Alergiile la alune şi la alte alimente apar la copii cu vârste din ce în ce mai mici şi nu se ştie care este cauza, relevă un studiu american. Studiul a fost efectuat pe 140 de copii care aveau alergie la alune.

În rândul participanţilor la studiu, vârsta medie la care a avut loc prima reacţie alergică la alune a fost de 14 luni, în cazul celor care erau născuţi între 2000 şi 2005. Pe de altă parte, în rândul celor care erau născuţi între 1988 şi 1999, prima reacţie alergică la alune a avut loc la vârsta de 24 de luni.

Pe baza acestui studiu, cercetătorii recomandă ca părinţii să evite să le dea copiilor alune până la vârsta de trei ani. Alte studii au arătat că cel puţin 1% dintre bebeluşi au alergie la un aliment.  Numai în America sunt 12 milioane de persoane alergice la diferite tipuri de mâncare. Dintre aceştia aproape 2 milioane au alergie la alune.

Restul au alergie la ouă, soia, nuci, fructe de mare şi grâu. De obicei, o reacţie alergică la mâncare se manifestă la câteva secunde după prima înghiţitură. Astfel, apar mâncărimile şi umflături la nivelul pielii.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment