Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voieşte,
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,

Fără nici un pic de fier;
Şi găteşte-aşa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.
Iarna-i grădinar, când vrea

Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le ştie ea.

Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,
Dar când sufli, pier din faţă.