Anul Nou de mâine
Să vă fie de bine,
Cu noroc şi sănătate
Şi cu spor la toate!
Să vă fie casa casă,
Să vă fie masa masă.
Câte pene pe cocoş,
Atâţia copii frumoşi,
Câtă sare pe masă,
Atâţia galbeni pe masă,
Câte doare zburătoare,
Atâtea vaci mulgătoare;
Câte pietre în fântână,
Atâtea oale cu smântână;
Câţi cărbuni în cuptor,
Atâţia boi gonitori;
Câte vrăbii în văiug,
Atâţia voinici la plug;
Câţi cărbuni în vatră,
Atâţia miri la fată
- Pe la poale clopoţei,
Mai îndemnaţi boii, măi!
- Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Ne temem c-om însera
Pe la curţile dumneavoastră,
Departe de casa noastră;
Curţi înalte, şindilite,
Pe dinăuntru poleite,
Pe din-afară zugrăvite,
Cu uşi mari şi ferecate,
Cu diamante împăvate.
Iar decât vom însera,
Mai bine ne-om înturna
Pe la bordeiele noastre,
Joase şi proaste,
Cu humă feţuite
Şi cu stuh acoperite.
- Pe la poale clopoţei,
Ia mai mânaţi boii, măi!
- Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Da ne temem c-om însera,
Căci noi nu suntem de pe ici-colea,
Suntem de pe la Mitoc,
Unde-ngheaţă apa-n toc
Şi găluştele Ia foc,
Laptele-n doniţă,
Mămăliga-n poliţă;
Iar la alţii - de la Buda-Veche,
Unde mâţa-i strechie,
Iar motanul suflă-n foc
Şi şoarecii nu-şi mai află loc.
- Pe la poale clopoţei,
Ia mai trageţi, roata, măi!
- Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Da ne temem c-om însera,
Că noi nu îmblăm
Ca să colindăm
Din biet capul nostru
Prin ţărmul vostru,
Că şi moşii
Şi strămoşii
Au colindat,
Da au căpătat
Vaci cu viţei,
Scroafe cu purcei,
Oiţe cu miei,
Gâşte îngrăşate,
Găini împerecheate.
Iar nouă nu ne mai daţi
tocmai aşa ş-aşa,
Daţi-ne ceva parale,
Să ne cumpărăm mantale,
Că ne-apucă viscol mare
Şi grozavă tremurătură,
de ne dârdâie dinţi-n gură.
- Pe la poale clopoţei,
Ia mai trageţi roata, măi!
- Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Da ne temem c-om însera,
C-avem multe dealuri de suit,
Multe văi de coborât
Şi pe la poalele văilor
Stau mamele zmeilor
Cu gurile căscate,
Să ne-apuce pe noi,
Plugăraşii, de spate,
Să rămâie fetele
De Anul Nou nesărutate.
- Pe la poale clopoţei,
Ia mânaţi boii, măi!
- Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Da ne temem c-om însera,
Iar de ne-om învrednici
Ş-om mai veni,
Fericiţi să vă găsim,
Fericiţi să înfloriţi
Ca merii,
Ca perii
În mijlocul verii.
Ca toamna cea bogată,
Cu de toate-ndestulată.
La anul şi la mulţi ani!
Spaimă-n duşmani,
Viaţă lungă,
Bani în pungă.
Pe tot anul să v-ajungă.
Spor la toate,
Ce sunt cu dreptate.
Fericire, norocire
Peste-ntreaga fire.
Bucurie la chirie
Şi cu flori la pălărie.
Oi lânoase,
Vaci lăptoase,
Gânduri sănătoase
Şi fete frumoase.
Peşte-n baltă,
Lemn sub daltă
Ş-o mândruliţă-naltă
Şi fâneţe, şi ospeţe
Cu iubite feţe.
Chef la tinereţe
Şi la bătrâneţe.
Haine nouă,
Grâu, când plouă,
Şi găini cu ouă,
Să ne daţi şi nouă.
Anul acesta
bogăţia să sporească.
- Pe la poale clopoţei,
Mai opriţi boii, măi!
Aho, aho!

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment