Infectia delta (ID) conform datelor stiintifice este raspîndita neuniform si se afla în dependenta de frecventa purtatorilor de HBsAg.
Tabloul clinic
Dupa cum s-a stabilit în ultimii ani, hepatita virala delta (HVD) poate sa decurga sub forma de coinfectie (are loc infectarea în aceleasi moment cu virusul B si D) si suprainfectie (infectarea cu virusul D al purtatorilor de HBsAg ori al bolnavilor cronici de HVB).
Ambele variante decurg acut ori cronic, mai frecvent sub forma icterica, mai rar atipica (frecventa ultimelor forme se afla curs de studiere). Comparativ cu HVB (fara de ID), HVD decurge mai grav, mai frecvent se întîlneste NHA, este mai sporita letalitatea, mai des duce la crearea formelor cronice de hepatita si a cirozei hepatice.
Perioada de incubatie la coinfectia acuta delta (CAD) are o durata 1,5 - 6 luni si nu se deosebeste de HVB. Aceasta forma a fost depistata la 11,3% din 387 persoane cu HBs - antigenemie controlate la markerii ID.
Durata perioadei preicterice la CAD se prelungeste 6,4 zile si este asemanatoare cu cea de la HVB (6,2 zile). Pentru aceasta perioada sînt caracteristice temperatura ridicata, sindroamele dispepsic, astenovegetativ, artralgic ori îmbinarea lor. O mare importanta în diagnosticul precoce al CAD are determinarea ficatului marit chiar de la debutul maladiei, uneori si a splinei, depistarea urinei întunecate cu vreo 2-3 zile înaintea aparitiei icterului, uneori si a scaunului de o culoare surie. În perioada icterica se poate mentine temperatura subfebrila ori mai ridicata cu o durata de 7-12 zile, semnele de intoxicatie si icterul sînt în crestere, se intensifica durerile în regiunea rebordului costal drept.
Una din particularitatile CAD este decurgerea biundulara a maladiei cu o acutizare clinico-enzimologica la o treime din cazuri. Aceasta acutizare mai frecvent . apare la a 20-30 zi da la debutul icterului si se caracterizeaza prin intensificarea din nou a slabiciunilor generale, ce decurg cu vertijuri, cefalee, inapetenta, greturi, dureri în rebordul costal drept, marirea ficatului în volum, a bilirubinei, activitatii transaminazelor, al altor fermenti si izofermenti. Mai rar pot fi acutizari enzimatice fara a fi însotite de semne clinice.
La bolnavii cu CAD în perioada icterica mai frecvent decît la cei numai cu HVB acuta au fost observate inapetenta, greturi, voma, dureri în regiunea epigastrala si a rebordului costal drept la palpatie, cefalee, vertij, dereglarea somnului si diverse hemoragii.
Perioada de incubatie la suprainfectia acuta delta (SAD) poate varia 1-2 luni (se precizeaza). Aceasta forma de maladie a fost depistata la 18,7% din 378 persoane cu HBs - antigenemie controlate la markerii ID.
Durata perioadei preicterice la suprainfectia acuta delta (SAD) a fost 4,4 zile, ceva mai scurta decît la HV8 (6,2 zile), însa în varianta SAD la purtatorii HBsAg ea alcatuia 3,4 zile. Pentru aceasta perioada de asemenea ca si la CAD au fost mai caracteristice febra, sindromul astenovegetativ, artralgic ori îmbinarea lor. Chiar de la debutul bolii se determina ficatul marit, mai des dureros, uneori dur, în varianta SAD la bolnavii de HVB cronica de regula, se determina si splenomegalia. La sfârsitul perioadei preicterice se intuneca urina, iar scaunul poate capata o culoare surie. Spre deosebire de CAD si HVB acuta pot fi observate diverse semne a sindromului edemoascitic.
În perioada icterica a SAD simptomele de intoxicatie se afla în crestere, temperatura se mentine ridicata timp de 3-5 zile, sindromul dispepsic si astenovegetativ se intensifica, hepatosplenomegalia se determina practic aproape la toti bolnavii, la unii însa se determina ascita mai mult ori mai putin pronuntata. Uneori splenomegalia este mai evidenta decît hepatomegalia, ce nu este caracteristic pentru HVB.
Una din particularitatile evidente ale SAD eate decurgerea multiundulara a maladiei cu o acutizare clinico-enzimologica repetata însotita de intensificarea icterului, a intoxicatiei generale, ridicarea temperaturii, aparitia sindromului edemo-ascitic si a hepatosplenomegaliei.
La bolnavii cu SAD în periosda icterica mai frecvent decît la cei cu numai HVB acuta. au avut loc greturi, voma, dureri în abdomen la palpatie, temperatura ridicata, artralgie, cefalee, vertijuri, balonarea abdomenului, diverse hemoragii. Splenomegalia si ascita au tost observate numai la bolnavii cu SAD.
Diagnosticul
de HVD se confirma, luînd în consideratie particularitatile clinice mentionate mai sus, datele epidemiologice si de laborator.
În ancheta epidemiologica este necesar de precizat datele despre efectuarea în uitimile 2-6 luni, uneori si mal mult, pîna la debutul HVD, a diferitor proceduri medicale, diverse injectii, analize de sînge din deget, din vena; diverse interventii chirurgicale, inclusiv si stomatologice; transfugii de sînge, plasma, alte derivate ale lor.
E necesar sa fie precizat daca pacientul în cauza aste donator de sînge sau plasma, daca lui nu i-au transplantat piele, renichi, alte organe, nu i s-a aplicat acupunctura, tatuaje, alte manipulatii în cabinetele cosmetologice, în frizerii etc., daca n-a avut contaminare la serviciu cu preparate sanguine, cum se foloseste în viata cotidiana de aparatul de barbierit, de periuta de dinti, de foarfece, daca pacientul n-a avut contacte intime cu bolnavii de icter, de maladii cronice a ficatului, cu purtatorii de HBsAg; daca n-a fost bolnav de HVB, nu este purtator de HBsAg.
În perioada preicterica la HVD se va mari evident activitatea fermentilor sangvini, inclusiv si ALAT, care poate fi determinat în conditiile de policlinica. Totodata în sînge poate fi depistat HBsAg. În perioada icterica afara de majorarea evidenta a activitatii fermentilor se mareste si indicele bilirubine.
Sunt importante în diagnosticul HVD metodele serologice, în caz de CAD în sînge se determina, prezenta la HBsAg, rar DAg, anti-HBc IgM si anti-delta IgM, apoi în crestere anti-delta IgG. La forma SAD, la purtatorii HBsAg în sînge se depisteaza HBsAg, rar DAg, anti-delta IgM, apoi în crestere anti-delta-IgG.
În forma SAD la bolnavii cu HVB cronica in sînge se evidentiaza HBsAg, rar DAg anti-delta IgM, apoi în crestere anti-delta IgG. E posibila determinarea în diverse titre la anti-HBc IgM si anti-HBc IgG. Numai stabilirea markerilor virusului delta ne v-a da posibilitatea de a preciza forma de HVD.
În procesul diagnosticarii HVB uneori este necesara diferentierea ei de gripa, virozele respiratorii, gastrita, leptospiroza, mononucleoza infectioasa, cholelitiaza, de alte hepatite virale si nevirale, atît acute, cît si cronice.