Este o vitamină solubilă în grăsimi (liposolubilă). Vitamina aceasta, care se depozitează în cantităţi mici în ficat, se distruge sub acţiunea luminii şi în soluţiile alcaline. Vitamina K a apărut în urma unei descoperiri din anul 1934: s-a observat că o substanţă din nutreţul pentru pui, conţinând lucerna, preîntâmpina sângerarea la păsări.
Savanţii au început repede lucrările pentru determinarea factorului antihemoragic şi, în 1940, Heinrich Damme din Danemarca a descoperit şi sintetizat o combinaţie pe care a numit-o vitamina K {koagulations vitamin), datorită rolului ei în coagularea sângelui.
Surse alimentare
Zarzavaturile, care oferă între 50 şi 800 mcg de vitamina K la 100 g de aliment, conţin cele mai mari cantităţi. În cantităţi mai mici ea se găseşte în lapte şi lactate, carne, ouă, cereale, fructe şi legume.
Funcţiile în organism
De fapt, această vitamină este formată dintr-un grup de substanţe: filochinona - pentru derivatele vitaminei K din surse vegetale, menachinona - pentru cele de provenienţă animală sau bacteriană şi menadiona - predecesorul vitaminei, care în organism se transformă în menachinona. Toate aceste substanţe acţionează asupra organismului în mod asemănător.
La om, deficitul vitaminei K este practic necunoscut; bacteriile intestinului o produc permanent în cantităţi mici, care ajung direct în sânge. Pe de altă parte, vitamina este asimilată într-o cantitate suficientă din varietatea largă de zarzavaturi din alimentaţia omului. Totuşi, întrucât vitamina este liposolubilă, pentru asimilarea ei normală - indiferent dacă este produsă de bacterii sau se găseşte în alimente -, intestinele trebuie să conţină puţine grăsimi.
Din aceasta cauză, condiţiile care determină proasta asimilare a grăsimilor în intestine, cum ar fi prezenţa calcului în vezica biliară, pot provoca şi carenţa secundară a vitaminei K şi, prin urmare, sângerarea.
Puteţi suferi, de asemenea, de insuficienţa vitaminei K în urma administrării de antibiotice pe o perioadă îndelungată, deoarece acestea distrug flora intestinală (bacteriile utile asigură o cantitate importantă de vitamina K).
Acest efect negativ se poate agrava şi mai mult în cazul unei îmbolnăviri grave, soldate cu internare, cu imposibilitatea unei alimentări normale, ci numai intravenoase, şi, în acelaşi timp, cu administrarea de antibiotice. În asemenea condiţii se impune un aport suplimentar de vitamina K pentru preîntâmpinarea sângerărilor.
Pe de altă parte, dacă medicul doreşte să lichefieze sângele (în cazul în care pacientul prezintă tromboză la membrele inferioare, în plămâni, la inimă, la creier, sau dacă are o supapă artificială a cordului, sau are nevoie de şuntarea arterei coronariene din cauza blocajului aterosclerotic al alimentaţiei cordului cu sânge) se poate utiliza în acest scop medicamentul numit dicumarol, pe care, posibil, îl cunoaşteţi sub denumirea tradiţională de cumadin. Cumadinul blochează acţiunile vitaminei K, lichefiază sângele şi îi permite să circule liber prin vasele sangvine.
După cum am menţionat mai sus, acţiunea principală a vitaminei K constă în coagularea normală a sângelui. Vitamina are de asemenea un rol aparte în calcifierea normală a oaselor, acţionând în calitate de cofactor al enzimei de carboxilare.
Interacţiuni
- Administrarea suplimentară de calciu, în cantităţi suficiente pentru atingerea raportului de 2/1 sau mai mare între calciu şi fosfor, influenţează sinteza vitaminei K sau asimilarea ei şi poate provoca sângerări interne.
- Administrarea în doze mari a vitaminei E (aproximativ 2000 UI/zi) poate reduce asimilarea vitaminei K în tractul gastro-intestinal şi poate influenţa efectul vitaminei K asupra coagulării sângelui.
Mod de administrare
Necesarul minim de vitamina K este de 1 mcg/zi pentru fiecare kg din masa corpului. Dacă masa corpului este de 70 kg, el are nevoie de 70 mcg de vitamină K zilnic. De aceea carenţa vitaminei este un fenomen rar, cu excepţia cazurilor în care alimentaţia este dereglată sau când asimilarea vitaminei este influenţată de interacţiunile cu alte medicamente.
Chiar şi fără folosirea surselor alimentare indicate, populaţiile bacteriene din tractul gastro-intestinal, care funcţionează normal, pot produce destulă vitamină K pentru a asigura cantitatea minimă necesară.
Nou-născuţii care consumă numai lapte matern pot avea insuficienţă de vitamina K din cauză că alimentaţia lor conţine o cantitate relativ mică de vitamină, iar flora lor intestinală încă nu este suficient de dezvoltată pentru a produce cantitatea de vitamină necesară. Din această cauză, în majoritatea maternităţilor nou-născuţilor li se administrează vitamina K sub formă injectabilă, pentru a preîntâmpina insuficienţa ei şi sângerarea.
Produsele alimentare pentru copii conţin 4 mcg de vitamina K la 100 de calorii, ceea ce, în condiţii normale, este suficient pentru asigurarea necesităţilor organismului.
Simptomele insuficienţei
Hemoragia este unicul simptom confirmat al insuficienţei vitaminei K.
Simptomele supradozării
Chiar dacă este administrată în doze mari, vitamina K are efecte secundare toxice foarte rar.
Securitatea utilizării
Introducerea în organism a vitaminei sub formă de menadionă (forma sintetică a vitaminei) poate provoca anemie hemolitică, nivelul înalt de bilirubină în sânge, îngălbenirea pielii şi a ochilor. Filochinona (obţinută din surse vegetale) nu provoacă aceste efecte.