Sta bălai la geamuri
Mesteacănul nins.
Proaspată, pe ramuri
Neaua l-a cuprins.

Ciucuri moi şi floare
De argint i-a pus,
Şi-a ţesut ozoare
Albe până sus.

Tihna lângă poale
Blând s-a aşternut,
Fulgi de aur moale
Pâlpâie tăcut.

Zările alene
Dau în jur ocol,
Şi argint din gene
Scutură domol.