Am umblat cu mintea, Pân-la Betleem,
Si-am fost în pestera a Domnului meu.
Si-am vazut acolo pe Isus Hristos,
Ce din înaltime a pogorât jos.

El ca facatorul si mântuitorul,
Isi alese iesle, cea cu fund pe jos.
Între dobitoace, între miei si oi,
A facut acestea, numai pentru noi.

Iosif cu Maria, îl priveau duios,
Cum plângea cu jale, micul prunc Hristos.
Si cu alinare, lacrimi el varsa,
Si cu acele lacrimi, ieslea si-o uda.

Mie mi-a fost mila, de Isus Hristos,
Si-am plecat genunchii, lânga iesle jos.
Si cu alinare, mult am plâns si eu,
Am plâns împreuna cu al meu Dumnezeu.

Apoi pe fecioara, eu am întrebat,
De ce asa plânge prunc nevinovat.
Iar fecioara imi spune, plânge el micutul,
Caci Adam si Eva, sunt în iad cazuti.

Plânge el ca lumea neamului Adam,
Zace în robie grea al lui Satan.
Plânge ca-n slujba lumii toti se duc,
Dar de slujba Domnului, mici si mari toti fug.