Înzestrat cu profundă simţire artistică, poporul nostru a ştiut să-şi creeze sărbători de suflet pe care le-a păstrat cu adânc respect din tată-n fiu, dându-le fast şi splendoare, înţelepciune şi semnificaţie. Multe din faptele trecutului sunt şi azi o prezenţă vie în conştiinţa noastră graţie creaţiilor populare care au păstrat în forma şi în conţinutul lor aspiraţiile şi idealurile strămoşilor noştri, felul lor de a fi şi a se manifesta într-o împrejurare sau alta, filozofia lor despre viaţă, moarte şi univers.

Folclorul românesc, vechi tezaur cognitiv, cu un valoros conţinut spiritual, fascinează prin varietate şi diversitate, autenticitate şi inedit, plasticitate şi armonie, eleganţa formelor, puterea vie a imaginilor, gama cromatică a culorilor, simţul măsurii şi al echilibrului, trăinicia şi statornicia limbii, expresivitatea şi melodicitatea graiului străbun, profunzimea şi înţelepciunea gândului.

Cele mai numeroase şi mai frumoase tradiţii şi obiceiuri simt legate de sărbătorile de iarnă. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă sunt Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou, Sfântul Vasile şi Boboteaza care simbolizează înnoirea timpului şi începutul unui an nou.

Printre cele mai importante obiceiuri specifice Anului Nou se înscriu: colindatul, uratul, semănatul, sorcovitul ş. a. Pluguşorul, Sorcova, Capra, Căluţul, Berbecul, Turca, Boul, Măgarul, Cerbul, Ursul, Vulpea, Malanca, Irozii sunt răspândite aproape pe întreg arealul românesc cu deosebiri specifice unei sau altei zone.

Colindatul
Colindatul - scenariu care reprezintă moartea şi renaşterea unei anumite divinităţi, în funcţie de timpul anual sau sezonul ce-l reprezintă. Scenariul este compus din colinde (texte ceremoniale), formule magice (care şi-au pierdut semnificaţia de altă dată), scenete cu mai multe personaje, dansuri ritualice, gesturi specifice, recuzită ritualică ş. a. Este interpretat de ceata de colindători care merge din casă în casă.

Colindatul, în diferite zone ale ţării, în perioada solstiţiului de iarnă, apare sub denumirile: Colindatul copiilor, Colindatul feciorilor/junilor/ lordănitul, Steaua, Pluguşorul, Semănatul, Sorcova; Calupul, Capra/ Berbecul, Boriţa, Turca, Bourul, Boul, Cerbul/Cerbuţul, Ursul, Vulpea, Brezaia, Măgarul, Porcul, Chiraleisa, ş. a.

Textele rituale ale colindelor de obicei sunt cântate de ceată sau aclamate, fiind însoţite de dansuri şi acte rituale.

Colindul, colinda
Colindul sau Colinda este un vechi cântec popular interpretat de către copii, flăcăi şi adulţi cu diferite prilejuri, dar, mai ales, la sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou.

Colindele - beţe/nuiele din lemn de alun care sunt înfipte de către copii, în Ajunul Crăciunului, în morminte. Se crede că la deschiderea mormintelor pe aceste beţe se vor sprijini sufletele celor morţi. Din timpuri străvechi se credea că nuiaua de alun este înzestrată cu virtuţi magice. Cu ajutorul ei se alungau duhurile rele, Steagul căluşarilor consta şi el dintr-o nuia de alun. Fiind investit cu funcţii magice, steagul căluşăresc era utilizat pentru a alunga duhurile rele şi a spiritelor bolilor.

În seara Ajunului de Crăciun cete de flăcăi, numite Căluşeri joacă dansuri căluşăreşti, fără a declama colinde.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment