Boala Lyme este o maladie infecţioasă din grupul zooantroponozelor transmisibile cu focar natural, provocată de borellia burgdorfer transmisă de la animale la om mai frecvent în rezultatul muşcăturilor de căpuşă, caracterizându-se printr-un polimorfism de simptome, ce se exprimă prin eritem, febră, lezarea sistemului nervos central şi periferic, de asemenea prin semne de afectare a cordului şi a articulaţiilor mari.

Denumirea bolii de Lyme provine de la un oraş din SUA, unde pentru prima dată ea a fost descrisă ca o unitate nozologică într-o izbucnire epidemică legată de muşcăturile de căpuşă, de către savantul A.Stiip în 1975. În 1982 U.Burgdorfer a izolat din căpuşa Ixodes dammini agentul patogen, care s-a dovedit a fi germenul eritemului cronic migrant (o denumire iniţială mai veche a maladiei) ori a maladiei Lyme.

În 1984 s-a stabilit că germenul Lyme are semne caracteristice pentru treponeme (spirochete) şi borelii, fiind numit Borrelia Burgdorferi. Ulterior această spirochetă a fost izolată din sânge, lichidul cefalorahidian şi biopsii cutanate de la pacienţii cu boala Lyme.

Sursa de infecţie a boreliozei o constituie diverse animale sălbatice (şoarecii, şobolanii, alte rozătoare, căprioarele, cerbii, diverse păsări) şi unele domestice (câinii, pisicile, caprinele, ovinele, bovinele), care elimină agentul patogen prin urină.

Maladia se transmite pe cale transmisibilă, preponderent prin intermediul muşcăturilor de căpuşe, care sunt infectate cu Borrelia Burgdorferi până la 60%. Se presupune că la o parte din căpuşe borrelia se transmite - căpuşe de la căpuşe - pe cale transovarială.

Borelioza se înregistrează mai frecvent în lunile de vară şi toamnă a anului, afectând mai des bărbaţii în vârstă de 20-50 ani, care activează în regiunile împădurite. Maladia mai des afectează vânătorii, lucrătorii din ocolul silvic, îngrijitorii de animale, turiştii, persoanele care se ocupă cu colectarea ciupercilor sau a pomuşoarelor din păduri etc.

Pătrunzând în organismul uman prin intermediul muşcăturilor de căpuşă, la locul inoculării se formează după câteva zile o leziune cutanată (maculă sau papulă), care se extinde în mod inelar.

Ulterior borrelia nimerind în torentul sangvin afectează diverse organe, exprimându-se prin multiple simptome de intoxicaţie, inflamatorii şi alergice, care şi caracterizează maladia propriu-zisă. Maladia se începe acut după o perioadă de incubaţie cu durată de 3-32 zile. In evoluţia boreliozei se disting 3 faze sau stadii.

Stadiul iniţial al bolii se caracterizează prin intoxicaţie generală care durează 3-35 zile, exprimându-se printr-un sindrom gripal. In el se determină o temperatură moderat ridicată, mialgii, artralgii, cefalee, faringită, fenomene dispeptice. Sunt posibile mărirea ganglionilor limfatici regionali, mărirea ficatului şi a splinei în volum.

În locul muşcăturii de căpuşă (mai frecvent în regiunea cervicală, lombară, femurală, pe fese) apare o papulă, apoi eritemul inelar, care rapid se măreşte în dimensiuni (diametrul 3-70 mm), având un centru pal-cianotic şi margini clar elevate de culoare roşietică. Acest eritem este însoţit de senzaţii neplăcute, limfadenită regională, uneori de dureri şi prurit cutanat.

Eritemul se menţine mai îndelungat, având mai apoi, cu excepţia palmelor şi plantelor, erupţii cutanate secundare inelare cu caracter migrator pe orice parte a corpului. Ulterior în locurile pielii afectate se dezvoltă modificări atrofice, care duc la subţierea pielii, făcând-o asemănătoare cu o "hârtie de pergament".

Stadiul al doilea se manifestă prin dereglări neurologice şi cardiologice, care se dezvoltă în a 4-5 săptămână de maladie, menţinându-se pe parcursul câtorva luni.

Dereglările neurologice se pronunţă printr-o meningită seroasă prolongată, uneori prin encefalită ori encefalomielită cu para- sau tetrapareză, cu paralizie bilaterală a nervilor faciali, oculomotorii şi a altor nervi cranieni. La o parte din bolnavi se dezvoltă o irită sau iridociclită (uveită) cu pierderea vederii.
Dereglările cardiologice apar, de regulă, la a 5-a săptămână de maladie, caracterizându-se prin aritmii, tahi- ori bradicardice, de asemenea prin miocardită şi mai rar - prin pericardită, care se menţin până la 6 săptămâni.

Stadiul al treilea se caracterizează prin afectarea articulaţiilor, mai frecvent al celor mari, desfăşurându-se peste 6 săptămâni de la debutul maladiei şi menţinându-se mai îndelungat. Are loc o afectare asimetrică a articulaţiilor de la coate, genunchi, glezne şi celelalte articulaţii ale extremităţilor, articulaţiile maxilo-mandibulare. Ea decurge sub formă de artrite cu dureri şi edem al articulaţiilor, cu lichid sinovial, însă fără hiperemie. La mulţi bolnavi se pot observa poliartrite recidivante de o lungă durată.

Conform datelor bibliografice borelioza poate decurge sub forme fruste, subclinice şi asimptomatice. Astfel, printre lucrătorii forestieri din Germania 17% prezentau teste serologice pozitive la borelioza. Prognosticul este benefic, necătând la durata îndelungată a maladiei.

Diagnosticul şi tratamentul boreliozei acariene se efectuează în secţiile de boli infecţioase, dermatologice ori neurologice.

În profilaxia boreliozei se utilizează remedii individuale (plase speciale) de protecţie contra năvălirii căpuşelor, se efectuează măsuri de nimicire a lor. Cazurile de borelioza suspectate sau diagnosticate trebuie declarate şi spitalizate. In localităţile endemice de borelioza, se face educaţia sanitară a populaţiei, privind riscul infectant al căpuşelor şi evitarea lor. Vaccin specific în profilaxie nu este elaborat.