Himenolepidoza este o helmintiază din grupul cestodozelor, care se transmite de la omul bolnav la cel sănătos prin intermediul mecanismului fecalo-oral şi se caracterizează clinic printr-un tablou polimorf, fiind prevalat de sindromul dispeptic.

Parazitul Hymenolepis nana (tenia pitică) se atârnă la cestodele de dimensiuni mici. El are lungimea de 3-5 cm. Scolexul (căpuşorul) lui are o trompă cu un rând de coroniţe din 20-30 cârligele şi 4 ventuze. Gâtişorul prelungit şi subţire uneşte scolexul cu strobilul, care conţine 100-300 segmente mici.

Ouşoarele mature apar începând cu segmentul 98-100. Segmentele finale se desprind de la strobil, dezvoltîndu-se de sinestătător în intestin. În legătură cu ce ouşoarele acestui helmint pot fi depistate în fecaliile bolnavului.

Hymenolepis nana, se atârnă la helmirtţii cu ciclu simplificat de dezvoltare, care se începe şi se finisează în organismul uman. Cu alte cuvinte, persoana umană este gazda intermediară şi definitivă. În unele cazuri, când funcţiile de protecţie a organismului gazdei sunt micşorate de hipovitaminoză sau dereglări ale tractului digestiv, din ouşoarele acestui parazit ies oncosferele, care şi pătrund în mucoasa intestinală.

Ajungând până la stadiile de cisticercoid ele se acumulează în lumenul intestinului, ulterior fixându-se de mucoasa lui şi dezvoltându-se până la maturizare. Astfel de cale de infestare se mai numeşte endogenă.

În organismul uman ouşoarele parazitului mai frecvent nimeresc pe cale bucală (exogenă) cu fructele, legumele, pomuşoarele murdare şi infestate, de asemenea prin apa infestată, mâinile murdare, iar la copii, chiar şi prin intermediul jucăriilor infestate. În intestinul subţire oncosferele ies din ouşoare, pătrund în mucoasa lui şi se dezvoltă până la stadiul de cisticercoid.

În aşa caz omul serveşte ca gazdă intermediară. Peste 5-7 zile cisticercoizii din nou ies în lumenul intestinului, unde suferă o metamorfoză, apoi se prind de mucoasa intestinului şi se dezvoltă până la maturizare. Tot ciclul de dezvoltare durează timp de o lună. De obicei tenia pitică parazitează în partea inferioară a intestinului subţire.

Himenolepidoza este răspândită pe tot globul pământesc cu o preponderenţă în zonele de sud.

Sursa principală de această parazitoză o constituie omul. Mecanismul de infestare este fecalo-oral. Factorii de transmitere sunt mâinile murdare, produsele alimentare, apa, vesela de la bucătărie, obiectele de uz casnic, jucăriile, oliţele de noapte, mânerele de la uşi etc. infectate cu ouşoare de acest parazit. Conform datelor bibliografice ouşoarele de tenia pitică mai pot nimeri în gura omului cu praful sau solul infestat, iar pe produsele alimentare se aduc de muşte.

În mediul ambiant pe diferite obiecte ouşoarele acestui parazit se păstrează de la câteva minute până la 3-4 săptămâni. Mai frecvent himenolepidoza se înregistrează la copiii de 3-14 ani, însă de multe ori se îmbolnăvesc şi adulţii.

O importanţă primordială în patologia himenolepidozei are lezarea mecanică de către larve şi parazitul matur a pereţilor intestinului subţire, ceea ce duce la apariţia necrozei mucoasei intestinale cu oformarea ulcerelor.

Totodată parazitul provoacă diverse reacţii alergice ale organismului uman. Tenia pitică are acţiune toxică şi reflectorică asupra tractului digestiv, ducând la dereglări de funcţie, diaree şi disbacterioză. La o treime din cei infestaţi himenolepidoza decurge asimptomatic. Pentru formele manifeste este caracteristic un tablou clinic polimorf. El depinde de intensivitatea invaziei şi de reacţia reactivă a organismului pacientului.

Pe bolnavi deseori îi deranjează greţurile, inapetenţa, uneori voma, sialoreia, pirozis. Pacienţii mai acuză dureri surde în abdomen, mai cu seamă în intestinul subţire, care ulterior capătă un caracter de accese, nefiind legate de primirea hrănii. La ei se observă slăbiciune generală, indispoziţie, periodic agitaţie. La copii se micşorează activitatea, se înrăutăţeşte memoria, ei rămân în urmă faţă de semeni în dezvoltarea fizică şi mentală, iar la unii mai apar convulsii epileptiforme, ticuri nervoase, leşin.

La o parte din pacienţi se ivesc erupţii pe tegumente şi prurit cutanat. Se socoate caracteristic pentru himenolepidoza scaunul lichid, frecvent cu mucozităţi şi mai rar cu striuri de sânge, ce necesită diferenţiere de dizenterie. La 20-30% din bolnavi poate fi observată o eozinofilie şi anemie moderată.
Diagnosticul himenolepidozei în baza datelor clinice atât de variate nu este posibil.

El se precizează în baza depistării ouşoarelor de Hymenolepis nana prin metode de laborator efectuate din materiile fecale aduse de pacient în cutia de chibrite pentru analize. Diagnosticul şi tratamentul himenolepidozei se efectuează în condiţii de policlinică, în staţionarul helmintologic de zi sau în secţiile de boli infecţioase, în alte secţii.

Măsurile de profilaxie a himenolepidozei constau în depistarea şi tratarea sursei de invazie. Sunt controlaţi laboratoric la ouşoare de helminţi în mod planificat copiii de la grădiniţe, creşe, şcoli, de asemenea şi persoanele care lucrează în întreprinderile alimentare. În caz de depistare în familie a himenolepidozei, se controlează laboratoric toţi membrii familiei şi se supun tratamentului.

E necesar de efectuat o dezinfecţie minuţioasă în încăperile, unde s-au depistat persoane infestate. În complexul de măsuri profilactice sanitaro-igienice un loc important îi aparţine însuşirii de către copii a regulilor de igienă generală şi personală.