Date importante
Este o substanţă minerală. Sulful este o pulbere galbenă, al cărei compus cu hidrogenul are miros de ouă clocite, şi. într-adevăr, gălbenuşul de ou este foarte bogat în compuşi ai sulfului. Vă întâlniţi cu acest miros de sulf aprinzănd chibrituri sau mirosind gazul evaporat din acumulatorul automobilului.

Aceste exemple nu sunt stimulatori prea buni ai poftei de mâncare, astfel încât, după toate probabilităţile, nu veţi avea o dorinţă prea mare să consumaţi alimente ce conţin compuşi ai sulfului, dar nu vă grăbiţi să trageţi concluzii, întrucât sulful este într-adevăr foarte important pentru sănătate.

Surse alimentare
Gălbenuşul de ou, usturoiul, ceapa, produsele ce conţin multe proteine (carnea, păsările domestice, produsele marine), bobul, sparanghelul.

Funcţiile în organism
Compuşii sulfului au un rol important în producerea energiei, în coagularea sângelui, în sinteza colagenului (o proteină importantă, care este componentul de bază al oaselor, ţesuturilor fibroase, pielii, părului şi unghiilor), a enzimelor (substanţe care accelerează miliardele de reacţii chimice ce au loc permanent în organism).

Rezultatele unor cercetări recente impun ideea că efectul curativ al usturoiului (remediu curativ pentru tot, ce într-un fel sau altul, afectează starea sănătăţii dumneavoastră) în reducerea nivelului colesterolului în sânge este, după toate probabilităţile, efectul compuşilor sulfului pe care îi conţine în cantităţi mari.

Interacţiuni
Nu sunt înregistrate.

Mod de administrare
Normele alimentare recomandate nu conţin recomandări referitoare la acest component alimentar, dar norma zilnică, calculată pentru maturi, este de 500-1000 mg. Această cantitate o veţi asimila fără dificultăţi din alimentaţie. Până şi un vegetarian, care consumă mult usturoi şi ceapă, obţine din alimente doza zilnică de sulf.

Simptomele insuficienţei
Date absolut sigure sunt puţine, dar medicii consideră că insuficienţa sulfului în organism provoacă dureri ale articulaţiilor, creşterea nivelului de zahăr şi de trigliceride în sânge.

Simptomele supradozării
Nu sunt descrise în literatura medicală.

Securitatea utilizării
Unele persoane manifestă o alergie puternică la sulf şi la compuşii lui, inclusiv la alimentele şi medicamentele care îl conţin. In astfel de situaţie nu trebuie să consumaţi suplimente de sulf.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment