Cică într-o zi, demult,
De-aia-mi place să ascult
Timpul, când se-apucă el
Să inşire fel de fel

De-amintiri din vremuri duse,
Cică fu o iarnă aspră
Care, însă, nu aduse
Nici un fulg. Ba s-ajurat
Să n-aducă niciodat’.

Omul, unul oarecare,
Supărat nevoie mare,
Se trezi, la Dumnezeu,
Că se roaga; Bun ateu!

Dumnezeu nu stă degeaba
Niciodată. Îţi zic, treaba
Ţi-o rezolvă, dacă ştii
Cum să-i ceri. Iar, dacă nu,
Cumva o rezolvi tot tu!

Numai nu te apuca
Să promiţi că te-ai schimba
Dacă Cel Etern te-ajută!
Fiindcă în povestea mea
Iarna-i dreaptă şi urâtă,

Pe când omul e frumos
La chip, dar cam mincinos.
Iată, deci, cum, într-o noapte,
Omu’-aude nişte şoapte
Lângă geam, un fulg de nea

Bătrânel se sprijinea
De pervaz. Un fulg, întâiul,
După ce trecură ani
De fierbinţi promisiuni...

- Dau averea la sărmani.
Dau flămândului mâncare,
Ţoale groase cui nu are,
Iar, de mine, ce să zic,
Nu m-oi da pentru nimic,
Fiindcă, Doamne, sfânt devin!

Mai mult, nu! Nici mai puţin!
Însă-ntoarce şi Tu-n lume,
Iarnă, Că n-am chef de glume!
Fapt care se şi-ntâmplă.

Dumnezeu îl ascultă
Şi, ascuns sub un veşmânt
De zăpadă, pe pământ,
Coborî smerit la cel
Ce privea, prin bătrânel,

Iarna strămutată-n zare.
- Iarna e sau mi se pare?
Fulgul îi raspunse-ndată:

- Iarna, şi-ncă minunată,
Ca atunci când te jucai
În nămeţi, ori colindai
Pe la case de străini.

Dar, de ce, mă rog... te-nchini?
- Fiindcă nu îmi vine-a crede.
Totuşi, dacă ochiul vede
Mintea, o să-şi dea ea seama
Cum să risipească teama
Că e, vai, o amăgire...

Fulgi de nea, în strai subţire
Se-nşirau pe verticală,
Ca nişte copii porniţi
Avântaţi, în zori, spre şcoală.

Alţi fulgi mari, in straie grele,
Lunecau printre surcele
Şi burlane îngheţate,
Până când omul a zis:

- Toate sunt adevărate!
Şi le merit - m-am rugat
Pentru asta! - Minunat!
Ai aflat că, dacă ceri,

Nu trec multe primăveri
Şi ai iarnă. Dar acu,
Să vedem ce-ai promis tu.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment