Printre infecţiile căilor respiratorii superioare se numără şi adenoviroza - o maladie destul de răspândită, mai cu seamă în mijlocul copiilor, care decurge în forme sporadice sau focare (epidemii). Ultimele apar, mai ales în colectivele de copii din creşe, grădiniţe, orfelinate, case de copii, adolescenţi şi tineri din cămine studenţeşti, internate, cazarme ostăşeşti, etc.

Adenoviroza este o maladie din grupul infecţiilor respiratorii determinată de adenovirusuri, care pătrund în organismul uman pe diverse căi şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie moderată, afectarea căilor respiratorii, a tracului digestiv, ţesutului limfatic şi altor organe.

În 1953 cercetătorul american Pou şi coautorii din adenoizii şi amigdalele copiilor operaţi au depistat nişte virusuri, care ulterior au primit denumirea de adenovirusuri, de unde provine şi denumirea maladiei.

Agenţii patogeni ai infecţiei adenovirale se atârnă la genul Mammaliade, familia Adenoviridae. Actualmente sunt cunoscuţi peste 90 de serovariante (serotipuri) de adenovirusuri, dintre care mai mult de 30 sunt depistaţi de la oameni, iar ceilalţi - de la animale. Mai frecvent această maladie este provocată la oameni de serotipurile: 3,4,7, 8,14,21.

În componenţa tuturor adenovirusuri lor au fost determinaţi antigenii A (antigen de grup) comun pentru toate variantele serologice, care are activitate complementară; B- antigenul toxicităţii şi C- de asemenea antigenul toxicităţii. De menţionat, că antigenul C este tipospecifîc, care facilitează absorbţia adenovirusurilor pe eritrocite.

Adenovirusurile sunt rezistente la temperaturi joase, păstârându-se timp de 2 săptămâni la temperatura camerei. Totodată aceşti germeni se inactivează rapid la acţiunea temperaturilor ridicate şi a soluţiilor dezinfectante.

Sursa de infecţie este omul bolnav, care răspândeşte virusul cu eliminările nazale în perioada acută, iar în perioada mai tardivă - şi prin materiile fecale. Un pericol major în privinţa răspândirii infecţiei îl constituie purtătorii de virusuri. Adenovirusurile pot persista în amigdale şi în vegetaţiile adenoide luni şi chiar ani de zile.

Infecţia se răspândeşte pe calea aero-picături (aerosol), prin intermediul graiului, tusei, strănutului, sărutului. Atunci când virusurile se mai elimină şi prin materiile fecale, este prezent şi mecanismul fecalo-oral, caracteristic pentru infecţiile intestinale. În aşa cazuri infecţia adenovirală se mai răspândeşe prin contact direct (mâini murdare) cu sursa sau prin contact indirect (veselă, lengerie, batistă, jucării, etc), pe cale alimentară şi hidrică. Ultima în această patologie se întâlneşte foarte, foarte rar.

Cei mai receptivi către infecţia adenovirală sunt copiii de la 6 luni până la 5 ani. La circa 95% din adulţi au fost depistaţi anticorpi în serul sangvin către cele mai răspândite variante de adenovirusuri. În colectivităţile de copii contagiozitatea atinge 60-70%. Perioada de contagiune durează circa 10 zile, însă unii copii pot rămâne purtători cronici de acest virus, răspândind infecţia timp îndelungat.

Infecţia dată este răspândită pe glob sub forme de focare sau cazuri sporadice, înregistrându-se mai frecvent în anotimpurile reci (iarna şi primăvara).

De menţionat, că sunt cunoscute epidemii de adenoviroze şi în timpul verii sub formă de faringoconjunctivită sau conjunctivită, fiind favorizate de condiţii care ţin de sezonul cald (înotul în bazinele de apă, odihna în taberele de vară).

Epidemiile de adenoviroze au un caracter trenant, dezvoltându-se treptat, timp de câteva săptămâni şi afectând mai des copiii, adolescenţii şi tinerii din colectivităţi. în ultimii ani s-au identificat numeroase epidemii intraspitaliceşti cu adenovirusuri, transmise atât prin aer, cât şi prin mâinile murdare ale personalului sau prin instrumentele medicale (epidemii de keratoconjuctivită în serviciile de oftalmologie, determinate de instrumente sau soluţii medicamentoase oculare contaminate).

Imunitatea obţinută treptat, pe măsura întâlnirii cu virusul, corespunde serotipului respectiv (se pot produce mai multe îmbolnăviri cu adenovirusuri). Durata şi intensitatea imunităţii obţinute către adenovirusuri încă nu este bine studiată.

Nimerind în organismul uman adenovirusurile afectează mucoasa căilor respiratorii superioare, oculară şi intestinală, unde se multiplică evident, lezând de asemenea şi ganglionii limfatici regionali. Ulterior agentul patogen pătrunde în sânge, ce conduce la virusemie, apariţia simptomelor de intoxicaţie şi afectarea organelor lăuntrice, ducând la dezvolatrea maladiei propriu-zise.

Pentru tabloul clinic este caracteristic debutul acut al maladiei, care urmează după o perioadă de incubaţie mai frecventă de 5-8 - zile, oscilând între 1-13 -zile. Maladia decurge destul de polimorf sub următoarele forme clinice:
- respiratorie acută (rinofaringită, rinofaringotonzilită, rinofaringobronşită);
- febra faringoconjunctivală, conjunctivită sau keratoconjunctivă;
- pneumonie atipică adenovirală.

Maladia deseori se începe acut cu frisoane, cefalee, artralgii, mialgii moderate. Timp de 2-3 zile temperatura atinge 38-39°C cu simptome de intoxicaţii moderate. Insomnia, vertijurile, greţurile, vomele se înregistrează numai la o parte de bolnavi, iar la unii din ei se mai depistează dureri în regiunea epigastrală şi diaree (scaune lichide şi frecvente).

Chiar din prima zi a maladiei se observă o înfundare nazală cu eliminări seroase, ulterior sero-purulente. La cele menţionate se mai adaugă simptome de afectare a faringelui, amigdalelor şi chiar a bronşilor care se exprimă prin dureri în gât şi la deglutiţie, tuse şi glas răguşit. La o parte din pacienţi în 1-3 a zi de boală apare o conjunctivită însoţită de dureri în globii oculari, eliminări seroase abundente din ochi şi hiperemie pronunţată a conjunctivei. La copii frecvent apar conjunctivite foliculare ori peliculare, uneori cu afectarea corneei (keratoconjunctivită).

Pentru afectarea amigdalelor sunt caracteristice dureri în gât şi la deglutiţie, hiperemia şi hipertrofia lor, deseori cu depuneri punctiforme, insulare uni-sau bilaterale, mai rar cu pelicule fibrinoase, ce necesită diferenţierea de difteria faringiană. De regulă, afectarea tonzilelor este însoţită de mărirea ganglionilor limfatici cervicali şi submaxilari. Rareori poate avea loc o limfadenopatie generalizată, care necesită diferenţiere de mononucleoza infecţioasă şi de infecţia HIV/SIDA.

Mai cu seamă la copiii mici care suferă de subnutriţie, maladia poate decurge sub formă de pneumonie atipică adenovirală. Ultima agravează brusc starea pacientului, deseori asociindu-se cu o infecţie cocică, care pune în pericol viaţa suferindului. După pneumonia sau bronşita adenovirală poate urma o bronşectazie cu consecinţe grave în caz de netratare la timp. Când se afectează tractul digestiv la pacienţii cu adenoviroză apar disfuncţii intestinale (scaune lichide), dureri abdominale, se măresc ficatul şi splina în volum.

Din complicaţiile infecţiei adenovirale se pot întâlni:
- otitele;
- sinusitele;
- anginele;
- pneumoniile.

De menţionat, că ele mai frecvent apar la pacienţii, care se adresează tardiv la medic şi se ocupă cu autotratamentul. La unii pacienţi adenoviroză favorizează acutizarea maladiilor cronice.
Pentru mezadenita adenovirală sunt caracteristice dureri abdominale sub forme de accese, uneori greţuri şi vărsături. La palparea abdomenului se determină dureri de-a lungul mezenteriului intestinal, iar la persoanele mai slăbite se pot depista ganglionii mezenteriali măriţi în volum.

Diagnosticul şi tratamentul infecţiei adenovirale se efectuează în secţiile de boli infecţioase, iar la bolnavii cu forme uşoare - în condiţii de policlinică sau domiciliu.

Una din măsurile profilactice importante în privinţa infecţiei adenovirale constă în depistarea precoce a bolnavilor, izolarea şi tratarea lor. E necesar ca copiii la sosirea în creşe sau grădiniţe dimineaţa să fie examinaţi de către personalul medical, controlând starea istmului faringian, a mucoaselor bucale şi conjunctivale, măsurând temperatura corpului şi culegând anamneză de la părinţi.

În perioada epidemiei se evită contaminarea copiilor sănătoşi cu cei bolnavi, copiii se izolează la domiciliu pe parcursul a 10 zile după depistarea ultimului bolnav. Se efectuează în instituţiile enumerate măsuri de dezinfecţie permanentă şi terminală. Este necesară dezinfecţia apei din bazinele de înot. Măsuri de profilaxie trebuie luate în spitale, mai ales în serviciile de oftalmologie: respectarea asepticii, purtarea mănuşilor, folosirea flacoanelor în calitate de picurătoare şibuturi cu unguente individuale, dezinfecţia riguroasă a instrumentelor medicale etc.