Balantidiaza este o maladie din grupul infecţiilor zooantroponoze intestinale, provocată de Balantidium coli, care pătrunde în organismul uman mai frecvent pe cale alimentară şi se caracterizează clinic prin afectarea intestinului gros şi simptome de intoxicaţie generală.

Agentul patogen Balantidium coli se atârnă la familia Balantidiidae, clasa Ciliata (infuzorii ciliate) şi genul Protozoa (protozoare - organism monocelular). Balantidium coli după dimensiuni este unul din cei mai mari reprezentanţi din protozoarele parazitare umane.

El fiinţează sub două forme - vegetativă şi de chist. Forma vegetativă este destul de sensibilă la diferiţi factori de mediul extern, unde se poate distruge rapid; în materiile fecale se menţin nu mai mult de 5-6 ore, totodată chisturile acestui agent patogen sunt mai rezistente, păstrându-se în mediul ambiant timp de câteva săptămâni.

De regulă, rezervorul acestei invazii sunt porcinele, care destul de frecvent sunt infectate cu Balantidium coli. Este stabilită infestarea şobolanilor şi a câinilor, însă importanţa lor în răspândirea balantidiazei încă nu este confirmată. Foarte rar ca sursă de această invazie poate fi omul.

Mecanismul principal de infestare cu aceşti paraziţi este fecalo-oral, ce se realizează mai frecvent pe cale hidrică, adică prin apa în care nimeresc fecalele porcinelor, prin contactul direct cu porcinele bolnave, dacă nu se respectă regulile de igienă personală.

Ca factori suplimentari în răspândirea acestei invazii mai pot servi solul, legumele, fructele infestate cu agentul patogen ori prin intermediul muştelor. Maladia dată se înregistrează frecvent printre populaţia rurală (de la sate), mai ales la persoanele ce se ocupă de creşterea, îngrăşarea porcinelor. Morbiditatea de această invazie este mai sporită pe continentele european, asiatic şi american.

Nimerind pe diferite căi în tractul digestiv al organismului uman chisturile de B. coli ajung în porţiunea ascendentă a intestinului gros, unde se transformă în forme vegetative, localizându-se şi multiplicându-se mai cu seamă în intestinul orb. Ulterior sub acţiunea fermenţilor eliminaţi de paraziţi el pătrunde în mucoasa intestinului, provocând patologia propriu-zisă.

Perioada de incubaţie a balantidiazei constituie 1-3 săptămâni, uneori poate fi mai scurtă. Maladia evoluează sub forme subclinice, acute, cronice neîntrerupte, cronice recidivante, iar în focare mai poate fi şi portaj de B. coli.

Forma subclinică se caracterizează prin lipsa simptomelor de intoxicaţie şi a disfuncţiilor intestinale. Această formă poate fi precizată, numai aplicând metode instrumentale de investigaţie a intestinului gros şi de laborator.

Forma acută de balantidiază decurge cu simptome generale de intoxicaţie şi de infectare a intestinului gros, în dependenţă de exprimarea cărora maladia poate evalua în forme uşoare, medii şi grave. Maladia se începe acut cu ascensiuni de temperatură până la 39-40°C, care are un caracter neregulat, fiind însoţită de cefalee, greţuri, vome repetate şi slăbiciune generală istovitoare.

De regulă, sunt prezente în balantidiază durerile pronunţate în abdomen şi diareea. Scaunul este abundent, lichid, deseori cu amestecuri de sânge şi puroi, având un miros de putrefacţie. Frecvenţa scaunului variază de la 3-5 în formele uşoare, până la 15-20 ori pe parcursul a 24 ore - în cele grave. Dacă maladia progresează, bolnavii pierd în greutate, devin slăbiţi, neputincioşi, rapid pierd capacitatea de muncă. Durata acestei forme acute se prelungeşte timp de 2 luni.

Dacă bolnavii nu se adresează la timp după ajutorul medical şi se ocupă cu autotratamentul, la ei maladia trece în formă cronică. Această formă se subdivizează la rândul său în formă cronică neîntreruptă şi recidivantă. Ultima decurge timp de 5-10 ani, uneori şi mai mult. Ea se caracterizează prin perioade de acutizări cu durata de 1 -2 sau 3-4 săptămâni şi perioade de remisie (timp de 3-6 luni). Semnele de intoxicaţie sunt mult mai slab pronunţate decât în forma acută, iar disfuncţiile intestinale, de regulă, predomină faţă de cele de intoxicaţie.

Forma cronică neîntreruptă de balantidiază se caracterizează printr-o evoluţie torpidă (monotonă), fiind însoţită de simptome moderate de intoxicaţie şi disfuncţii intestinale, care se menţin pe parcursul a câtorva ani, în cazurile netratate maladia poate duce la caşectizarea bolnavilor cu consecinţe nefaste. Dacă se afectează apendixul, apare tabloul clinic al apendicitei acute, ce necesită de urgenţă intervenţia chirurgicală, în caz contrar se va desfăşura peritonita, care, de regulă, duce la sfârşit letal.

La pacienţii netrataţi la timp balantidiază se cronicizează, complicându-se prin hemoragii intestinale, perforaţiile ulcerelor din intestinul gros, ce de asemenea conduc la apariţia peritonitei purulente. Aceste complicaţii groaznice cer o intervenţie chirurgicală de urgenţă, de altfel ele în toate cazurile favorizează decesul pacienţilor.

Tratamentul bolnavilor de balantidiază se efectuează în secţiile de boli infecţioase.

Profilaxia balantidiazei constă în respectarea riguroasă a regimului sanitaro- igienic la îngrijirea porcinelor, în dezinfectarea regulată a excrementelor acestora, în depistarea precoce a animalelor bolnave şi luarea măsurilor de rigoare respective în depistarea timpurie a persoanelor umane bolnave şi tratarea lor adecvată.