Antraxul este o boală infecţioasă acută, provocată de bacilul carbunos, ce se transmite de la diferite animale bolnave la om, caracterizându-se prin intoxicaţie, febră, afectarea tegumentelor, mai frecvent a celor descoperite şi a organelor interne.

Agentul patogen a antraxului este un microb sub formă de bastonaş cu dimensiuni mai mari decât alte bacterii. Sub formă de spori aceşti microbi sunt foarte rezistenţi la diferite temperaturi ale mediului ambiant şi supravieţuiesc, spre exemplu, în sol până la 20-30 şi chiar 80 de ani. După unele date ştiinţifice aceşti microbi în sol se pot multiplica formând aşa-zise "focare de sol".

Sursa principală de infecţie pentru om o constituie animalele domestice şi sălbatice. Cele mai sensibile animale la bacilul carbunos sunt: caprinele, bovinele, cămilele, cabalinele, caii, măgarii, catârii, precum şi alte animale sălbatice atât erbivore cât şi carnivore. Animalele bolnave sunt periculoase în perioada acută a maladiei, eliminând agentul patogen în mediul ambiant împreună cu laptele, urina, materiile fecale, cu secreţiile din nări şi cu saliva. De regulă, animalele bolnave, dacă nu-s tratate la timp, pier.

De la ele infecţia se poate transmite prin intermediul organelor şi ţesuturilor, inclusiv a pielii, lânii, oaselor etc. De menţionat, că şi solul ce conţine aceşti microbi poate deveni focar de îmbolnăvire a animalelor, ba chiar şi a omului. Un pericol deosebit îl prezintă solul din cimitirele de animale, mai ales unde au fost îngropate şi cele bolnave de antrax.

Şacalii, lupii şi alte animale carnivore, precum şi păsările răpitoare, consumând carnea animalelor pierite de antrax, pot elimina cu materiile fecale spori carbunoşi, răspândind infecţia de la diverse distanţe. Antraxul mai poate fi transmis şi de unele insecte ca: strechia, tăunul, musca înţepătoare etc, în organismul cărora agentul patogen se păstrează până la 2-5 zile.

Microbul carbunos poate ataca omul, nimerind prin pielea lezată a lui la îngrijirea animalelor bolnave, la sacrificarea lor sau în momentul prelucrării diverselor materii prime de la aceste animale ca: lâna, pieile, pielicelele, coarnele etc.

Molipsirea de antrax mai poate avea loc, consumând carnea şi laptele neprelucrate suficient termic ori la inspirarea aerului, ce conţine microbi carbunoşi în momentul scărmănatului lânii, prelucrării pieilor ori ţesutul covoarelor. Infectarea omului se mai poate produce prin intermediul obiectelor murdare de ţărână ori a solului, ce conţine bacilul carbunos la noi în republică.

Antraxul este considerat o boală profesională a omului, întrucât mai frecvent se întâlneşte la crescătorii de vite, văcari, ciobani, porcari, veterinari, zootehnicieni, lucrători de la abatoare, precum şi la persoanele ce prelucrează materia primă animalieră (blănari, scărmănători de lână, tăbăcari, sumănari etc).

La om antraxul evoluează sub formă generalizată (septicemică) şi cutanată. Ultima se întâlneşte cel mai frecvent (95-98%). Ea se caracetrizează, de regulă, prin afectarea tegumentelor descoperite. Boala decurge mai grav, dacă procesul se localizează în regiunea pielii capului, feţei, gâtului şi a orbitelor. Maladia are un debut acut cu cefalee, frison, febră ridicată, care creşte brusc după perioada de incubaţie ce durează în medie 8-9 zile.

În locul infectării apare la început o mică pată roşie, care rapid se transformă în papulă, apoi veziculă, de regulă, cu conţinut hemoragic Ultima se sparge datorită gratajului, formând o suprafaţă ulceroasă, ce la rândul său se acoperă cu o crustă de culoare neagră (carbunculul) asemănătoare cu cărbunele, de unde e şi denumirea bolii.

Crusta are o depresiune în centru şi este înconjurată de o mulţime vezicule-fiice aranjate în formă de coroniţă, care ulterior se sparg şi duc la creşterea în dimensiuni a carbunculului, ce poate varia de la 1 -2 mm până la 8-10 cm, uneori şi mai mare. Acest carbuncul este amplasat pe fundalul unui edem nedureros cu o consistenţă gelatinoasă.

Lipsa durerii în regiunea carbunculului prezintă un simtom caracteristic antraxului cutanat. Apariţia carbunculului mai este însoţită de mărirea în volum a ganglionilor limfatici regionari care pot fi puţin dureroşi. Odată cu apariţia carbunculului starea generală a bolnavilor se înrăutăţeşte, temperatura atinge 39-40°C; dispare pofta de mâncare, se intensifică durerile de cap (cefalea), uneori apar greţuri si vome. Dacă maladia are un caracter benign, perioada acută durează o săptămână, iar crusta se detaşează peste 2-3 săptămâni.

Ultimul simptom are o importanţă majoră, deoarece numai după căderea crustei carbunoase bolnavul poate părăsi spitalul de boli infecţioase, nefiind periculos pentru persoanele înconjurătoare. Dacă pacientul cu astfel de tablou clinic nu se adresează imediat medicului şi se ocupă cu autotratament, antraxul cutanat se poate transforma în cel septicemic (forma generalizată), care deseori are consecinţe fatale.

Pentru a preveni antraxul la animale, ele trebuie să fie vaccinate cu vaccinul anticarbunos, ceea ce se efectuează mai slab în Republica Moldova în ultimii ani, mai ales în sectorul individual, unde numărul de animale este în continuă creştere. La înregistrarea primului caz de antrax se instituie carantină, animalele bolnave (de preţ) se izolează şi se tratează. Cadavrele animalelor precum şi resturile de nutreţ infectate trebuie arse în mod obligatoriu, iar locurile unde s-au aflat ele - dezinfectate.

Sacrificarea animalelor bolnave de antrax şi utilizarea cărnii acestora este categoric interzisă. Prevenirea antraxului la oameni, de asemenea se efectuează prin vaccinul anticarbunos. Vaccinarea contra antraxului se face în mod planificat persoanelor, care au o mare posibilitate de a se îmbolnăvi: zootehnicieni, personalul veterinar, lucrători de la abatoare, persoanele care se ocupă cu colectarea materiei prime animaliere şi cele ce servesc animalele în localităţile, unde se depistează în sol bacilul carbunos.

Pentru îngrijirea animalelor bolnave de antrax se alege un personal, care le deserveşte separat, fiind bine instruit, vaccinat contra acestei maladii şi poartă haine de protecţie. Se interzice îngrijirea animalelor bolnave de către persoanele cu tegumentele lezate. Dacă la cineva este suspectat antraxul, persoana în cauză trebuie imediat internată în secţiile de boli infecţioase, unde se va stabili diagnosticul precis şi se va acorda tratamentul cuvenit.

În locuinţa, unde s-a aflat bolnavul, se va efectua denzinfecţia focarului şi se vor lua la evidenţă medicală persoanele contactate cu bolnavul. Ulterior li se vor administra remedii speciale în scop de preîntâmpinare a acestei maladii.