A crescut în vârf de munte,
Mândru că-i atât de sus,
Vântu-i îngâna un cântec
Şi poveşti cum astăzi nu-s.
Soarele-i zâmbea pe creştet
Lui întâi şi-ntâia dată
Şi i se părea că lumea
E atât de minunată.
Dar când iarna grea, cu vifor,
Peste munte a venit,
Într-o clip-a fost brăduţul
De zăpadă-nvăluit.
Disperat, a plâns o noapte
Făr-a şti ce să se facă.
Dar cu iarna nu-i de glumă,
Nici cu viscolul - de joacă.
Auzindu-i vocea stinsă
Când plângea încetişor,
Cine credeţi că, în munte,
I-a venit în ajutor?
Brazii mari, miloşi din fire,
Cetinile şi-au plecat
Să-l ferească şi de crivăţ,
Şi de viscolul turbat.
L-au iertat că-n plină vară
Le vorbea aşa semeţ.
Bradul mic îşi pleacă ochii,
Peste care-un vânt răzleţ
Pune pale de ninsoare
Îngheţate-ntr-un fuior.
Dar când are-aşa prieteni,
Iarna trece mai uşor!