Prunele uscate au origini străvechi, provenind de pe timpul cruciaţilor, care le-au adus în Marea Britanie din Orientul Mijlociu, dar arabii sunt în mod cert cei care au plantat primul pruneaux d'Agen - o marcă cu aproape la fel de multă istorie ca Appelation Controlee a vinurilor fine. În prezent însă, California produce o cantitate dublă de prune uscate decât restul lumii laolaltă - 70 % din cantitatea totală.
Prunele uscate sunt bogate în potasiu, fiind apreciate de cei care suferă de hipertensiune arterială; conţin fibre şi fier, dar şi cantităţi importante de niacină, vitamina B6 şi vitamina A. Sunt o sursă excelentă de energie, fiind simplu de digerat, 100 g furnizând 160 de calorii.
De asemenea, acestea conţin o substanţă chimică (hidroxifenilisatină) care stimulează muşchiul vezicii urinare, făcând aceste fructe uscate un laxativ uşor, care nu provoacă reacţii purgative.
Ştiaţi că...
- Energie / porţie standard - 160kcal;
- Sunt bogate în potasiu, fier şi fibre;
- Bune în caz de constipaţie, hipertensiune arterială, oboseală şi letargie;
- Se recomandă să se consume ca atare, înmuiate sau în preparate culinare; sucul de prune uscate este foarte hrănitor;
- Prunele uscate din comerţ pot fi tratate cu sulf şi învelite în ulei mineral — îndepărtaţi aceşti aditivi spălând fructele de câteva ori în apă caldă;
Dacă v-aţi hotărât să slăbiţi, folosiţi piureul de prune în locul grăsimilor în preparatele culinare la cuptor. Acesta poate înlocui cu succes untul, margarina sau uleiul. Datorită dulceţei lor naturale, ele vă permit să reduceţi conţinutul de zahăr în majoritatea reţetelor de prăjituri.