Zvon prelung de zurgalai,
pocnete din bici: - Hai, hai!
Ce mai clocoteste satul! -
toata lumea-i cu uratul.
Numai Doru-i suparat.
Cata-n sat indurerat -
nu stiu cum a socotit,
nu stiu cum s-a mocosit,
dar din toti el singurel
n-are pui de clopotel.
Trec incolo, trec incoace
uratorii cu colacii.
Langa Dorul cand ajung
rad, cu coatele se-mpung,
scuturand din zurgalai.
Fierbe satul - hai si hai!
Doru-acasa da sa plece.
Cata-n cer la luna rece:
macar ea n-ar lumina,
sa nu-l rada cine-ar vrea...
Cand colo...luna clipeste,
se intinde si-i sopteste
unei stele mai mascate
si - din palme cat ai bate! -
Doru-n loc de clopetei
are doi luceferei,
care clincaie lin-lin
cu glasciorul cristalin:
- Haide, Dorule, treci satul!
Dar, cum termini cu uratul,
sa ne-ntorci in cerul larg,
sa ne-ntorci in cerul drag!..