Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Şi plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier.
În noaptea asta, însă, vin îngerii din cer.
Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad
Şi cântă-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri până jos,
Şi-i cântec şi lumină, şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimise dintr-ânsa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum a găsit-o, cu flori şi jucării.
Departe, într-un staul e-n faşă-acum Iisus,
Şi ingerii, o, câte si câte I-au adus!
Dar El e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino şi te-nchină, zi: Doamne-ţi mulţumesc!