Indicatii pentru administrare: hepatita si colecistita acuta în faza de reconvalescenta, hepatita si colecistita cronica, ciroza hepatica în faza de acutizare.

Scopul prescrierii: normalizarea functiei dereglate a ficatului si a cailor biliare, reglarea metabolismului lipidic si colesterinic, stimularea functiei coleretice si a peristaltismului intestinal.

Caracteristica generala: dieta este de valoare completa asigurând aportul de substante chimice si de energie; Ea prevede excluderea produselor bogate în substante purinice si extractive, colesterol, acid oxalic, ulei eteric, produselor de oxidare a grasimilor, formate în procesul prajirii (acroleina, aldehida), fiind bogata în substante lipotrope (colina, metionina, lecitina) si contine o cantitate considerabila de lichid.

Valoarea energetica: 2810 kcal.

Componenta chimica: 100 g proteine (60% animale), 90 g lipide (30% vegetale), 400 g glucide, 8 g clorura de sodiu; lichid liber 1,5-21.

Prelucrarea culinara: hrana se consuma fiarta, coapta. Nu este nevoie a se toca sau marunti produsele.

Regimul alimentar: hrana se serveste calda 5 mese pe zi.

Indicatii privind folosirea alimentelor si bucatelor:
- pâine si produse de panificatie. Se recomanda pâine de grâu din faina de calitatile 1 si 2, pâine de secara coapta în ajun, fabricate din aluat nedospit cu carne, peste, brânza, magiun, biscuiti uscati. Se exclud pâinea proaspata, fabricatele din aluat dospit, în foi;

- supe. Se indica supe de legume, crupe, lapte cu macaroane, fidea, supe vegetariene, bors cu sfecla, cu varza. Se exclud supele de carne, peste, ciuperci;

- carne si peste. Se foloseste carnea slaba de vita, de vitel, iepure, gaina, curcan fara tendoane, carnea de pasare fara piele, fiarta sau în bucate: sarmale, pilaf cu carne fiarta. Se pot include în ratie crenvursti. Se exclude carnea grasa, carnea de rata, de gâsca, ficatul, rinichii, creierul, afumaturile, salamurile, conservele;

- peste. Se indica peste slab fie fiert, fie copt dupa ce a fost fiert preventiv. Din el se prepara sufleu, perisoare sau se consuma natural. Se exclud sorturile grase, pestele afumat, sarat, conservele;

- produse lactate. Produse permise: lapte, chefir, iaurt, smântâna - în unele bucate, brânza de vaci degresata si bucate din ea (sufleu, budinca), cascaval nepicant. Se limiteaza smântâna, frisca, brânza sarata, cascavalul sarat, picant;

- oua. Se recomanda omleta albuminoasa coapta, un ou fiert moale sau omleta naturala - la o suportare buna. Se exclud ouale fierte tare sau prajite. Nu se va consuma mai mult de 1 ou pe zi, iar pâna la 0,5 galbenus în bucate;

- crupe. Se indica bucate din ovaz si hrisca, pilaf cu fructe uscate, cu morcovi, budinca cu morcovi, cu brânza de vaci, paste fainoase fierte. Se exclud leguminoasele;

- legume. Dieta include legume crude, fierte, fierte înabusit, inclusiv varza murata nu prea acra, ceapa fiarta, pireu din mazare verde. Alimente excluse: spanac, macris, ridiche de luna si de iarna, usturoi, ciuperci, legumele marinate;

- gustari. Se folosesc salate din legume proaspete drese cu ulei vegetal, vinegreta, ghiveci din dovlecei, scrumbie desarata preventiv în apa, salata din peste, carne fiarta, salamuri fierte, cascaval nepicant. Se exclud produsele sarate, picante, grase, conservele, produsele afumate, icrele de peste;

- fructe, dulciuri. Se indica fructe dulci, crude, sau în compoturi, inclusiv fructe uscate din care se prepara jeleu, marmelada. Sunt permise bomboane fara ciocolata, zefir, miere, dulceata. Zaharul va fi partial înlocuit cu xilita, sorbita. Se exclud ciocolata, înghetata;

- sosuri, condimente. Se recomanda sosuri de lapte, smântâna, cu decoct de legume. La prepararea lor faina nu se prajeste. Hrana se condimenteaza cu marar, patrunjel, vanilie. Se exclud mustarul hreanul, piperul negru;

- bauturi. Se indica ceai, cafea cu lapte, sucuri de fructe, boabe, legume, ceai de macese, decoct de tarâta. Se exclud cafeaua neagra, cacaua, bauturile reci;

- grasimi. Se foloseste untul pe pâine si în bucate, de asemenea ulei vegetal rafinat. Se exclud celelalte tipuri de grasimi.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment