnia, oboseala, polipi nazali, respiratie pe gura, dureri în gât, voce schimbata, tuse iritanta, scurgeri postnazale, tulburari olfactive, aspectul specific al fetei.

Cauze
- proteine de origine animala sau vegetala: polen, mucegai, praf domestic, scuamc de animale, saliva sau urina uscata.
- ramasite de insecte, alimentatie cu peste.

Factori de risc
- antecedente familiale.
- expozitii repetate la alergenul cauzal.
- expozitii la alergeni cauzativi multipli.
- prezenta altor stari alergice: astm bronsic, dermatita atopica, urticarie.
- incomplianta la masurile terapeutice adecvate.

Diagnostic diferential
- rinita nonalergica cu sindrom eozinofilic.
- rinita vasomotorie.
- sinuzita cronica.
- deficitul de IgA cu sinuzite recurente.
- polipi si tumori nazale.
- rinita reactiva sau asociata cu alte afectiuni.
- corp strain.
- infectii virale ale cailor respiratorii superioare.
- expozitii toxice.
- reactiile la unele medicamente - dupa abrogarea dccongestivelor locale; - folosirea de inhibitori de convertire ai aldo-steronului; - folosirea cronica a aspirinei.
- obstructia anatomica a septului nazal.
- rinita cronica digitorum.

Probe de laborator
- analiza generala a sângelui poate scoate în evidenta o eozinofilie usoara, dar de obicei fara schimbari în rinita necomplicata:
- frotiu nazal cu examen citologic pentru eozinofile.
- IgE crescute.

N.B.: Infectiile secundare pot face dificil diagnosticul si pot micsora eozinofilia. Infestarea cu paraziti este asociata de o eozinofilie marcata. Corticosteroizii micsoreaza eozinofilia.

Schimbari morfologice
- analiza secretului nazal: - predomina eozinofilele; - prezente bazofile; - pot fi si mastocite.
- mucoasa nazala - edeme submucoase, fara distractie evidenta; - infiltratie eozinofilica; - granulocite; - hidrofilia tesuturilor si fixarea deficienta a substantelor; - glande mucoase congestionate.

Teste speciale
- probe cutanee cu antigenii suspectati.
- testul radioalergosorbent RAST.
- audiometrie se indica în dificultatea diagnosticului uzual.
- rinoscopia este optionala, deoarece vizualizarea este foarte buna.

Investigatii instrumentale - radiografia sinusurilor (la indicatie): opacitate, nivele de lichide si îngrosarea mucoasei.

Masuri generale
- educarea pacientului: este important sa-l linistim si sa-l facem sa înteleaga natura bolii.
- este importanta limitarea expozitiei la alergenii cauzativi.
- încercati sa stabiliti factorii cauzatori ai bolii prin culegerea anamnezei si prin testele cutanee specifice.
- tratamentul în functie de severitatea bolii.
- imunoterapia:
- în general este rezervata pentru alergiile de sezon, care nu pot fi controlate cu medicamente si schimbari ale anturajului;
- extractul de alergen specific este inoculat subcutanat în doze crescânde în functie de reactia locala;
- raspunsul pacientului trebuie controlat în fiecare sezon sau anual.

Regim - fara restrictii, limitând doar activitatile în zonele de expunere la alergenii cauzativi.

Dieta - hipoalergica se indica în cazul când s-a constatat legatura bolii cu alergcnul alimentar.

Educatia pacientului - cuprinde aceleasi compartimente ca si în astmul bronsic si alte afectiuni alergice.

Profilaxie
- principala masura de profilaxie este evitarea contactului cu alergenii cauzali.
- conditionarea aerului poate fi o masura eficace în caz de alergie de sezon.
- curatenia locuintei si nimicirea acarinienilor, prafului de casa pentru grupul de pacienti cu alergie specifica.
- minimalizarea expunerii si contactului cu animale domestice, inclusiv prin descurajarea de a avea animale în casa.
- evitarea contactului cu iritanti de anturaj: fum si fumat.
- folosirea pernelor si saltelelor speciale sau a învelisurilor de control antialergic pentru ele.

Complicatii posibile - infectii secundare, otita medie, sinuzita, epistaxis, hiperplazia limfoida nazofaringiana, scaderea functiei pulmonare, efecte ale folosirii continue de medicamente, facies specific.

Pronostic evolutiv
- telul de baza este de a obtine un control maxim, benefic si acceptat de pacient.
- tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient.
- în timp au loc schimbari ale sistemului imun, care fac mai usoara evolutia bolii.
- este foarte important de a obtine un control cât mai timpuriu si mai complet asupra bolii.

Afectiuni asociate - astm bronsic, dermatita atopica, alte afectiuni IgE mediate.

Factori legati de vârsta - pediatrici:
- în toate cazurile de rinita persistenta excludeti o rinita alergica.
- rinita alergica îl face pe copil mai susceptibil la infectiile respiratorii, care agraveaza evolutia rinitei.
- este important ca familia sa înteleaga natura bolii si sa se implice în lupta cu ea.
- pot fi necesare schimbari de anturaj, cu înlaturarea din locuinta a covoarelor, florilor, animalelor domestice si alte masuri.
- steroizii (spray nazal) sunt permisi numai dupa 12 ani, Beclometasone se poate folosi dupa vârsta de 6 luni, iar Mometasone - de la 3 ani.

Geriatrici: efectele secundare medicamentoase sunt mai frecvente.
- numarul si tipul alergenului cauzator se poate schimba cu vârsta.
- manifestarile bolii se pot atenua în decada a 4-a a 5-a a vietii.

Alti factori:
- poate aparea deprinderea la antihistaminice, ele trebuie schimbate în fiecare an.

Sarcina - schimbarile fiziologice din timpul sarcinii pot agrava evolutia rinitei de orice geneza: alergica, vazomotorie, nonalergica.

Sinonime - polinoza, rinita IgE mediata, coriza spastica sezoniera, febra de fân.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment