Bună vremea, bună vremea!
Bade Gheorghe, odihneşti
Ori numai ne amăgeşti,
Ori urătorii nu doreşti,
Căci te cam posomorăşti.
Noi cu plugul ne-am luat,
Am pornit când a-nserat.
Şi-am fi venit mai de mult,
Dar noi nu ne-am priceput,
Ca şi copiii am făcut.
Dară şi de acuma-i bine,
Căci mâine-i Sfântul Vasile.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Într-o joi de dimineaţă
S-a spălat badea pe faţă,
Iar soţia dumisale,
Prea cinstita gazdă mare,
Un ştergar în mâini i-a dat
Şi s-a şters pe mâini curat.
Apoi iară s-a-ntumat,
Un pieptene şi-a luat,
Chica neagră-a pieptănat,
În strai nou s-a îmbrăcat,
La icoane s-a-nchinat
Şi ieşind afară-ndat,
Din bucium a buciumat,
Slugile şi-a adunat,
Slugilor porunc-a dat,
În ocol de-au alergat
Şi-au scos doisprezece boi,
Dintre cei mai buni de soi:
Boi, bourei,
În coadă cudalbei,
În frunte ţintăţei;
Mici de statură,
Buni de trăsură,
Cu coamele belciugate,
Cu aur suflate.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Şi-şi luase bădişorul
Tăvala şi pluguşorul,
Cei doisprezece bourei
Şi doisprezece plugărei,
Şi-apoi mi-a plecat,
S-a dus la arat,
La câmpul durat,
La măru-rotat,
Pe-un deluţ ascuţit
Ca o dungă de cuţit.
Ajungând şi-ncepând,
A brăzdat şi-a arat
În lungi şi-n curmeziş;
Brazdă neagr-a răsturnat,
Grâu de var-a revărsat,
Grâu de vară cu secară,
Până-n seară să răsară,
S-alunge foamea din ţară,
Pe păgâni de la hotară...
Mânaţi, feciorei!
Hăi, hăi!

Şi-a arat cât a arat,
De lumea s-a minunat.
Iar dacă a-nserat,
Bade-acasă s-a-nturnat
Vesel şi bucuros
C-a ieşit grâul frumos.
Iar după ce a-nnoptat,
Atunci, mări, s-a culcat
Cu lelica într-un pat,
Mândru, mare şi-ncingat,
Cu scândurile de brad,
Cu-aşternutul de argint,
Cu ciucuri până-n pământ,
Cum n-am văzut de când sunt
Mânaţi, băieţei!
Hăi,hăi!

Dormind cu lelica-n pat,
Badea vis mândru-a visaţ.
Dimineaţa s-a sculat,
Faţa alba şi-a spălat.
Chica neagr-a pieptănat,
Cu strai nou s-a îmbrăcat,
La icoane s-a-nchinat,
Domnului mi s-a rugat,
Visul să i se-mplinească
Şi mulţi ani să-i dăruiască.
Mânaţi, fecioraşi!
Hăi, hai!

Apoi badea s-a-nturnat
Şi din bucium a sunat:
Slujile s-au adunat,
Slujilor porunci a dat.
Ei la grajd au alergat
Şi din grajd ei mi-au luat
Un cal graur cu şaua de-aur,
Negru ca corbul, iute ca focul,
Cu potcoavele de-argint,
Cu zurzuri până-n pământ
Şi cu frâul de mătasă,
Înverzit de iarbă grasă.
Mânaţi, fecioraşi!
Hăi, hăi!

Ei în fugă mi s-au dus
Şi-ndată i l-au adus.
Badea-atunci s-a bucurat,
Suliţa şi-a răzimat,
De pe dâns-a-ncălecat,
Pământul a tremurat,
Văile au răsunat,
Frunza-n codru a picat,
Sânt Vasile s-a bucurat.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

După ce a-ncălecat
Pe-acel cal neînvăţat,
Sus la munte a plecat,
Sus la munte, la vânat.
De vânat el n-a vânat,
Orişicât s-a zbuciumat -
De zbieratul oilor,
De răgetul vacilor,
De cântecul mierlelor,
De ţipătul uliilor,
De vuietul văilor,
De foşnetul frunzelor.
De vânat el n-a vânat,
Dar degeaba n-a umblat,
Căci în sine-a cugetat
Şi îndată mi-a plecat
La grâul cel negrăpat.
Şi cum a sosit,
Îndat-a zărit
Că grâul cel negrăpat
Era mândru şi curat.
Era mândru şi frumos
Ca şi faţa lui Hristos.
Nici prea mare, nici prea mic,
Cum îi mai frumos la spic.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Atunci singur dumnealui
Peste coama calului
Lângă grâu mi s-a plecat,
Trei spice-n mâini a luat,
În basma mi le-a legat,
În curea că le-a băgat
Şi spre casă s-a-nturnat,
Lelichii că mi le-a dat.
Lelica le-a dus în casă
Şi-a pus spicele pe masă,
Casa mi s-a luminat,
Copiii s-au bucurat;
Lelica, frumoasă,
Stăpâna de casă,
Pe masă le-a desfăcat
Şi din gur-a cuvântat:
- Nu-i verde, nici uscat,
Numai bun de secerat.
Mânaţi, băieţei!
Hăi,hăi!

Bădica s-a bucurat,
La Răsnăvan a plecat,
Auzind c-acolo-i fier
Şi mulţime de oţel.
S-a dus pe uliţa mare -
N-află fier de trei parale,
S-a dus pe uliţa mică
Şi n-a găsit, zău, nimică;
Iar pe uliţa din dos
Tot fuse mai norocos.
Mânaţi, fecioraşi!
Hăi, hai!

Şi-a luat opt oca de fier
Şi pe-atâtea de oţel,
Le-a luat şi s-a-ntumat,
Şi le-a dat
Lui Lionte Ţiganu,
Ce lucrează cu ciocanul,
Să gătească seceruici,
Seceri mari şi seceri mici
Bune doar pentru voinici
Şi neveste ochioşele,
Şi copile tinerele,
De seama puicuţei mele.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Seceruica cea mai bună -
Pentru baba cea bătrână,
Seceruica cea mai mică
Pentru-o zână tinerică.
Secerele mărunţele,
Cu dinţii de floricele,
Cu mănunchi de viorele -
La nepoţi şi nepoţele,
Copilelor frumuşele,
Nevestelor ochioşele
Cu ţâţele bourele,
Cu garoafe prin cosiţe,
Cu flori roşii pe guriţe,
La cari inima-ţi sughiţă.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Secerele s-au gătit,
Pe la toţi le-a împărţit
Şi la lucru s-au pornit,
Şi la lucru mi s-au dat.
Mi s-au dat la secerat -
Cu dreapta îmi secerau,
Cu stânga mănunchi făceau
Cu-amândouă snopi legau
Şi în clăi îi aşezau.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Şi, mări, îmi secerară
Zi de vară până-n seară,
Răsturnând un corn de ţară
Iar după ce a-nserat,
Înapoi când s-a uitat,
Au stat snopii ca şi drobii,
Clăileca stelele.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Apoi carele-ncărcară
Şi pe toate le cărară,
Şi girezi mari că durară
În capul pământului,
În steriţa vântului.
Iar badea, de bucurie,
S-a dat cu lelea-n sfeţie
Unde aria să fie:
În capul pământului,
În steriţa vântului
O arie de aramă
Puţintel băgată-n seamă,
Cu otgon de ibrişin
Ca să meargă treaba-n plin.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Şi prin vorbe, prin cuvinte
Badea şi-a adus aminte
Cum că are-o herghelie
La păscut, la suhăţie.
Şi cum sfatul şi-a gătat,
Pe un murg a-ncălecat,
La herghelie-a plecat
Şi-a ales cincisprezece iepe
Toate sirepe,
De zece ani sterpe,
Cu potcoave de argint
Ce prind bine la pământ,
Care se duceau ca vântul
Şi nu atingeau pământul:
Unde călcau -
Scântei ieşea şi colb sărea.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Cum mi le-a apropiat,
În năsadă le-a băgat,
Nouă zile le-a mânat.
Girezile-a treierat,
Şi după ce le-a gătit,
La măsură a ieşit:
Dintr-o elaie - o odobaie,
Dintr-un snop - un oboroc,
Dintr-un spic - un mertic.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Badea atunci, de bucurie,
Ca săracul de-avuţie,
Cu poala sumanului
Turna-n chelna carului;
Umplea pumnii, umplea poale
Şi turna în harabale,
Harabale-mpărăţeşti
Cu boi de cei munteneşti,
Nouă care cu povară.
Şi porni apoi la moară,
La morişca cea tărcată,
Unde dă făină. gata.
Mânaţi, voinicei!
Hăi, hăi!

Iară morişcuţa, când a văzut
Care venind, boii rumegând
Şi slugile biciuind,
Şi-a făcut coada bârzoi
Şi-a fugit prin cele văi,
Şi-a pus coada pe spinare
Şi-a fugit în lunca mare:
Lunca mare frunză n-are,
Lunca mică frunza pică.
Mânaţi, fecioraşi!
Hăi, hăi!

Morişcuţa, frumuşică.
Paşte frunză de urzică,
Paşte frunză de căpşună,
Adevăr, că nu-i minciună.
Iar morarul, meşter mare,
Crişul şi-al cui îl are,
A sărit îndată tare
Cu barosul pe spinare.
Cu brâul de lână,
Cu ciocan în mână,
Şi-a strigat: nanana!
Stai, morişcă, nu mişca!
Mânaţi, mai!
Hăi, hăi!

Şi-a apucat-o la certat,
La certat şi la mustrat,
Din gură i-a cuvântat:
- Tinerică când erai,
Tu năravuri nu aveai,
Dar acum te-ai bârzoiat,
Cu nărav te-ai învăţat!
Dipă ce i-a cuvântat,
I-a şi dat un pumn în cap
Şi-a aşezat-o pe dulap,
Şi i-a dat un pumn în şele
Şi a pus-o pe măsele,
I-a mai dat un pumn în splină
Şi-a tocmit-o pe făină.
Mânaţi, voinicei!
Hăi, hăi!

Apa se izbi,
Moara se porni
Şi venea apa, venea -
Umbla moara de pocnea.
Apoi a turnat în coş
Grâu mărunţel şi roş.
Grâul s-aşeza îndată
Şi din coş cădea sub piatră;
De sub piatră în covată
Curgea făină curată.
Mânaţi, băiţei!
Hai, hăi!

Badea mult se bucura,
Zeciuială morii da,
Pe morar îl dăruia,
Pe un murg se arunca
Şi spre casă se-nturna
Cu flăcăi-alăturea,
Care carele mâna.
Badea venea tot râzând,
Feciorii veneau cântând
Şi din bice tot pocnind,
Văile de răsunau,
Munţii se cutremurau.
Mânaţi, feciorei!
Hăi, hăi!

Iar lelica cea frumoasă,
Preumblându-se prin casă,
Auzind larma cea mare,
Le-a ieşit spre-ntâmpinare
Cu mânecile-nvârtite,
Cu mâinile rumenite
Ca garoafele-mpodobite.
A ieşit pe prag afară
Şi se uita la povară,
Se uita la soţul său
Şi făcea din ochi mereu.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Badea cum sosi,
Carele hălădui.
Dar lelica cea frumoasă,
Ca o garoafă aleasă,
Se tot preumbla prin casă
Şi zicea că nici nu-i pasă,
Că avea fată frumoasă.
Era fata dumnealor
Ca şi-o zân-a codrilor,
Cu cămeşa cu altiţă,
Cu flori roşii pe guriţă,
Cu garoafe în cosiţe,
Tinerică, ochioşică,
Tinerică, sprinteoară,
Ca un pui de căprioară,
Cu ochii ca murele,
Obrajii ca rujele,
Şi-orice fecior o vedea
Pe dată o şi-ndrăgea.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Lelea la dâns-o chemară
Şi-o trimise în cămară
Dup-o sită rară de năgară,
Ca să cearnă până-n seară,
Să scoată răul din ţară,
Pe păgâni de la hotară,
Şi copila frumuşea
Ascultă pe maică-sa
Se şi duse şi aduse
Sită rară de năgară
Pentru noi, plugari de-afară,
S-alungăm răul din ţară,
Pe păgâni de la hotară.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Dar leliţei i-a părut
Că-i prea rară de cernut,
I-a părut sita prea rară
Şi-a dat-o pe uş-afară,
Şi s-a dus singură iară,
Din papuci tot plescăind,
Din rochie vânt făcând,
Din cercei tolocănind;
Şi-a intrat din casă-n casă
Şi dădu de-o sită deasă,
Sită deasă de mătasă
Pentru dumnealor din casă.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Şi cum a sosit acasă,
A pus fata după masă
Şi a pus-o la cernut,
La cernut şi la bătut.
Din sită fata cernea,
În jos tobele bătea;
Din sus negura cădea,
La plugari din ochi făcea.
Mânaţi, fecioraşi!
Hăi, hăi!

Şi era o babă bătrână,
Una din cele bătrâne,
Care ştie rânduiala la pâine.
Baba ceea-a plămădit,
Aluatul a dospit.
După ce a pregătit,
A făcut la colăcei,
Şi mai mari, şi mititei.
Şi-a făcut un colăcei
Rumenei şi-mpleticel,
Şi-a făcut unul frumos
Ca şi faţa lui Hristos:
Nici mai mare, nici mai mic -
Dintr-o merţă şi-un mertic;
Şi cu miere mi-l ungea,
Cu zahăr îl zăhărea,
În cuptor că mi-l punea
Şi el mândru se cocea,
Pentru plugari îl gătea.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Din cuptor că mi-l scotea
Şi nouă ea ni-l menea,
Şi-apoi mi l-a pus pe masă
Şi s-a luminat în casă;
Şi l-a rupt în două
Şi ne-a dat şi nouă,
Şi l-a rupt în trei
Şi-a dat la copii,
Şi l-a rupt în patru
Şi-a hrănit tot satul,
Şi l-a rupt în cinci
Şi-a dat la voinici,
La feciorii cu opinci;
Iară cât a mai rămas,
Înapoi că mi l-a tras
Şi l-a pus în cui din dos
Ca să fie-ndemânos
Pentru alţi plugari de scos.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

Şi noi nu urăm pentru-un colăcei,
Dar noi vă urăm pentr-un gălbenel,
Gălbenaş de aur
Din luna lui Faur;
Şi noi vă urăm
Ca să căpătăm
Cel puţin un leuşor
Sau de nu, un bănişor,
Să facem un boldişor,
Să-l avem la pluguşor,
Să meargă mai iutişor.
Mânaţi, băieţei!
Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Dar ni-i că vom însera
Şi-i de mult de când urăm
De când cu plugul umblăm,
Şi mai avem înc-un sat
La o casă de urat;
N-om lăsa-o neurată,
Căci leliţa are-o fată
Şi n-ar vrea ca iarna toată
Să stea nesărutată;
L-alta într-un corn de sat,
Stricăţică de vărsat;
De-am ura cât am ura,
Dar de noi tot n-a scăpa.
Mânaţi, feciorei!
Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Dar ni-i că vom însera,
Drumurile ni-s departe
Şi cărările-ncurcate,
La mulţi ani cu sănătate!
Să vă fie de mult bine
Ziua sfântului Vasile!
Dumneavoastră - bucurie
De-acum şi până-n vecie!
Opriţi aici,
Băieţi voinici!
Ho, aho, ho!