Felinoza este o maladie infecţioasă acută din grupul zooantroponozelor, care se transmite la om mai des de la pisici prin intermediul zgârieturilor şi se manifestă clinic prin febră, simptome de intoxicaţie şi mărirea în volum a ganglionilor limfatici.

E necesar de atenţionat populaţia, că printre multiplele maladii, ce decurg cu mărirea ganglionilor limfatici este şi HIV/SIDA. Denumirea maladiei de felinoza provine de la cuvântul latin "Felis" - ce înseamnă pisică.

Se presupune că agentul patogen este un microorganism din grupul hlamidiilor, depistat pentru prima dată în 1963. În 1983 Wear a obţinut un bacii polimorf, gramnegativ, confirmat în 1988 de English. El rezistă la temperaturi joase timp de câteva luni, însă fiind încălzit până la +60, - +70°C - moare în 10-15 minute. E sensibil la acţiunea soluţiilor dezinfectante obişnuite (cloramină, clorură de var, fenol, crezol, formalină).

Se presupune, că rezervorul agentului patogen în natură sunt rozătoarele şi păsările, dar până în prezent nu s-a putut confirma definitiv rolul lor epidemiologic.

Sursa principală a acestei infecţii o constituie pisicile, indiferent de faptul că ele suportă maladia cu semne clinice sau asimptomatice, rămânând un purtător a acestor germeni, care se elimină cu saliva şi urina, aflându-se deseori pe lăbuţe. Boala poate fi transmisă de pisică omului prin zgârieturi, muşcături sau contact direct cu ea, dacă pe pielea umană sunt microleziuni. Molipsirea mai poate avea loc prin apă, alimente, obiecte de uz casnic, contaminate cu eliminări ale pisicilor.

Receptivitatea faţă de această boală este generală, cu o sensibilitate sporită la copii şi la personalul veterinar. Cazurile apar sporadic, însă se înregistrează şi mici epidemii familiale, mai frecvent toamna şi iarna. Molipsirea de la om la om nu are loc.

Agentul patogen pătrunde prin piele ori prin conjunctiva lezată şi afectează ganglionii limfatici regionali, unde se multiplică considerabil. Din ganglionii limfatici regionali infecţia pătrunde în sânge şi afectează diverse organe lăuntrice, provocând maladia propriu-zisă.

Perioada de incubaţie durează 1-3 săptămâni, uneori până la 42-56 zile. La început în locul infectat la jumătate din bolnavi se formează o maculă, care peste un timp se transformă în veziculă, apoi pustulă, ce se ulcerează vindecându-se spontan. Debutul bolii este acut, cu frisoane, febră până la 38-40°C, cefalee, inapetenţă, starea generală dereglată. Perioada febrilă poate dura de la 5-7 până la 10-20 zile, uneori şi mai mult.

În acest timp pe piele pot apărea erupţii cu caracter scarlatiniform, rujeoliform sau alergic. La o parte din bolnavi se depistează o micropoliadenită multiplă, ficatul şi splina mărite în volum. Semnul caracteristic al maladiei constă în mărirea ganglionilor limfatici regionali, atingând dimensiunile de 4-5 cm, uneori 8-10 cm.

Mărirea lor are loc mai frecvent peste 1-2 săptămâni de la apariţia afectului primar. Ei sunt duri, puţin dureroşi, nu aderează între ei şi cu ţesutul înconjurător. De obicei, este lezat un ganglion limfatic, însă mai rar se pot mări mai mulţi ganglioni din acelaşi grup. Uneori aceşti ganglioni pot supura, formând ulcere, însă mai frecvent ei se absorb completament.

În afara acestei forme clasice se mai întâlnesc şi altele, însă destul de rar: forma buco-faringiană, oculară, pneumoglandulară, abdominală şi meningiană. În formele pulmonare şi abdominale se măresc ganglionii limfatici parabronţiali şi mezenterali, necesitând o diferenţiere de tularemie, tuberculoză, cancer etc. Formele meningiene se complică cu encefalite ori encefalomielite, care au o evoluţie severă şi consecinţe nefaste. Rareori maladia capătă un caracter trenant (adică prelungindu-se 3-6 luni) cu recidive sau chiar cu o durată mai lungă de 6 luni până la 2 ani.

Diagnosticul şi tratamentul felinozei se efectuează, de regulă, în secţiile de boli infecţioase.
Măsurile profilactice prevăd evitarea zgârieturilor şi muşcăturilor de pisică, mai ales a acelora vagabonde; diagnosticarea la timp a acestei maladii la pisici de către medicul veterinar şi tratarea lor; consumarea apei şi a altor produse alimentare după o prelucrare termică suficientă; respectarea regulilor de igienă personală; posedarea cunoştinţelor elementare despre bolile infecţioase care se transmit de la pisici. E de dorit, ca în şcoli şi la lecţiile de zoologie, biologie, pedagogii să le povestească elevilor şi despre dauna pisicilor.

După muşcăturile oricăror animale, cât şi după zgârieturile de pisică, trebuie neapărat de adresat medicului, care va acorda ajutorul medical necesar şi va lua măsuri concrete în scopul profilaxiei a mai multor maladii infecţioase, ce se pot dezvolta după o simplă muşcătură ori zgârietură, provocate de diverse vietăţi, inclusiv şi de pisică.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment