Alimentele - sau insuficienţa lor - au schimbat lumea. Istoria relevă suferinţele oamenilor, bolile şi nenorocirile înregistrate de-a lungul mileniilor din cauza insuficientei alimentelor.

Suferinţele cauzate de subalimentaţie ne-au urmărit până la începutul secolului XX, când medicii internau în instituţiile psihiatrice bolnavi incurabili şi neputincioşi, mulţi dintre ei suferind, de fapt, numai de deficit de vitamine. Evident, istoria omenirii ar fi putut fi cu totul alta dacă nu ar fi existat epidemii, avitaminoze şi insuficienţe ale substanţelor minerale în alimentaţia omului.

Deşi de-a lungul istoriei medicii cercetători au încercat să descopere legătura dintre maladii şi tradiţiile concrete de alimentare, teoria despre insuficienţa alimentară, ca sorginte a diferitelor boli, n-a fost acceptată pe de-a-ntregul până la sfârşitul secolului al XlX-lea.

Până atunci a predominat opinia conform căreia boli de tipul scorbutului, beri-beri (sau boala de Ceylon), pelagrei şi rahitismului, pe care medicina contemporană le clasifică drept consecinţe ale avitaminozei, sunt determinate de infecţii necunoscute sau de toxine alimentare. La începutul secolului XX, unii cercetători au început să-şi dea seama că anumite produse conţin ,,factorul alimentar suplimentar", care previne boala.

Bazându-se pe cercetările anterioare, oamenii de ştiinţă au hotărât că acest „factor suplimentar" aparţine grupului de compuşi organici ai azotului, numiţi amine. Astfel au şi numit componentele descoperite: „amine vitale" sau vitamine (lat. vita - viaţă + clasa aminelor). Cercetările ulterioare au arătat că nu toate aceste componente erau amine, dar denumirea a prins rădăcini.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment