Malaria este o maladie parazitară din grupul infecţiilor sangvine sau transmisibile, provocată de plasmodiile malarice, ce se transmite mai frecvent de o anumită specie de ţânţari şi se caracterizează clinic prin accese de febră pronunţată, însoţită de frisoane, fierbinţeli şi transpiraţii abundente, prin mărirea ficatului, splinei şi apariţia anemiei.
Denumirea provine din italiană - „mala aria” - aer stricat. Actualmente e binecunoscut, că malaria este provocată de mai mulţi paraziţi ce fac parte din specia protozoarelor şi se numesc plasmodii malariei. Fiecare din paraziţii malariei are particularităţile sale biologice, morfologice şi provoacă diferite forme de malarie.
În dependenţă de specia plasmodiului şi periodicitatea acceselor la om se dezvoltă: malaria terţă provocată de plasmodium vivax ori ovale şi se caracterizează prin repetarea acceselor peste fiecare 48 ore; malaria cuartă, provocată de plasmodium malariae, ce se manifestă prin repetarea acceselor peste fiecare 72 ore şi malaria tropică, provocată de plasmodium falciparum, pentru care este caracteristic febra îndelungată cu accese repetate, iregulate şi afectarea creierului în cazuri grave.
Ciclul de dezvoltare a plasmodiilor este strâns legat de gazda intermediară şi definitivă. Gazda definitivă a paraziţilor malarici o reprezintă ţânţarul, mai frecvent Anopheles maculipennis (ţânţarul cu petiţe pe aripi, pestriţe), iar intermediară - umană. În organismul ţânţarului are loc multiplicarea sexuată a parazitului, aşa numită sporogonia; iar în organismul uman parazitul se multiplică pe cale asexuată, numită - schizogonia. Ultima se subdivizeză în schizogonie:
• exoeritrocitară;
• eritrocitară.
Aceste cicluri de multiplicare a plasmodiilor se finisează cu oformarea schizoniţilor şi a celulelor nedezvoltate masculine şi feminine cu denumirea de hametociţi.
De regulă, ca sursă de infecţie serveşte omul bolnav ori purtătorul de paraziţi. De menţionat, că în organismul purtătorului, mai cu seamă în malaria cuartă, paraziţii se pot păstra în sânge - ani ori zeci de ani de zile.
In condiţii obişnuite molipsirea de malarie a oamenilor are loc prin intermediul înţepăturilor de ţânţar infectat.
Mai rar această maladie se poate transmite de la mama bolnavă la făt în timpul naşterilor prin tegumentele lezate ori prin intermediul transfuziilor de sânge, dacă donatorul este purtător de plasmodii malarici. Au fost descrise mai mulţi ani în urmă cazuri de infectare cu malarie prin intermediul instrumentelor medicale, fiind sterilizate insuficient, iar sursa incipientă s-a dovedit a fi un donator de sânge, care 10 ani în urmă a suportat malaria cuartă.
Pătrunzând în organismul uman sănătos pe căile menţionate plasmodiile se multiplică prin ciclurile exo- şi eritrocitar, ducând la desfăşurarea bolii propriu-zise.
Semnele clinice ale maladiei apar după perioada de incubaţie, care în dependenţă de agentul patogen, variază mai frecvent de la 7 până la 25 zile, uneori până la 42 zile. Termenul de incubaţie variază în dependenţă de forma de malarie:
• terţă-10-14 zile ori 6-14 luni;
• ovale-7-20 zile;
• tropică- 8-16 zile;
• cuartă - 25-42 zile.
Malaria se subdivizează în dependenţă de agentul patogen în următoarele forme clinice: terţă, cuartă, tropică, care pot decurge uşor, semigrav şi grav. Tabloul clinic al tuturor formelor se manifestă printr-o perioadă prodromală de 5-7 zile, care se caracterizează prin slăbiciune generală, cefalee, dureri musculare şi febră neregulată.
Peste 5-7 zile apar accesele tipice cu o febră brusc ridicată până la 39-40°C, frisoane, fierbinţeală, cefalee, apoi scăderi critice de temperatură şi transpiraţii abundente.
Accesele de mai departe devin periodice în dependenţă de durata ciclului de schizogonie eritrocitară a parazitului şi corespund momentului de descompunere a eritrocitelor în sângele periferic şi eliminării din ele a merozoiţilor. Durata acceselor este de 6-12 ore. Afară de cele menţionate la pacienţi se măresc în volum ficatul şi splina, apar treptat semne de anemie. Uneori se depistează un icter nepronunţat. După însănătoşire maladia se poate repeta sub formă de recidive precoce ori tardive, mai ales dacă pacienţii nu se tratează la timp ori se tratează incomplet.
Dacă bolnavii nu se adresează la timp după ajutor medical, ei prezintă un mare pericol pentru persoanele sănătoase înconjurătoare, totodată se pot dezvolta diverse complicaţii ca coma malarică, febra hemoglobinuriinică, insuficienţă hepatorenală care pot duce chiar la deces.
În malaria tropică una din complicaţii periculoase este coma malarică, ce se dezvoltă mai des în caz de adresare tardivă la medic, ori când maladia se confirmă cu întârziere şi, respectiv, se tratează tardiv, ceea ce şi a avut loc în luna iunie-iulie anul 1999. Un cetăţean a fost spitalizat în clinica de boli infecţioase tocmai la a 11-a zi de maladie, fiind întors din Africa, şi la spitalizare având semne de comă malarică.
Examenul de laborator constă în controlul sângelui periferic prin metoda frotiului şi a picăturii groase de sânge studiate sub microscop, unde pot fi depistaţi paraziţii respectivi în dependenţă de forma clinică. Investigaţiile enumerate pot fi utilizate în condiţii de laborator. Diagnosticul şi tratamentul bolnavilor cu malarie se efectuează în spitalul ori secţia de boli infecţioase.
Profilaxia malariei constă în primul rând în depistarea şi tratarea precoce a bolnavilor şi purtătorilor de paraziţi, supravegherea şi examinarea periodică a convalescenţilor după boală şi a cetăţenilor întorşi din alte ţări, unde se înregistrează această maladie. Ultimii se dispensarizează de către medicii de familie din teritoriu pe parcursul a doi ani.
Aceste persoane la fiecare ridicare a temperaturii sunt datoare să se adreseze medicului pentru a exclude malaria, în cazuri necesare în acest scop se execută examenul de laborator. De asemenea în combaterea malariei o importanţă majoră o are lupta cu ţânţarii, care constă în utilizarea la timp a insecticidelor şi în lichidarea diferitor mlaştini, unde ei se înmulţesc.
Se mai recomandă utilizarea instrumentelor getabile (de o singură folosinţă), ce protejează nu numai de posibilitatea de molipsire prin malarie, dar şi prin hepatite virale B,C,D; SIDA etc.
În zonele epidemice de malarie este obligatorie folosirea preparatelor antimalarice în scop de profilaxie, ceea ce nu toţi utilizează aceste preparate. De asemenea în aceste zone se recomandă spre seară de acoperit faţa cu o plasă, de uns pielea cu repelente (remedii ce alungă ţânţarii), ori de purtat haine de protecţie. Vaccinul contra maladiei se află în stadiul de elaborare.