Personajul care reprezintă Ursul poartă mască zoomorfă, fiind îmbrăcat cu un cojoc pe dos. El este însoţit de un ţigan-ursar. Acompaniat de fluier, vioară, tilincă sau alt instrument muzical, ursul interpretează un dans specific după care trebuie să calce pe şale gospodarul casei urate.

Personaje: ursul, fierarul, ţiganul, gazda.
Ursul substituie un important zeu al Panteonului românesc. Sunt cunoscute mai multe sărbători legate de numele ursului: Moş Martin, Martinii de Toamnă, Martinii de Iarnă, Ziua Ursului, Sâmbăta Ursului.
Ursitoarele ungeau la naştere copiii cu untură de urs - pentru a fi voinici, sănătoşi şi rezistenţi. Copiii bolnavi de speriat erau afumaţi cu păr de urs, bărbaţii, pentru a nu-i durea spatele peste an, erau călcaţi de urs ş. a.