Maladia poartă mai multe denumiri: febra de Marsilia, febra de căpuşe din India, febra escaro-nodulară.

Febra butonoasă este o maladie din grupul infecţiilor zooantroponoze şi rickettsioze, determinată de Rickettsiaconorii, fiind transmisă de la animale la om prin înţepături de căpuşe, care se caracterizează clinic printr-un afect primar în locul de inoculare, prin simptome de intoxicaţie, febră, cefalee pronunţată şi erupţii maculo-papuloase pe piele.

Febra butonoasă a fost identificată pentru prima dată în 1910 de Conor şi Buch în Tunisia. Ulterior în 1928 Olmes în or. Marsilia din sudul Franţei a demonstrat rolul căpuşei câinelui în transmiterea bolii, de unde provine şi una din denumirile ei (Febra de Marsilia).

În România pentru prima dată a fost depistată la Constanţa de Bărzănescu şi Vasiliu în 1931 şi studiată experimental de Combiescu. În 1948 această maladie a fost semnalată şi în Bucureşti.

Agentul patogen este un microorganism, care se amplasează între bacterii şi virusuri, cu denumirea de Rickettsia conorii. Ea are asemănare cu R.australis (agentul febrei de căpuşă din Australia) şi cu R.Sibirica (agentul febrei de căpuşă din Siberia), formând în cadrul febrelor de căpuşe un grup special, răspândit în Europa, Australia, Asia şi Africa. Aceste specii pot fi totuşi deosebite între ele prin antigenele specifice de tip, care se determină prin teste serologice.

Rezervorul de Rickettsii este constituit în Europa de către câinii care fac o boală uşoară sau o infecţie inaparentă, sângele la ei conţinând germeni patogeni.

Agentul vector este căpuşa câinelui (Rhipicephalus sanguineus), care face o infecţie cu transmitere ereditară. În acest mod se explică persistenţa bolii în anumite ţări, unde căpuşele rămân din generaţie în generaţie infectate, servind deci nu numai ca vector, dar şi ca gazdă permanentă. Astfel, se realizează focalitatea naturală cu caracter "urban" a febrei butonoase.

Transmiterea maladiei de la câine la om are loc prin intermediul căpuşei câinelui. Nu se produc contagiuni interumane, adică transmiterea infecţiei de la omul bolnav la cel sănătos nu se întâmplă. Căpuşa câinelui, infectată cu R.conorii, poate ataca omul, infecţia realizându-se prin înţepătură sau prin strivirea acesteia pe tegumente, punându-se astfel în libertate rickettsiile. Acesteadin urmă, pătrund în organismul uman prin tegumentele înţepate, ori prin escoriaţii (uneori şi prin tegumentul intact) sau prin mucoasa conjunctivală (prin frecarea cu mâna contaminată de rickettsii din căpuşa strivită cu degetele). În regiunile endemice se infectează persoanele care au câini sau cele care se aşează pe iarbă în locurile unde circulă căpuşele.

Febra butonoasă apare în diferite ţări sub formă de cazuri sporadice sau focare restrânse, având în cele cu climă continentală o curbă sezonieră cu un maximum în lunile de vară, în funcţie de dezvoltarea evidentă a căpuşelor vectore în sezonul călduros.

În locul de pătrundere a R.conorii în organismul uman, pe piele sau mucoasă, se formează o leziune locală cu caracter inflamator-necrotic asemănătoare cu o "pată neagră", aşa numit afectul primar. În acelaşi timp se dezvoltă şi o limfadenită regională în rezultatul măririi în volum a ganglionilor limfatici. Luate împreună "pata neagră" şi limfadenită regională se mai numeşte complexul primar. Din complexul primar R.conorii mai departe pătrund în sânge, afectând pereţii vaselor sangvine mici(arteriole şi capilare), a diferitor organe interne, ducând la rickettsiemie, toxinemie, vascularite, dereglări de microcirculaţie şi apariţia maladiei propriu-zise.

Maladia debutează brusc după o perioadă de incubaţie de 5-7 zile. Temperatura timp de 1-2 zile atinge nivelul de 39-40°C, apar frisoane repetate, dureri musculare, astenie, cefalee difuză şi chinuitoare, insomnie. Faţa pacientului este, de obicei, hiperemiată, edemaţiată cu o mimică săracă şi ochi roşii, aşa-numiţi "ochi de epure". La o mare parte din bolnavi în locul unde s-a produs infecţia (înţepătura căpuşei) se observă o "pată neagră" nedureroasă şi ganglionii regionali măriţi în volum. Acest complex primar poate fi amplasat în orice regiune a corpului. Când poarta de intrare a fost mucoasa conjunctivală, ea apare intens injectată, cu edem al pleoapelor şi adenopatie regională.

În perioada de stare manifestările generale se menţin, intensificându-se considerabil. După 3-4 zile de debut pe corp apare mai frecvent în puseuri o erupţie constituită la început din multiple macule de culoare roşie cu margini neregulate. Elementele eruptive sunt mai numeroase pe membre, inclusiv pe palme şi tălpi, transformându-se rapid în papule, care iau un caracter butonos (de unde provine şi una din denumiri a bolii), sub forma unor mici noduli roşii în piele, devenind uneori hemoragice.

Erupţiile enumerate se menţin timp de 10-12 zile, dispărând treptat în convalescenţă şi lăsând pentru un timp neîndelungat o pigmentaţie. În cazuri grave bolnavii prezintă o stare confuzională, agitaţie şi delir.

Boala durează 10-14 zile. Starea tifică apare rar şi mai cu seamă la persoanele care se adresează tardiv după ajutorul medical. Evoluţia bolii este mai uşoară la copii, care prezintă, de obicei, forme cu o durată mai scurtă, cu erupţie mai discretă, ce apare mai tardiv (la a 5-6-a zi de boală). Bătrânii, dimpotrivă, fac forme mai severe. În zonele endemice se înregistrează şi forme subclinice, depistate şi confirmate prin teste serologice pozitive.

Complicaţiile sub forme de pneumonii, flebite, nefrite şi artrite apar destul de rar, înregistrându-se mai ales la persoanele netratate sau tratate insuficient.

Diagnosticul şi tratamentul febrei butonoase se efectuează în secţiile de boli infecţioase, spitalizarea fiind obligatorie.

Profilaxia acestei patologii constă în: depistarea precoce şi izolarea persoanelor bolnave, depistarea sursei de infecţie şi a contacţilor din focar, examinarea lor clinică şi de laborator; depistarea câinilor bolnavi şi examinarea lor de către serviciul veterinar; depistarea şi examinarea căpuşelor infectate.

De asemenea se mai întreprind măsuri de distrugere a căpuşelor şi de educaţie sanitară a populaţiei. În regiunile endemice se mai recomandă utilizarea substanţelor respingătoare de insecte şi a costumelor de protecţie. Vaccinul specific contra maladiei discutate încă se află în stadiul de elaborare.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment