Legumele din familia cruciferelor ne oferă multe vitamine și minerale, benefice sănătății. Pentru a întări imunitatea și a preveni virozele respiratorii, avem nevoie de vitamina C. Cantitatea necesară de vitamină C poate fi asigurată de varză și conopidă. 100 g varză conține circa 50 mg de vitamina C. 100 g de conopidă, 60 mg. Pentru a beneficia la maxim de vitamina C, se recomandă consumarea legumelor în stare crudă, deoarece ea se reduce considerabil în timpul preparării termice. Nu este bine și consumul salatelor după o perioadă îndelungată, deoarece după 3 ore, se pot pierde circa 30% din vitamina C.

Vitamine și minerale
Datorită vitaminelor din grupul B, varza și conopida sunt utile în lupta cu stresul. Acestea mai conțin magneziu - 15 mg / 100 g, minerale- calciu, kaliu (260 - 320 mg), fier. Legumele date sunt recomandate indivizilor cu probleme cardiovasculare (ateroscleroză, hipertensiune, ş.a.).
Varza, bogata in vitamine si minerale, utila in curele de slabit
Utile în slăbit
Cruciferele sunt utile și în curele de slăbire, deoarece au puține calorii. În plus, posedă proprietăți depurative și detoxifiante, oferă repede senzația de sațietate și au o cantitate mare de fibre alimentare. Varza sau conopida trebuie consumate sub formă de salate. În ele se pot adăuga ulei de măsline, suc de lămâie sau oțet de mere. Datorită fibrelor alimentare, conopida nu este bine tolerată de indivizii cu sindromul colonului iritabil. Însă ei pot consuma conopidă pregătită la aburi.

Varza nu este recomandată bolnavilor cu hiperaciditate la stomac, în schimb, este recomandată celor cu aciditate mică. Nu este benefică nici persoanelor cu hipertiroidie, deoarece în unele cazuri poate favoriza apariția guşei.

Suc de varză
Sucul de varză posedă proprietăți antiinflamatoare puternice. Este util bolnavilor cu ulcer sau colită, în prevenirea aterosclerozei, obezității, micșorarea nivelului glicemiei și creșterea apetitului. Diluați sucul cu apă în proporție de 1:1. Consumați câte 1/4 de pahar cu 1/2 de oră înainte de masă.

Produs anticancerigen
Varza reprezintă un produs alimentar anti-cancerigen. Ea contribuie la eliminarea toxinelor din corp și la scăderea dezvoltării tumorilor.

Murături
Murăturile ajută digestia, îndeosebi în cazurile meselor bogate în produse grele - grăsimi, carne. Dezavantajul murăturilor e că sunt destul de sărate. Nu uitați că cantitatea maximă recomandată de sare este de 2,4 g pe zi.

Ce conține 100 de conopidă?
- calorii - 24;
- proteine - 2,4 g;
- glucide - 3,5 g;
- fibre - 2,5 g;
- potasiu - 320 mg;
- magneziu - 15 mg;
- calciu - 20 mg;
- vitamina C - 60 mg;
- vitamina B1 - 0,1 mg;
- vitamina B2 - 0,1 mg;

Ce conține 100 g varză?
- calorii - 33;
- proteine - 1,8 g;
- lipide - 0,2 g;
- glucide - 5,8 g;
- potasiu - 270 mg;
- calciu - 52 mg;
- vitamina C - 50 mg;
- fier - 1 mg;
- caroten - 380 µg;
- acid folic - 75 µg;

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment