Amibiaza este o maladie din grupul infecţiilor intestinale, provocată de Entamoeba histolytica, care pătrunde în organismul uman pe cale bucală şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, afectarea ulceroasă a intestinului gros şi formarea abceselor în diverse organe interne, având înclinaţia spre a decurge trenant sau cronic.

Agentul patogen al amibiazei a fost depistat de către Loesch în 1875 şi confirmat de către R. Koch în 1883. Pentru prima dată maladia ca unitate nozologică a fost separată de către Cauncilman şi Lafleur în 1891. Agentul patogen - Entamoeba histolytica se atârnă la familia Entamoebidae, clasa Sarcodinae şi genul Protozoa. Ea se subdivizează în formă tisulară, magna, minuta, prechistică şi chistică.
Amibiaza
Primele 4 forme se mai numesc vegetative, care la rândul său se pot închista. Chistul se formează în intestin (nu în mediu extern) şi numai din forma minuta. Formele vegetative nu sunt stabile în mediul ambiant, distrugându-se timp de 30 min., chiar şi în materiile fecale ale bolnavului la temperatura de cameră. Chistul reprezintă forma de circulaţie în natură a parazitului şi modul de trecere de la om la om. El îşi menţine viabilitatea un timp mai îndelungat: în fecale-până la 15 zile, în apa curată din apeduct - până la o lună, iar în solul umed - până la 8 zile.

Chisturile nu se distrug la acţiunea soluţiei de var de 1% şi formalină de 5%, suportă uşor temperaturile joase, însă pier imediat la t° de +85°C, la acţiunea soluţiilor de crezol (1 : 250) - peste 5-15 min., iar la acţiunea soluţiei slabe de emetină se distrug imediat.

De menţionat, că chisturile de amibă histolitică nimerind în intestinul uman se transformă în forma-minuta, care la rândul său trece în alte forme, ce afectează intestinul gros, provocând diverse ulceraţii.

Sursa de infecţie în amibiaza este omul bolnav cu diverse forme de boală, însă mai frecvent - purtătorul de chisturi, care elimină aceşti gemeni în mediul ambiant. S-a calculat, că o persoană infestată timp de 24 ore poate elimina cu materiile fecale de la 45 până la 600 milioane chisturi.

De asemenea rămân periculoşi pentru persoanele sănătoase convalescenţii după amibiaza acută şi mai ales bolnavii cu forme cronice recidivante, care elimină pe parcursul a mai multor ani o mulţime de chisturi în mediul extern.

Mecanismul de transmitere este fecal-oral. Căile de transmitere ale amibiazei sunt alimentară, hidrică, prin contact direct, indirect şi prin intermediul muştelor. Mai frecvent maladia se transmite prin intermediul produselor alimentare infestate (legume, fructe) şi mai rar - prin apa infectată, obiectele de uz casnic, lenjerie, veselă, jucării etc. Muştele contribuie la răspândirea bolii contaminând alimentele.

Morbiditatea de amibiaza este destul de avansată în ţările cu climat tropical şi subtropical. În ţările cu climat continental, inclusiv şi în Republica Moldova, această maladie nu se înregistrează, însă după cum s-a menţionat mai sus, ea poate fi importată.

Nimerind în tractul digestiv pe diferite căi, chisturile Entamibei histilytica în partea de jos a intestinului subţire se exchistează, născându-se din fiecare chist matur câte 4 amibe metachistice. Acestea la rândul lor, se multiplică prin diviziune şi înaintează odată cu chimul alimentar până la intestinul gros. În intestinul cec şi ascendent amibele beneficiază de condiţii şi mai prielnice pentru o multiplicare mai intensă.

Formele vegetative de entamibe elimină nişte enzime proteolitice, care acţionează distrugător asupra mucoasei, stratului muscular al peretelui intestinal, uneori ajungând chiar până la membrana seroasă, ducând la formarea multiplelor ulcere profunde şi la dezvoltarea maladiei propriu-zise. Uneori se produce o diseminare hematogenă a amibelor, iar în locurile de cantonare a lor pot apărea abcese. Ultimele se formează mai frecvent în ficat, mai rar - în pulmoni, creier, rinichi, pancreas etc.

Conform recomandărilor Comitetului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se disting 3 forme clinice de amibiaza manifestă: intestinală, extraintestinală şi cutanată.

Forma intestinală ori dizenteria amibiană se întâlneşte mai frecvent în comparaţie cu celelalte. În ea perioada de incubaţie oscilează de la 1 -2 săptămâni până la 3 luni şi mai mult. Boala poate debuta acut sau cu manifestări prodromale: indispoziţie, dureri abdominale, inapetenţă, cefalee, slăbiciune generală, temperatura la început normală, ulterior subfebrilă şi mai rar - ridicată. Semnul cel mai caracteristic este dereglarea scaunului.

La început el are o frecvenţă de 4-5 ori în zi, cu un aspect fecaloid, abundent şi cu mucus. Ulterior frecvenţa defecaţiilor atinge 10-20 ori nictimeral, excrementele conţinând cantităţi masive de mucus perlat amestecat cu sânge, ce capătă un aspect de "jeleu de zmeură" - considerat ca un semn tipic pentru afecţiunea în cauză. În perioada acută bolnavii, de regulă, acuză dureri în abdomen mai accentuate în regiunea iliacă dreaptă şi dureri colicative (tenesme) în partea de jos a abdomenului, în pereneu înaintea actului de defecaţie şi în timpul lui. Mai ales durerile nominalizate se intensifică când este afectat intestinul sigmoid şi cel rect, aşa zisa proctosigmoidita ambiană, care apare mai tardiv de la debutul maladiei.

La explorările endoscopice se determină o hiperemie a mucoasei intestinale sub forme de focare, mucus în cantităţi abundente, multiple ulceraţii profunde, purulente cu depuneri sangvinolente şi margini proeminente. După 2-4 săptămâni manifestările acute dispar.

Scaunul se normalizează treptat, dispare şi amestecul sangvin, se elimină mai puţin sau dispare definitiv mucusul. Dacă bolnavii se adresează tardiv după ajutorul medical sau se ocupă cu autotratamentul, boala devine cronică cu evoluţie recidivantă sau neîntreruptă. În ultima lipsesc remisiile, maladia decurge cu perioade de acutizare apoi ameliorarea manifestărilor clinice.

Pentru forma cronică recidivantă sunt caracteristice orânduirea perioadelor de acutizare cu cele de remisie, în timpul cărora scaunul se normalizează, iar starea pacientului devine satisfăcătoare. În perioada de acutizare frecvenţa defecaţiilor atinge 20-30 ori în nictimer, însă durerile abdominale devin nesemnificative ori lipsesc definitiv. Pentru cronicizarea procesului mai sunt caracteristice astenia, tulburări de nutriţie, anemia, slăbiciunile generale, iar în cazuri grave - caşexia.

Forma intestinală poate duce la diverse complicaţii, mai ales, la cei care nu se tratează la timp la medic. Dintre aceste complicaţii mai frecvente pot fi pericolitele amibiene cu formarea aderenţelor şi ocluziei intestinale, perforaţia intestinală cu dezvoltarea ulterioară a peritonitei, gangrena mucoasei intestinului ori dezlipirea ei, hemoragii intestinale, formarea amibomelor, stricturi intestinale, apendicite acute specifice, prolapsul rectal etc. Notăm, că dacă pacienţii cu unele complicaţii de caracter chirurgical din cele enumerate nu se vor adresa imediat după ajutorul medical, la ei maladia poate avea un final tragic.

Dintre formele extraintestinale mai frecvent se întâlneşte amibiaza hepatică, care la rândul său decurge acut, subacut şi cronic, având două forme principale: hepatita amibiană şi abcesul hepatic. Hepatita acută amibiană se dezvoltă mai frecvent pe fundalul formei intestinale şi se caracterizează prin mărirea ficatului în volum, dureri sub rebordul costal drept, fără iradiaţii, temperatura normală sau subfebrilă, uneori ridicată sub forme de accese, de regulă, fără icter.

Pentru abcesul hepatic este caracteristic mărirea ficatului în volum, fiind însoţită de dureri cu diverse intensităţi, care iradiază în umărul drept şi se intensifică evident la respiraţie profundă, la palpare şi la schimbarea poziţiei corpului. Temperatura se ridică brusc până la 39-40°, având un caracter remitent, ori hectic, uneori permanent. Febra este însoţită de frisoane pronunţate, iar la scăderea ei bruscă, apare o transpiraţie abundentă.

Abcesul hepatic poate decurge acut şi cronic cu apariţia a unuia sau a multiplelor abcese. Abcesul hepatic la rândul său se poate complica cu perihepatită, abces subdiafragmal, iar la perforaţia lor se pot dezvolta: peritonita, pleurita, pericardita sau mediastinita purulentă amibiană. Pacienţii cu abcese hepatice amibiene şi complicaţiile lor necesită tratament chirurgical. Letalitatea din cauza lor, dacă nu este aplicat tratamentul specific, atinge 25%, uneori şi mai sporită.

Pe cale hematogenă ori în rezultatul penitrării abcesului hepatic în cavitatea pleurală se dezvoltă amibiaza pulmonară, care decurge ca o pleuropneumonie sau abces pulmonar. Pentru pneumonia amibiană sunt caracteristice dureri în piept, tuse uscată, sau cu spută, uneori hemoptizii. Temperatura este normală ori subfebrilă. Radiologic se determină infiltrate fără semne de caverne. De regulă, pneumonia are o evoluţie trenantă şi fără tratament specific mai frecvent abcedează.

Abcesul pulmonar, de obicei, capătă un caracter cronic. Temperatura rămâne subfebrilă sau hectică. Bolnavii elimină o mare cantitate de spută cu sânge asemănătoare cu culoarea "ciocolatei", în care se pot determina amibile. Mai este caracteristică laringita şi traheita ulceroasă. Radiologic în pulmoni se determină cavităţi, care conţin lichid cu nivel orizontal. Abcesele pulmonare uneori favorizează apariţia pleureziilor purulente, empiemiei, pneumotoraxului, pericarditei, fistulilor hepato-pulmonare etc.

Uneori entamiba histolaytica pe cale hematogenă afectează creierul, favorizând apariţia abceselor amibiene cu simptomatologie de focar şi dereglări cerebrale. În aceste cazuri bolnavii acuză cefalee pronunţată, greţuri, vome repetate, temperatura devine subfebrilă ori mărită. Simptomatologia neurologică este în dependenţă de localizarea abcesului şi de nivelul afectării centrelor cerebrale.

Forma cutanată de amibiază se caracterizează prin apariţia eroziunilor sau ulcerelor în regiunea perineală, în jurul deschizăturii anale ori pe fese. De asemenea, ulcerele amibiene pot apărea în jurul fistulelor hepatice, pleurale ori pe plăgile postoperatorii în legătură cu abcesele amibiene. Ulcerele sunt profunde, slab dureroase, cu mărgini întunecate şi miros înţepător. Din conţinutul acestor ulcere se depistează forme vegetative de amibe.

Confirmarea diagnosticului şi tratamentul bolnavilor cu amibiază se efectuează în secţiile de boli infecţioase, însă în caz de necesitatea intervenţiilor chirurgicale, ele se execută în secţiile de chirurgie.

Măsurile profilactice constau în depistarea precoce a bolnavilor, purtătorilor de chisturi amibiene şi tratarea lor; în respectarea regulilor de igienă personală şi în efectuarea dezinfecţiei permanente şi terminale. Contacţii cu sursa de infecţie vor fi examinaţi clinic şi parazitologic

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Despre tonifierea abdomenuluiDespre tonifierea abdomenului
26.03.2019

Mușchii abdominali reprezintă una dintre primele zone pe care multe persoane sunt dornice să le lucreze din moment ce încep sa piardă  [ ... ]

Aloe Vera, beneficii tămăduitoareAloe Vera, beneficii tămăduitoare
26.03.2019

Aloe vera a rămas până în zilele noastre un leac de încredere care rezistă cu stoicism în fața produselor avansate pe care cercetăt [ ... ]

Urzica, proprietăți curativeUrzica, proprietăți curative
25.03.2019

Urzica este curativă începând de la rădăcină, continuând cu tulpina și frunzele și terminând cu florile.
Urzica prezintă numeroa [ ... ]

Gălbenele, beneficiiGălbenele, beneficii
25.03.2019

Gălbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbenă a florilor pe care acestea le produc.
Beneficiile gălbenelelor Uz i [ ... ]

Rostopasca - o plantă cu multiple proprietăți curativeRostopasca - o plantă cu multiple proprietăți curative
25.03.2019

Rostopasca este o plantă cu multiple proprietăți curative, recunoscută și folosită pentru efectele sale vindecătoare încă din antic [ ... ]

Impetigo, o infecție contagioasă a pieliiImpetigo, o infecție contagioasă a pielii
25.03.2019

Impetigo este o infecție contagioasă a pielii, care afectează mai ales copiii și nou-născuții. Se prezintă sub forma unor vezicule ro [ ... ]

Apendicita - urgență chirurgicală abdominalăApendicita - urgență chirurgicală abdominală
22.03.2019

Apendicita este cea mai frecventă urgență chirurgicală abdominală, și constă în inflamația apendicelui. Această afecțiune apare f [ ... ]

Xeroftalmia, sindromul ochilor uscațiXeroftalmia, sindromul ochilor uscați
22.03.2019

Sindromul ochilor uscați, numit și keratoconjunctivită uscată sau xeroftalmia, apare și din cauza lipsei îndelungate de lubrifiere și [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment