Enterobioza este o parazitoză din grupul nematodozelor, antroponozelor şi a invaziilor de contact, provocată de Enterobius vermicularis, care se transmite, de regulă, pe cale orală, caracterizându-se clinic prin simptome dispepsice, neurologice, simptome de afectare altor organe, de asemenea prin usturime şi prurit intens în regiunea perianală.

Enterobius vermicularis se atârnă la grupul de nematode cu dimensiuni mici. Lungimea femelei atinge 9-12 mm, a masculului - 3-5 mm; ei au o formă rotundă, mai ascuţită în extremităţi, de culoare albuie.
Femela matură elimină ouşoare, care conţin larve. Ultimele se dezvoltă, având condiţii favorabile (temperatura +35°-37°C, umiditatea 90-100%, devenind invazive peste 4-5 ore).

În condiţii favorabile ouşoarele invazive în mediul ambiant se pot păstra până la 3 săptămâni. Nimerind prin diferite căi în tractul digestiv uman, mai cu seamă în partea inferioară a intestinului subţire, din ouşoare ies larve. Ultimele ajung până la partea superioară a intestinului gros, unde se prind de mucoasa lui, alimentându-se cu conţinutul intestinal, uneori şi cu sânge.

Pe parcursul a 12-14 ore larvele se maturizează. Masculii după procesul de fecundare mor, iar femelele încep a produce ouşoare. Ouşoarele se acumulează după fecundare în partea inferioară a intestinului gros. Pentru dezvoltarea definitivă a larvelor în ouşoare e necesară o cantitate mai mare de oxigen, în legătură cu ce femela migrează în intestinul rect şi iese prin orificiul anal, depunând ouşoarele în plicile perianale. Acolo larvele finisează dezvoltarea, atingând stadiul invaziv.

O singură femelă depune de la 5 până la 17 mii de ouşoare, după ce moare. Durata supravieţuirii acestui parazit în intestinul uman nu depăşeşte o lună de zile.

În calitate de sursă de invazie de enterobioză serveşte omul infestat. Mecanismul de infestare este oral. Factorii principali de transmitere a acestei invazii sunt mâinile murdare. Ieşirea parazitului în regiunea perianală pentru a depune ouşoare provoacă o usturime şi un prurit în această regiune. Persoana în cauză scărpinându-se, acumulează sub unghii o mulţime de ouşoare. Mai ales obiceiul copiilor de a pune degetele în gură şi duce la autoinvazie.

Ouşoarele de Enterobius vermicularis mai pot nimeri pe lenjeria de pat, corp, pe podele, de unde se pot ridica cu praful în aer. Din aer cu firicelele de praf ouşoarele acestui parazit pot nimeri pe pâine, în apă, lapte, pe alte produse alimentare şi obiecte din mediul ambiant, de unde pătrund în tractul digestiv uman.

În patogenia enterobiozei o importanţă primordială are acţiunea mecanică a parazitului asupra mucoasei intestinale. Ea se exprimă prin excitarea receptorilor mecanici şi chimici ai mucoasei intestinale în legătură cu mişcarea parazitului pe pereţii intestinali. Această excitare poate duce la dereglări reflectorice a funcţiei motorice şi secretorie a tractului digestiv şi la apariţia gastritei, enteritei ori a enterocolitei etc.

În prezenţa modificărilor inflamatorii a intestinului unii paraziţi pot pătrunde mai profund în pereţii lui. Totodată parazitul cu sine însuşi mecanic transportă infecţia din lumenul intestinului în ţesuturi, favorizând procese inflamatorii secundare, ca tiflita, apendicita etc. Ca rezultat a excitaţiilor prolongate şi a pruritului în regiunea perianală se dezvoltă un proces inflamatoriu, iar în unele cazuri chiar o paraproctită.

Migraţia parazitului în alte organe duce la dezvoltarea vaginitei, endometritei, salpingitei etc. Mai menţionăm, că în patogenia enterobiozei o importanţă oarecare i se atribuie şi acţiunii toxicoalergice a parazitului asupra organismului uman.

În tabloul clinic al enterobiozei se determină o perioadă de incubaţie cu o durată de circa 15 zile. Expresivitatea simptomelor clinice este în dependenţă de reacţia individuală a organismului uman şi de intensivitatea invaziei. În legătură cu ce la o parte din pacienţi enterobioză decurge asimptomatic. Majoritatea bolnavilor acuză usturime şi prurit în regiunea perianală. La o invazie minimală aceste acuze se dezvoltă periodic, mai cu seamă în timpul nopţii. În caz de o invazie intensivă, acest prurit devine permanent, insuportabil, care deranjează bolnavii nu numai noaptea, dar şi ziua, răspândindu-se pe perineu, organele sexuale, femur şi abdomen.

Acest fenomen istovitor duce la dereglarea somnului, apariţia excitaţiei, slăbiciuni generale, micşorarea capacităţii de muncă. Mai cu seamă aceste simptome devin imprimate la copiii infestaţi. Ei sunt capricioşi, plângăreţi, pierd pofta de mâncare, dorm rău, pierd în greutate, rapid obosesc, iar la unii se dezvoltă accese epileptiforme şi chiar leşin. Pruritul cutanat permanent impune bolnavul de a scărpina des acest loc, ce favorizează apariţia diferitor leziuni (eroziuni, fisuri) în regiunea perianală cu dezvoltarea piodermiei.

La pătrunderea oxiurului în organele urogenitale poate avea loc enureza nocturnă, o excitaţie sexuală precoce, o endometrită parazitară. La o invazie masivă se mai observă dereglări din partea tractului digestiv: dureri abdominale, garguiment intestinal, meteorism, greţuri, vome repetate, constipaţii sau diaree, uneori cu mucozităţi şi striuri de sânge.

Sunt descrise cazuri de dezvoltarea apendicitei parazitare de etiologie enterobioasă şi a peritonitei în rezultatul perforaţiei de către oxiur a intestinului subţire, cu ieşirea lui în cavitatea abdominală. În atare situaţie pacienţii trebuie să se adreseze imediat după ajutorul medical, deoarece tărăgănarea va conduce la un final tragic.

În diagnosticul enterobiozei metoda de investigaţie coprologică nu va fi informativă, deoarece oxiurul depune ouşoarele sale nu în intestin, dar în plicile perianale. În acest caz pacienţii nu vor mai aduce la medic masele fecale în cutia de chibrite pentru analiza de laborator. Pentru confirmarea laboratorică a diagnosticului de enterobioză se utilizează metoda de raclaj sau a analizei spălăturilor de pe plicile perianale. În ultimul timp în acest scop se mai aplică lente cu lipici de polietilenă sau peliculă de policlorvinil, care se aranjează în perineul bolnavului în timp de noapte, apoi ulterior se examinează sub microscop.

Deoarece pruritul în regiunea perianală se mai întâlneşte şi în alte maladii (diabet zaharat, hemoroi, neurodermită , ulcere în intestinul rect, paraproctită etc), enterobioză trebuie diferenţiată de ele.
Tratamentul enterobiozei se efectuează în diverse secţii spitaliceşti, în staţionarul helmintologic de zi, în condiţiil de ambulator.

Condiţia principală în tratamentul medicamentos al enterobiozei constă în respectarea riguroasă a regulilor de igienă personală şi în dehelmintizarea obligatorie a tuturor membrilor de familie. După 14 zile de la tratament e necesar de efectuat controlul laboratoric la prezenţa ouşoarelor de oxiur.

Profilaxia enterobiozei constă în dehelmintizarea sursei de invazie, în protecţia mediului ambiant de jmpurificare cu ouşoare de oxiur şi de asemenea în limitarea posibilităţii de transmitere a parazitului dat.

În scop de neutralizare a sursei de invazie este necesar de depistat la timp şi de însănătoşit persoanele infestate. Acest obiectiv se va realiza prin examinarea în mod planificat a copiilor şi personalului din instituţiile preşcolare şi şcolare (primele clase), a personalului din instituţiile alimentare, de comerţ şi a altor colective. Mai sunt controlaţi în mod neplanificat membrii de familie, unde a fost depistat un caz de enterobioză; copiii care se aranjează în creşe sau grădiniţe, de asemenea adulţii ce se angajează la lucru în instituţiile alimentare sau de copii.

Pentru a întrerupe una din verigile de transmitere a enterobiozei are importanţă excluderea posibilităţii de autoinvazie. La copii acest obiectiv se va realiza prin următoarele măsuri: păstrarea strictă a curăţeniei mâinilor şi a unghiilor; spălarea obligatorie cu apă şi săpun seara şi dimineaţa a regiunii perianale; de schimbat zilnic lenjeria de corp şi pat, fiind regulat călcată cu fierul fierbinte; de efectuat clisme evacuatoare cu sodă de bucătărie spre noapte; de scăldat copiii cât se poate de frecvent; deridicarea umedă a încăperilor, prelucrarea cu uncrop a obiectelor personale şi de uz casnic.

La adulţi pentru întreruperea autoinvaziei cu ouşoare de oxiur se recomandă: de spălat riguros mâinile cu apă şi săpun înainte de masă, după vizitarea veceului, până şi după somn, de respectat riguros regulile de igienă personală; de debarasat de deprinderea "a roade cu dinţii unghiile"; schimbul zilnic al lenjeriei de pat şi corp sau călcarea ei regulată cu fierul fierbinte.

Pentru protecţia mediului ambiant de impurificare cu ouşoare de oxiur se recomandă deridicarea umedă a încăperilor, regulat de prelucrat oliţele de noapte a copiilor şi veceurile cu uncrop sau soluţie de 50% de clorură de var.

În limitarea posibilităţilor de transmitere a acestei parazitoze se mai poate utiliza iluminarea sanitară a populaţiei, mai cu seamă în familiile, unde sunt bolnavi de enterobioză.