Date importante
Este o substanţă minerală. Într-o ierarhie a cantităţii componentelor minerale din corpul uman, calciul se situează pe locul cinci - aproximativ 1000-1200 g în corpul unui om matur.

Surse alimentare
Lactatele constituie principala sursă de calciu, din care asimilăm 55 % din cantitatea necesară organismului. Sursele vegetale includ legumele cu frunzele verzi, cum ar fi broccoli, varza, spanacul, frunzele de ridiche etc. Calciul se găseşte, de asemenea, în gălbenuşul de ou, bob, linte, nuci, smochine şi în produsele alimentare îmbogăţite cu calciu în mod special. Altă sursă de calciu alimentar, care adesea nu este luată în consideraţie, sunt oasele moi de somon şi sardea, pe care le consumăm odată cu carnea peştilor.

Funcţiile în organism
Funcţia de bază a calciului este de menţinere a structurii scheletului osos, în care se şi află 99 % din totalul cantităţii de calciu din organism. Rezervorul gigantic de calciu depozitat aici se află în stare de echilibru dinamic cu calciul aflat în sânge şi serveşte drept mecanism de tampon pentru menţinerea nivelului stabil al circulaţiei.

Acel 1% rămas în afara scheletului are un rol important în procesele de coagulare a sângelui, în cele de generare şi transmitere a impulsurilor nervoase, în contracţiile fibrelor musculare, în activarea unor sisteme enzimatice şi în secreţia unor hormoni.

Scheletul propriu-zis nu prezintă un depozit de acumulare permanentă a calciului, ci locul unde se formează cristalele noi de calciu şi se distrug cele vechi. Viteza distrugerii şi formării cristalelor se numeşte viteză de rotaţie şi variază în funcţie de vârstă: la copii, în timpul primului an de viaţă, rotaţia poate cuprinde peste 100% din calciul oaselor, la copii mai mari rotaţia este de 10% anual, iar la maturi acest proces vizează doar 2-3% din calciu anual.

Cea mai mare acumulare de masă osoasă poate fi înregistrată până la 25 de ani. La vârsta de 40-50 de ani distrugerea oaselor poate surclasa formarea, masa totală osoasă reducându-se esenţial. Pierderile de masă osoasă încep chiar mai devreme de această vârstă, decurg cu urmări mai grave la femei decât la bărbaţi şi sunt mai frecvente la oamenii scunzi decât la cei înalţi.

Astfel, riscul consecinţelor medicale ale pierderii masei osoase, numit osteoporoză, aparţine, în mare parte, femeilor scunde. Putem adăuga că predispoziţia pentru osteoporoză este ereditară. Această predispoziţie maladivă este cauza pentru care, în rândul acestei categorii, predomină fracturile colului femural, ca urmare a pierderilor de calciu.

Interacţiuni
Pentru asimilarea eficientă a calciului din tractul gastrointestinal este necesară vitamina D. Stresul şi imobilizarea pot reduce capacitatea de asimilare a calciului în tractul gastrointestinal. Spanacul conţine oxalat care, interacţionând cu calciul, formează un compus neasimilabil - oxalatul de calciu. Este necesar însă să precizăm următoarele: conform unor cercetări, oxalatul conţinut de frunzele verzi ale zarzavaturilor, cum este spanacul, inhibă asimilarea calciului direct din spanac, dar nu poate influenţa asimilarea calciului din alte alimente, consumate concomitent.

Acidul fitinic din tărâţele boabelor integrale de grâu, de asemenea, interacţionează cu calciul, formând săruri de calciu care nu se asimilează în tractul gastrointestinal. Asimilarea calciului este influenţată şi de cacao, de boabele de soia şi de alimentele care conţin mult fosfat, inclusiv băuturile carbogazoase.

În stomac trebuie să exite o cantitate suficientă de acid pentru asimilarea normală a unor compuşi ai calciului, îndeosebi a carbonatului.

In anumite cazuri se înregistrează o insuficienţă a acidului clorhidric gastric; de obicei, reducerea semnificativă a acidităţii are loc la oamenii care consumă doze mari de preparate antiacide sau alte preparate, cum ar fi tagametul (cimetidin), zantacul, famotidinul, care scade nivelul acidităţii în cazul ulcerului.

Proteinele din alimentaţie, de asemenea, influenţează asimilarea calciului. In cazul unei alimentaţii bogate în proteine, se asimilează aproximativ 15% din calciul introdus oral. Totodată, dacă alimentaţia conţine puţine proteine, se asimilează numai 5% din calciu. Totuşi, organismul are nevoie de sporirea cantităţii de calciu în cazul unei alimentaţii bogate în grăsimi şi proteine; şi este logic să-l asimileze mai bine atunci când are mai mare nevoie de el.

Calciul se asimilează mai bine dacă este administrat după o masă uşoară şi nu pe stomacul gol.
Cafeaua sporeşte eliminarea calciului prin rinichi. Magneziul poate reduce asimilarea calciului, însă insuficienţa profundă de magneziu poate provoca, de asemenea, hipocalcemia (insuficienţă de calciu în sânge).

Fierul poate contribui la asimilarea calciului. Administrarea masivă a calciului fără o cantitate corespunzătoare de fosfor (în raportul 2:1 şi mai mult) poate împiedica sinteza sau asimilarea vitaminei K, fapt care, teoretic, poate reduce capacitatea de coagulare a sângelui.

Unele antibiotice, ca penicilina şi neomicina, pot contribui la asimilarea calciului în intestine. Unele medicamente precum hidrocortizonul, preparatele anticonvulsive şi tiroidina pot reduce asimilarea calciului în intestine.

Mod de administrare
Întrucât masa osoasă a corpului creşte până la 25 de ani, persoanelor de ambele sexe cu vârsta între 11 şi 24 de ani le este necesară, conform normelor alimentare recomandate, o cantitate zilnică de aproximativ 1200 mg de calciu.

Sugarii alăptaţi natural consumă între 240 şi 300 mg de calciu din 750 ml de lapte matern şi asimilează cam 66% din această cantitate. Cei hrăniţi artificial consumă aproximativ 400 mg de calciu, asimilându-l în proporţie mai mică (50%) din laptele de vacă; totuşi, cantitatea de calciu asimilat este, practic, aceeaşi.

Maturilor de ambele sexe în vârstă de peste 25 de ani le este necesară o cantitate de calciu de cel puţin 800 mg pe zi pentru a preveni şi combate distrugerea oaselor. Femeile gravide şi cele care alăptează au nevoie de cel puţin 1200 mg de calciu pe zi.

Femeile cu predispoziţie pentru osteoporoză (în familiile cărora sunt înregistrate cazuri de această boală), precum şi persoanele care depun eforturi fizice sau intelectuale sporite, au o necesitate sporită de calciu, iar persoanele imobilizate în urma unei maladii sau răni au nevoie de doze şi mai mari: 1500 mg zilnic.

Clorura de calciu este asimilată slab de persoanele cu aciditate gastrică redusă, în timp ce gluconatul de calciu şi lactatul de calciu se asimilează în aceste condiţii de 10 ori mai bine.

Simptomele insuficienţei
Excitaţia, agitaţia, nervozitatea şi iritabilitatea, fragilitatea unghiilor, eczema, insomnia, tensiunea arterială ridicată, paresteziile locale şi junghiurile sau paresteziile membrelor, convulsiile şi starea confuză, depresia, pulsul accelerat, stoparea creşterii, afecţiuni ale gingiilor şi ale cavităţii bucale, distrugerea dinţilor.

Simptomele supradozării
Pierderea poftei de mâncare, miastenia, mutismul temporar, pierderea echilibrului în timpul mersului, inhibarea reflexului rotulian (şi a altor reflexe), diferite simptome mintale şi emoţionale, de la dezvoltarea psihozelor (distrugerea profundă a personalităţii şi pierderea legăturii cu realitatea) până la amnezie, depresii şi iritabilitate.

Securitatea utilizării
Dozele de calciu mai mari de 2g pot provoca hiperparatireoza. Glandele paratiroidiene produc şi secretă hormonul paratiroidian. Secreţia acestui hormon are loc în cazul reducerii nivelului de calciu în sânge, provocând resorbţia osoasă (distrugerea, dizolvarea) şi creşterea nivelului de calciu.

În cazul administrării calciului în cantităţi mari comparativ cu magneziul şi fosforul din organism, în special în proporţie mai mare de 2:1 în raport cu fosforul, poate fi afectată rezistenţa osoasă. Este necesar ca aceste minerale să fie folosite în alimentaţie în mod echilibrat.