Infecţia meningococică este o boală infecţioasă acută, din grupul infecţiilor respiratorii, provocată de nişte bacterii cu denumirea de meningococi (de unde provine denumirea maladiei), care se transmit de la omul bolnav la cel sănătos prin intermediul de aero-picături, ce afectează mucoasa nazofaringiană, meningele, creierul, alte organe şi sisteme, exprimându-se prin diverse forme clinice.

Agentul patogen (meningococul) fiinţează sub mai multe serotipuri, e foarte sensibil la acţiunea diferitor factori ai mediului ambiant (oscilări de temperatură, umiditate, raze solare etc). Fierberea (+100°C) distruge microbii momentan, iar diferiţi dezinfectanţi (cloramina, clorura de var, carbolul, alcoolul etilic etc.) -timp de câteva ore.
Infectia meningococica - boala infectioasa acuta
De regulă, în calitate de sursă a infecţiei meningococice este omul bolnav cu diverse forme clinic, însă mai frecvent - purtătorii de meningococi şi persoanele bolnave de nazofaringită, deoarece având o stare satisfăcătoare şi fiind destul de mobili ei duc la sporirea numărului de contacte cu cei sănătoşi. Savantul francez Dopte spunea, că formele manifeste de infecţie meningococică sunt numai nişte valuri într-o mare de purtători de meningococi.

Agenţii patogeni de la bolnavi ori purtători se elimină în mediul ambiant prin intermediul graiului, tusei, strănutului, sărutului, mai ales când are loc o contaminare mai apropiată. Infectarea cu germenii acestei maladii este mai frecventă în localităţi închise şi aglomerate, în care ventilarea lipseşte ori e foarte slabă. Infecţia menţionată mai des afectează copiii, preponderent pe cei mai mici, însă în ultimii ani se înregistrează o frecvenţă mai sporită şi la adolescenţi, adulţi şi uneori chiar la bătrâni.

Persoanele ce se ocupă cu sportul, chiar şi maeştrii în sport, nu sunt ocolite de această infecţie. Maladia poate decurge sporadic ori sub în formă de epidemii (erupţii). Ultimele mai des se întâlnesc în colectivele de copii din creşe, grădiniţe, orfelinate, şcoli, internate, în căminele liceenilor şi a studenţilor, în cazarmele ostăşeşti.

Morbiditatea prin infecţia meningococică este mai sporită la sfârşitul iernii şi începutul primăverii. Deosebit de frecvent erupţiile de infecţie meningococică apar după terminarea epidemiei de gripă. Aici e binevenită expresia "Virusurile anunţă sentinţa, iar bacteriile o execută". Deoarece organismul uman, fiind surmenat de o gripă suportată, mai uşor este de atacat de meningococi, care în atare situaţie pot duce la sfârşit letal.

Meningococii, nimerind pe mucoasa nazofaringiană a omului deseori nu duc la modificări locale şi la dereglarea stării generale. În aşa caz se dezvoltă aşa zisa forma de portaj sănătos de meningococi. Mai rar, meningococii afectează mucoasa nazofaringiană, în rezultatul căruia se dezvoltă nazofaringită. Aceşti pacienţi cu nazofaringită meningococică, având o stare satisfăcătoare, de asemenea sunt destul de periculoşi pentru persoanele înconjurătoare sănătoase.

În unele cazuri, meningococii din mucoasa nazofaringiană pătrund mai departe în sânge, afectând diferite organe şi sisteme, îndeosebi meningele, creierul, sângele. Ca rezultat se dezvoltă formele generalizate de infecţie meningococică, meningita, meningoencefalita, meningocococemia obişnuită şi fulminantă, formele asociate (meningita + meningocococemie).

Formele localizate şi generalizate se încep după perioada de incubaţie ce are durata de 2-10 zile, mai frecvent 3-7 zile.

Purtătorii de meningococi n-au semne clinice şi se depistează numai după examenul de laborator.
Semnele nazofaringitei meningococice acute sunt următoarele: cefalee moderată, dureri şi usturime în gât, tuse, guturai cu eliminări sero-purulente, nas înfundat, uneori temperatura ridicată până la 38°C. Diagnosticul acestei forme trebuie numaidecât confirmat bacteriologic. Noi am supravegheat cazuri de nazofaringite meningococice, care ulterior s-au transformat în forme generalizate, ultimele fiinţează şi de sinestătâtor.

Meningita meningococică se începe acut ori chiar brusc cu o cefalee difuză, progresantă şi chinuitoare, insomnie, ridicarea temperaturii într-un timp scurt până la 40-41°C, vomă repetată. Uneori şi cu simptome de nazofaringită. La majoritatea pacienţilor se determină sporirea sensibilităţii la diferiţi excitanţi (fotofobia, hiperestezia, hipeacuzie).

Pe fundalul cefaleei pronunţate rapid apar şi devin destul de pronunţate peste un timp scurt semnele meningiene (semne de afectarea meningelor, creierului), apoi după 1-2 zile în cazuri grave, uneori şi mai rapid, dacă maladia nu este diagnosticată, se dereglează conştiinţa, până la dispariţia ei completă.

La o parte de bolnavi, peste 3-4 zile de la debutul maladiei, apar nişte erupţii herpetice pe diferite părţi ale corpului, însă mai frecvent pe buze ori faţă, în legătură cu acutizarea infecţiei herpetice virale.
Pentru meningoencefalită este caracteristică şi lezarea ţesuturilor creierului, ce decurge cu afectarea nervilor cranieni, exprimându-se prin diferite paralizii.

La copiii sugari semnele meningiene pot fi: excitarea exprimată, voma repetată, un plâns aproape neîntrerupt, temperatura ridicată, fiind însoţite de încordarea fontanelelor ori bombarea lor şi lipsa pulsaţiei. Atât meningita, meningoencefalita, cât şi meningococcemia la copii mici decurg deseori furtunos ori grav cu simptome de intoxicaţie exprimată, convulsii generale şi dereglarea conştiinţei, ce duc rapid la un sfârşit tragic, dacă mamele nu se adresează imediat după ajutor medical.

Meningococcemia se începe acut, în cazuri grave, brusc cu ridicarea temperaturii rapid până la 39-40°C, cefalee, vertijuri, uneori cu semne catarale a căilor respiratorii superioare, apoi peste 18-24 ore pe piele apar multiple erupţii hemoragice de diverse dimensiuni, de la petişii punctiforme până la echimoze, erupţii hemoragice cu dimensiuni mari şi cu necroze. Erupţiile sunt într-un număr sporit pe fese şi extremităţi, mai rare pe corp şi faţă.

Pentru forma fulgerătoare (fulminantă) de meningococcemie este caracteristic un debut furtunos cu ascensiune bruscă de temperatură până la 40-41°C, care uneori scade critic până la nivelul subnormal, însoţită de cefalee puternică, vertijuri, frisoane, stare de leşin, vomă repetată şi apariţia imediată, ori peste câteva ore a erupţiilar hemoragice multiple de culoare pământie. Din aşa stare, dacă pacienţii nu sunt spitalizaţi de urgenţă, la ei progresează rapid intoxicaţia, se dezvoltă şocul toxiinfecţios şi maladia se sfârşeşte cu deces.

Pentru forma asociată (meningită + meningococcemie) este caracteristic tabloul clinic a fiecărei forme aparte cu o evoluţie mai gravă.

E necesar de subliniat, că bolnavii cu diverse forme de infecţie meningococică trebuie să se adreseze cât mai precoce la medic pentru a primi un tratament specific în staţionarul de boli infecţioase. Cu cât bolnavul se va reţine mai mult la domiciliu, cu atât pericolul consecinţelor nefavorabile sunt mai mari şi tratamentul mai dificil.

Una din măsurile de profilaxie a infecţiei meningococice şi a consecinţelor ei nefavorabile este adresarea imediată a suferinzilor după ajutorul medical, depistarea precoce şi activă a bolnavilor în focarele acestei infecţii, spitalizarea urgentă a lor şi tratamentul specific în staţionarele de boli infecţioase, supravegherea medicală a persoanelor contaminate cu bolnavii de această înfecţie; examinarea bacteriologică a contacţilor în scop de a depista purtătorii de menigococi; izolarea şi tratarea acestora. Persoanele ce îngrijesc de bolnavi ori activează în focarele de infecţie meningococică, trebuie să poarte măşti de tifon care acoperă gura şi nasul.

Se iau măsuri în scop de a întrerupe căile de transmitere a infecţiei meningococice. Ele constau în micşorarea numărului de contactanţi din localităţile cu colective suprapopulate unde s-au depistat bolnavii; în dezinfecţia umedă a locuinţelor acestora, în utilizarea razelor ultraviolete, pentru dezinfectarea aerului din ele; prelucrarea termică a jucării lor ori a altor obiecte ce au fost în contact cu bolnavii. În perspectivă se va putea aplica vaccinul specific contra infecţiei meningococice, care nu demult s-a elaborat şi încă nu este utilizat în practica medicală pe scară largă.

Numai adresarea timpurie a bolnavilor cu infecţie meningococică la medic, spitalizarea lor imediată şi terapia adecvată în staţionarele infecţioase, pot favoriza vindecarea lor, preîntâmpina apariţia consecinţelor nefaste şi răspândirea de mai departe a maladiei la persoanele sănătoase.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment