Anchilostomidoza este o geohelmintiază din grupul nematodozelor, provocată de Ancylostoma duodenale, care pătrunde în organismul uman mai frecvent pe cale orală, caracterizându-se clinic printr-un tablou destul de polimorf ce se exprimă prin simptome alergice, dispepsice, neurologice, de afectare a tractului respirator, de asemenea prin apariţia anemiei şi eozinofiliei.

Ancylostoma duodenale prezintă un parazit cu dimensiuni mici obligat pentru persoana umană. El are o culoare roz-pală cu partea anterioară în formă de cârligel (de unde şi provine denumirea de parazit cu capul strâmb).

Femela fecundată depune până la 10 mii ouşoare în 24 ore, care se elimină în mediul extern împreună cu materiile fecale umane. Nimerind în condiţii prielnice de temperatură şi umiditate în ouşoare pe parcursul a 24-48 ore se formează larvele rabditive, care ies în mediul ambiant. Aici, în condiţii optimale (temperatura +27-30°C), are loc dezvoltarea de mai departe a larvelor până la stadiul invaziv ce se petrece timp de 7-8 zile.

Ulterior timp de 3-5 zile larvele năpârlesc de câteva ori, transformându-se din larve rabditive în cele filaretive şi invazive. Ele sunt mobile şi în dependenţă de temperatura şi umiditatea solului, circulă în sus şi în jos la înălţimea de 30 cm, agăţându-se chiar şi de diferite plante. Datorită migraţiei larvele de anchilostomă se pot păstra în sol, având condiţii favorabile, până la 18 luni.

În organismul uman larvele acestui parazit pătrund mai frecvent pe cale orală, ajungând în intestin, se dezvoltă până la parazitul matur. El, de regulă, locuieşte în duoden şi partea superioară a jejunului. Femela fecundată depune în 24 ore până la 30 mii de ouşoare. Ele se maturizează timp de 5-6 săptămâni după ce nimeresc în organismul uman. Ancylostoma duodenale este un parazit obligat hematofag. El pătrunde profund cu partea anterioară şi ascuţită în mucoasa intestinală, unde suge sânge. Durata vieţii acestui parazit atinge circa 5 ani.

Anchilostomidoza, după cum s-a menţionat, este o parazitoză destul de răspândită pe globul pământesc, afectând mai mult de 800 mln oameni. Mai intensiv este atacată de această parazitoză populaţia din America Latină, Asia de Sud, partea de sud a SUA, Africa, China, Indonezia, Japonia, India, Australia etc. În ţările europene sunt înregistrate numai unele focare de această invazie.
În calitate de sursă de invazie serveşte omul infestat.

Maladia se transmite mai frecvent pe cale orală, în rezultatul consumului în hrană a produselor alimentare infestate, mai ales a celor contaminate cu solul. Infestarea percutană se întâmplă mult mai rar. Formarea focarelor de anchilostomidoza este posibilă în zonele cu climă caldă şi umedă, unde depunerile atmosferice anuale ating 2000-3000 mm.

Aceste sunt focare destul de rezistente şi de o lungă durată, deoarece larvele parazitului în timpul rece al anului migrează în adâncimea solului, păstrându-se viabilitatea. Mai frecvent anchilostomidoza se înregistrează în lunile de primăvară, vară şi toamnă. Mai des se molipseşte populaţia de la sate, îndeosebi copiii, care consumă, de regulă, fructele, legumele, pomuşoarele nespălate.

Infestarea preponderentă a populaţiei de la sate cu A. duodenale este legată de prelucrarea pământului din grădini, livezi, sectoarele de pe lângă casă, câmpurile irigabile şi îngrăşate cu excremente umane, de alte lucrări cu pământul. În ultimul timp se mai poate infecta de anchilostomidoza şi populaţia urbană, care este preocupată cu prelucrarea pământului din jurul vilelor.

Pătrunderea anchilostomidelor pe cale percutană este însoţită de fenomene de dermatită în locul invaziei. În faza precoce a maladiei o importanţă primordială în patogeniea ei are factorul toxico-alergic, iar în cea intestinală- anemia. Paraziţii maturi provoacă leziuni mecanice din partea mucoasei intestinului subţire, în rezultatul cărora se dezvoltă modificări catarale, uneori - eroziuni şi chiar ulcere, însoţite de dereglări motorice şi secretorie ale tractului digestiv.

Din punct de vedere clinic în locul pătrunderii parazitului se determină o dermatită locală, însoţită de prurit, usturime, edem, eritem, apoi mai târziu - de erupţii veziculo-papuloase, care se menţin timp de 2 săptămâni. În legătură cu gratajul efectuat în locul dermei afectate apar focare de infecţie bacteriană
secundară.

În perioada precoce a anchilostomidozei se înregistrează simptome legate în migraţia larvelor prin căile respiratorii - accese de asfixie, tuse uscată, apariţia infiltratelor eozinofilice în pulmoni. Ultimele sunt confirmate radiologic, fiind însoţite de febră şi eozinofilie pronunţată (30-60%). Totodată se mai depistează dureri abdominale, scaun lichid, uneori cu striuri de sânge şi mucus.

Durerile abdominale deseori sunt asemănătoare cu cele din ulcerul duodenal. În faza cronică se determină diferite grade de anemie. Pentru ea sunt caracteristice slăbiciunea generală, moleşeala, vertijurile, zgomotul în urechi, dispneea, tahicardia, micşorarea capacităţii de muncă. La pacienţi pielea şi mucoasele devin palide, faţa edemaţiată, mai rar apare edemul la picioare.

Ei mai acuză inapetenţă, greţuri, dureri în regiunea epigastrală şi ombilicală. Durerile sunt legate mai frecvent de dezvoltarea duodenitei, periduodenitei şi a jujunitei. Din partea sistemului nervos se determină cefalee, insomnie, excitaţie, dereglări vegetative; în cazuri de anemie pronunţată se mai observă la bolnavi o apatie şi scădere de intelect.

Copiii ce suferă de această invazie rămân de semenii lor în dezvoltarea fizică şi psihică; la adolescenţi se reţine dezvoltarea sexuală; la femei se înregistrează dereglări de ciclu menstrual, apariţia precoce a climaxului; la bărbaţi apare impotenţa.

În sângele periferic se observă o micşorare a numărului de eritrocite şi a cantităţii de hemoglobină şi o majorare evidentă a numărului de eozinofile. Mai are loc o disproteinemie cu micşorarea evidentă a albuminei serice.

Diagnosticul anchilostomidozei este bazat pe datele clinice şi epidemiologice, care trebuie în mod obligatoriu confirmat prin analiza materiilor fecale, aduse în cutiuţe de chibrite de către bolnav sau analiza sucului duodenal. Diagnosticul se efectuează în diferite secţii spitaliceşti, staţionarul helmintologic de zi sau în condiţii de ambulator.

Tratamentul anchilostomidozei se execută în diverse secţii spitaliceşti, staţionarul helmintologic de zi, în condiţii de ambulator. Dacă la pacient este pronunţată anemia, ea trebuie mai întâi tratată, apoi tratamentul antiparazitar.

Profilaxia include aceleaşi 3 măsuri principale ca şi în alte geohelmintiaze:

• 1) depistarea şi însănătoşirea sursei de invazie;
• 2) protecţia mediului ambiant de impurificare cu materii fecale;
• 3) micşorarea posibilităţii de transmitere a acestei invazii.

În focarele cu invazie masivă (infectarea populaţiei peste 10%) se efectuează o dehelmintizare în masă fără un control laboratoric prealabil. În focarele cu o invazie mai puţin masivă se tratează numai infestaţii depistaţi după controlul laboratoric planificat.

Pentru a preîntâmpina răspândirea invaziei e necesar de ţinut în ordine starea sanitaro-tehnică a veceurilor; de luat măsuri de a nu fi spălat conţinutul lor de apele torenţiale; de amenajat gospodăriile şi localităţile săteşti din punct de vedere a curăţeniei.

Se recomandă în localităţile endemice obligatoriu de purtat încălţăminte închisă, de nu contactat părţile deschise ale corpului cu solul, iarba; la îndeplinirea lucrărilor la pământ de îmbrăcat mănuşi; de respectat strict regulile de igienă personală (de spălat regulat mâinile, fructele, legumele, pomuşoarele); de folosit pentru consum numai apă fiartă.

Noii angajaţi la lucru în mină trebuie să fie controlaţi la prezenţa invaziei cu helminţi. Lucrătorii din mine se controlează în mod planificat o dată în an la ouşoare de helminţi, inclusiv şi la A. duodenale. Infestaţii depistaţi se dehelmintizează. Dacă în solul din mine se depistează larve de A. duodenale, se iau măsuri de dezinfecţie.