Ce este gripa porcină?
Este o boală respiratorie la porcine cauzată de virusurile influenţei de tip A, care cauzează izbucniri la porcine. Oamenii în mod normal nu se îmbolnăvesc de gripă porcină, dar infecţiile umane se întîmplă. S-a raportat, că virusurile de gripă porcină se răspîndesc de la om la om, dar în trecut această transmitere era limitată şi nu afecta mai mult de 3 persoane.

Există infecţie la om cu gripă porcină în SUA?
 La sfîrşitul lunii martie, începutul lunii aprilie 2009 au fost raportate primele cazuri de infectare umană cu virusurile de gripă porcină A (H1N1) în Mexic şi SUA (Sudul Californiei şi San Antonio din Texas). Ulterior alte state au raportat cazuri de infecţie cu gripă porcină la oameni, apoi au fost raportate cazuri şi la nivel internaţional.

Este acest virus de gripă porcină contagios?
Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centul de Control al Maladiilor (CDC, Atlanta, SUA) au determinat, că acest virus porcin de gripă A (H1N1) este contagios şi se transmite de la om la om. De data asta, nu se ştie cît de uşor se răpîndeşte virusul printre oameni.

Care sînt semnele şi simptomele de gripă porcină la oameni?
Simptomele gripei porcine la oameni sunt similare cu simptomele de gripă umană şi includ: febră, tuse, durere în gît, cefalee, frisoane şi oboseală, dureri musculare. Unele persoane au raportat diaree şi vomă asociate cu gripa porcină. În trecut au fost raportate decese la oameni cu infecţia gripei porcine. La fel ca şi gripa sezonieră gripa porcină poate cauza o înrăutăţire a bolilor cronice.

Cum se răspîndeşte gripa porcină?
Se crede, că răspîndirea virusului de gripă porcină A (H1N1) are loc în acelaşi mod ca şi gripa sezonieră. Virusurile de gripă se răspîndesc în principiu de la persoană la persoană prin tuse sau strănutul oamenilor afectaţi de gripă. Uneori persoanele se pot infecta prin atingerea a ceva (suprafeţelor) cu virusuri gripale, atingînd apoi gura sau nasul.

Cum pot persoanele infectate cu gripă infecta pe altcineva?
Persoanele infectate pot infecta alte persoane începînd cu prima zi înainte de apariţia simptomelor şi pînă la a şaptea zi şi mai mult după îmbolnăvire. Asta înseamnă, că poţi transmite gripa altcuiva înainte de a şti, că eşti bolnav şi atunci cînd deja te-ai îmbolnăvit.

Ce trebuie să faceţi pentru a nu contacta gripa?
În primul rînd şi cel mai important: să vă spălaţi pe mîini. Încercaţi să vă păstraţi sănătatea: dormiţi mult, faceţi exerciţii fizice, gestionaţi stresul, beţi mult lichid şi mîncaţi hrană calorică şi bogată în vitamine. Încercaţi să nu atingeţi suprafeţele care pot fi contaminate cu virusul gripei. Evitaţi contactul strîns cu persoanele bolnave.

Există medicamente pentru tratarea gripei porcine?
Da. CDC recomandă utilizarea Zanamivir sau Oseltamivir pentru tratamentul sau prevenţia infecţiei cu virusurile gripei porcine. Dacă deja sînteţi bolnav, medicamentele antivirale pot face ca boala să decurgă mai uşor şi să vă însănătoşiţi mai repede. De asemenea, ele pot preveni complicaţiile grave de gripă. Tratamentul este eficient, dacă preparatele antivirale, se iau imediat după infectare (în termen de 2 zile de la apariţia simptomelor).

Cît timp poate o persoană infectată răspîndi gripa porcină altor persoane?
 Persoanele infectate cu virusul gripal porcin ar trebui să fie considerate potenţial contagioase, atîta timp cît acestea sînt asimptomatice şi, eventual, pînă la 7 zile de la debutul bolii. Copiii, în special copiii mai mici, ar putea fi potenţial contagioşi pe perioade mai îndelungate.

Care suprafeţe sunt, cel mai probabil, surse de contaminare?
Germenii pot fi răspîndiţi, atunci cînd persoana atinge o suprafaţă care este contaminată cu germeni şi apoi atinge proprii ochi, nasul, gura.

Cît timp virusurile pot trăi în mediul exterior?
Se ştie, că unele virusuri şi bacterii pot trăi 2 ore sau mai mult pe suprafeţe ca mesele din cantină şi birouri. Spălarea frecventă pe mîini reduce posibilitatea contaminării de la aceste suprafeţe.

Cum să vă protejaţi de gripa porcină?
Există acţiuni de zi cu zi care pot ajuta la prevenirea răspîndirii virusurilor, care cauzează boli respiratorii cum ar fi gripa. Iată unele măsuri pentru a vă proteja sănătatea:
  • Acoperiţi-vă nasul şi gura cu un şerveţel de o singură folosinţă atunci cînd tuşiţi sau strănutaţi, apoi aruncaţi-l în coş.
  • Spălaţi-vă pe mâini mai des cu apă şi săpun, mai ales după ce tuşiţi sau strănutaţi.
  • Evitaţi să atingeţi ochii, nasul sau gura. Virusurile se răspîndesc pe această cale.
  • Încercaţi să evitaţi contactul cu persoanele bolnave.
Dacă vă îmbolnăviţi de gripă, se recomandă să staţi acasă, să nu frecventaţi locul de muncă sau şcoala pentru a limita contactul cu alte persoane şi a le proteja de infectare.

Care este cea mai bună metodă de a stopa răspîndirea virusului prin tuse sau strănut?
Dacă sunteţi bolnav, limitaţi contactul cu alte persoane cît de mult posibil. Nu mergeţi la serviciu sau la şcoală. Acoperiţi-vă gura şi nasul cu o batistă cînd tuşiţi sau strănutaţi. Apoi, spălaţi-vă pe mîini, şi faceţi acest lucru de fiecare dată cînd tuşiţi sau strănutaţi.

Care este cea mai bună tehnică pentru spălatul pe mîini, pentru a evita infectarea de gripă?
Spalaţi-vă mîinile cît mai des şi aceasta vă va proteja împotriva infectării. Mîinile se spală cu apă şi săpun 15-20 secunde. Cînd apa şi săpunul nu sunt disponibile, se utilizează şerveţele pe bază de alcool sau gel sanitar.

Ce ar trebuie să faceţi dacă vă îmbolnăviţi?
Dacă locuiţi în zone, unde au fost identificate cazuri de gripă porcină sau aveţi simptome asemănătoare gripei, inclusiv febră, curge nasul, dureri în gît, greaţă, dureri musculare, vărsături sau diaree, adresaţi-vă la medicul de familie.

Dacă sunteţi bolnav, ar trebui să staţi acasă şi să evitaţi contactul cu alte persoane cît de mult posibil pentru a limita răspîndirea bolii altor persoane.

Semnele de avertizare la copiii care au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă includ:
  • Probleme de respiraţie (respiraţie îngreuiată);
  • Cianoza pielii;
  • Nu beau suficient lichid;
  • Sînt atît de iritaţi, încît nu doresc să fie ţinuţi în braţe;
  • Dorm mult, sînt pasivi;
  • Simptomele dispar apoi revin cu febră şi tuse grea;
  • Febră cu o erupţie cutanată.
Printre semnele de avertizare la adulţi, care au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă se numără:
  • Dificultăţi de respiraţie sau respiraţie îngreuiată;
  • Durere sau presiune în piept sau abdomen;
  • Ameţeli:
  • Confuzie;
  • Vomă severă sau persistentă.
Cît de gravă este infecţia de gripă porcină?
Ca şi gripa sezonieră, infecţia de gripă porcină la om, poate varia de la formă uşoară pînă la severă. Din anul 2005 pînă în ianuarie 2009, 12 cazuri de gripă porcină au fost detectate în SUA fără decese. Cu toate acestea, infecţia cu gripă porcină poate fi gravă. În septembrie 1988, o femeie gravidă de 32 de ani, în Wisconsin a fost spitalizată cu pneumonie după ce a fost infectată cu gripă porcină şi a murit după 8 zile. O izbucnire de gripă porcină a avut loc în 1976 în Fort Dix, New Jersey care a produs mai mult de 200 de cazuri cu urmări severe la mai multe persoane şi un deces.

Vă puteţi infecta de gripă porcine cînd mîncaţi sau pregătiţi carne de porc?
Nu. Virusurile gripei porcine nu se răspîndesc prin alimente. Nu vă puteţi infecta de gripă porcină, cînd folosiţi în alimentaţie carne de porc sau produse din carne de porc, pregătite corect la o temperatură mai mare de 70ºC.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment