Fascioloza este o helmintiază din grupul trematodozelor, care se transmite de la animalele bolnave la om pe cale orală, caracterizându-se clinic prin simptome dispepsice, apărute în rezultatul afectării ficatului şi a căilor biliare.

Fascioloza la om se iveşte în rezultatul parazitării fasciolei obişnuite cu denumirea de Fasciola hepatică. Acest parazit are forma unei frunze cu lungimea de 20-30 mm şi lăţimea 8-12 mm. Durata vieţii la parazitul matur (marita) în organismul gazdei definitive atinge 3-5 şi mai mulţi ani, fiind destul de roditoare. Numai într-o singură săptămână un parazit aparte elimină circa un milion de ouşoare.

Ultimele în cantităţi enorme se acumulează în căile biliare şi prin intermediul intestinului se elimină în mediul ambiant. Dezvoltarea de mai departe a ouşoarelor are loc, numai dacă ele nimeresc în apă. Temperatura optimală a apei care ar favoriza dezvoltarea lor, este de +22-29°C. Temperatura mai joasă de +10°C reţine dezvoltarea de mai departe a ouşoarelor de F.hepatică, iar cea de +30°C şi mai sus acţionează distrugător asupra lor. În condiţii optimale embriogeneza fasciolei de curge 17-18 zile.

În acest timp mirocidia oformată iese din ou în condiţii acvatice şi numai la lumină. În apă mirocidia înotătoare de sinestătător îşi găseşte gazda sa intermediară cu denumirea de Limnaea (Galba) truncatula (un fel de molusc). Aceste moluşte deseori vieţuiesc în diverse băltoace cu apă stătătoare, care mai des sunt răspândite pe şesuri şi păşuni mlăştinoase, unde, de regulă, pasc animalele.

Nimerind în organismul moluscului, mirocidia suferă o metamorfoză, transformându-se în sporochista maternă. Ultima multiplicându-se pune baza apariţiei rediilor. În tractul digestiv al moluscului rediile renasc câteva generaţii de redii fiice (2-3). Peste 30-70 zile de la aflarea în organismul acestui molusc rediile nasc nişte cercarii caudaţi, care în condiţii favorabile (temperatura apei +9-22°C) activ lasă organismul moluscului - a gazdei intermediare, ieşind în apă.

După un timp mai îndelungat de înot cu ajutorul ventuzelor cercarii se prind de iarbă ori de pelicula de la suprafaţa apei şi pierzând coada, se transformă în adolescarii. Ultimii se pot păstra un timp mai îndelungat în starea închistată chiar în condiţii uscate, spre exemplu în fân uscat, paie, etc. Ulterior nimerind cu apa, iarba, fânul, paiele ori pe altă cale în tractul digestiv al gazdei definitive capsula chistului se dizolvă, iar larva din el iese în lumenul intestinului, de unde se începe migraţia.

Ea trece prin pereţii intestinului, traversează mai multe cavităţi, de asemenea pătrunde prin capsula ficatului, trecând prin parenchimul lui şi ajunge la locul de destinaţie, căile biliare, unde se dezvoltă şi parazitează. Pe parcursul a 1,5-2 luni de migraţie la fasciola hepatică se dezvoltă sistema sexuată hermafrodită, care depune ouşoare peste 3-4 luni.

În calitate de sursă de invazie servesc animalele bolnave de fascioloza ca: bovinele, ovinele, caprinele, porcinele, cabalinele, alte animale erbivore, uneori chiar şi omul. În unele localităţi animalele sunt infestate în 80-100% cazuri. Omul se molipseşte, de regulă, pe cale orală. Consumând apa infestată cu adolescarii sau legumele, pomuşoarele nespălate, care au fost udate cu apă stătătoare din băltoacele de pe păşuni.

Fascioloza se înregistrează mai frecvent sub formă sporadică, însă au fost descrise şi focare de această parazitoză. Astfel de focare s-au înregistrat în America de Sud, Franţa, Anglia, Cuba, Georgia, Uzbekistan, Tadjikistan, unele zone ale Federaţiei Ruse.

În faza precoce de fascioloza sunt pronunţate reacţiile toxico-alergice în rezultatul sensibilizării organismului uman cu produsele eliminate de larvele acestui parazit, de asemenea şi prin lezarea ţesuturilor pe traiectoria de migraţie a lui. Paraziţii maturi, înfibgându-se cu ventuzele lor de mucoasa căilor biliare, duc la lezarea mecanică a ei, unde are loc hiperplazia, necroza şi dilatarea unor sectoare ale acestor căi.

Acumularea paraziţilor şi a ouşoarelor lor duc la dereglarea eliminării bilei, favorizând condiţii benefice pentru asocierea infecţiei bacteriene secundare cu dezvoltarea angiocolitei purulente şi ulterioară abcedare. În cazurile de decurgere prolongată a maladiei este posibilă dezvoltarea fibrozei hepatice cu fenomene de hipertenzie portală.

Perioada de incubaţie a fasciolozei variază între 1-8 săptămâni. Maladia se începe cu slăbiciune generală, moleşeală, cefalee, inapetenţă. În perioada precoce sunt caracteristice simptomele alergice (erupţii diverse pe tegumente, prurit cutanat) şi temperatura ridicată, care poate avea un caracter ondulator, istovitor sau mai rar hectic. Aceste semne deseori sunt însoţite de o eozinofilie pronunţată (până la 85%) şi leucocitoză. Pe fundalul simptomelor enumerate mai apar dureri în epigastru şi hipocondrul drept, greţuri, uneori vome, subicterul scleral, de regulă, se măreşte ficatul în volum, fiind dureros la palpare, mai rar - splina.

Stadiul cronic al maladiei decurge cu fenomene dispepsice, dureri de diversă intensitate în regiunea epigastrică şi hipocondrul drept. Uneori aceste dureri au un caracter de accese asemănătoare cu colelitiaza, fiind de o lungă durată (uneori câteva zile). În cazurile când maladia are o durată lungă se dereglează serios funcţia ficatului şi a tractului digestiv, ducând la caşexia pacientului şi dezvoltarea anemiei.

Fascioloza se poate complica cu colangita cronică, abcese hepatice şi icter mecanic. Ele apar mai frecvent la persoanele netratate la timp sau la acele, care se ocupă cu autotratamentul. Sunt descrise cazuri de localizare neobişnuită a fasceolelor - în pulmoni, creier, ochi, faringe, ţesutul adepos, depistarea cărora rămâne destul de dificilă.

Diagnosticul fasciolozei se efectuează în secţiile de boli infecţioase, în staţionarele helmintologice de zi sau în condiţii de policlinică. În fazele precoce diagnosticul este dificil şi poate fi precizat în baza datelor anamnestice, epidemiologice, clinice şi de laborator (o eozinofilie majoră în sângele periferic), fiind confirmat prin reacţiile serologice pozitive.

În fazele mai tardive de maladie (peste 3-4 luni de la infestare) diagnosticul se confirmă prin depistarea ouşoarelor de F.hepatică în materiile fecale sau în sucul duodenal. Tratamentul fasciolozei mai bine de efectuat în secţiile de boli infecţioase.

În profilaxia fasciolozei o importanţă primordială are depistarea timpurie a animalelor infestate de către serviciul veterinar şi dehelmintizarea lor, mai cu seamă în focarele de această parazitoză. Se recomandă de a duce lupta cu gazda intermediară a fasciolei - moluştele, utilizând în acest scop metode biologice şi chimice.

Mai este necesar de a proteja sursele acvatice, unde se adapă vitele, de impurificare cu băligar, şi regulat de prelucrat gunoiul cu dezinfectanţi. În raioanele endemice de fascioloza trebuie de efectuat măsuri de iluminare sanitară. E necesar de lămurit populaţiei, că apa luată din surse suspecte pentru a fi băută sau a spăla produsele alimentare, trebuie obligatoriu filtrată şi fiartă.

Fructele, legumele şi pomuşoarele crescute în grădini irigabile trebuie numaidecât să fie spălate bine cu apă curată şi opărite cu uncrop. Populaţia trebuie să se abţină de la consumul în hrană a legumeleor, fructelor, pomuşoarelor şi a apei, dacă nu sunt prelucrate termic sau prin metodele menţionate.