Opistorchoza este o biohelmintiază provocată de parazitul Opistorchis felineus cu focalitate naturală, transmisă omului de la animalul bolnav, prin intermediul consumului cărnii de peşte insuficient prelucrată termic şi caracterizându-se clinic prin simptome de intoxicaţie, simptome alergice şi de afectare a tractului digestiv, îndeosebi a căilor biliare.
Parazitul - Opistorchis felineus, iar în zonele tropicale - Opistorchis Viveriini, este o trematodă cu dimensiuni mici, care elimină ouşoare mici cu căpăcele.
Opistorchoză este o biohelmintază perorală cu focalitate naturală. Gazda definitivă şi sursa parazitară sunt: omul, pisicile, vulpile roşii şi polare, câinii, porcii, dihorii etc, care elimină cu materialele fecale ouşoarele acestui parazit în mediul extern.
Ca gazdă intermediară mai frecvent servesc moluştele, iar gazda suplimentară - peştii, unde parazitul trece câteva perioade de dezvoltare (miracidii, circarii, metacercarii). Metacercariile se dezvoltă în organismul peştilor şi devin invazive peste 6 săptămâni de la pătrundere. Uneori aceşti peşti, fiind consumaţi în hrană, metacercariile din ei pătrund în intestinul gazdei definitive.
Persoana umană se molipseşte de această parazitoză la consumul în hrană a peştelui crud (îngheţat), puţin sărat, sau slab uscat, care conţine larvele helmintului (metacercarii). Nimerind în organismul uman larvele în intestinul subţire se eliberează de capsule. Peste câteva ore ele pătrund în canalul biliar (coledoc) apoi în spaţiile biliare intrahepatice şi în canalele pancreatice, unde timp de 3-4 săptămâni se transformă în paraziţi maturi, care la rândul său elimină ouşoare.
Paraziţii, produsele şi ouăle lor au o acţiune toxică, alergică şi mecanică asupra organismului uman, care duc la afectarea sistemului biliar, la dereglarea secreţiei şi motoricii căilor biliare, a stomacului şi duodenului, ce favorizează activizarea florei secundare. Ultima duce la apariţia diferitor procese inflamatorii în aceste organe (colecistită, colangită, colelitiază, duodenită etc).
Maladia debutează după perioada de incubaţie de 2-4 săptămâni cu slăbiciune generală, cefalee, mialgii, artralgii, ascensiune termică până la 38-39°, apariţia erupţiilor alergice, scaun semilichid cu o frecvenţă moderată şi dureri în regiunea hipochondrului drept. Uneori pot apărea simptome catarale. Această fază precoce de invazie, de regulă, nu se evidenţiază la trăitorii din focarele endemice. Ea decurge asimptomatic.
În faza tardivă de invazie la toţi pacienţii se observă dureri sub formă de accese în regiunea ficatului şi a vezicii biliare, fenomene dispeptice, cefalee, dereglarea somnului, o subictericitate a mucoasei şi pielii. La o parte de bolnavi se determină ficatul mărit în volum şi dureros la palpare, dureri exprimate în regiunea vezicii biliare şi a pancreasului.
Prin metode biochimice se determină o dereglare uşoară a funcţiei ficatului şi a pancreasului, iar în sângele periferic se depistează numărul majorat de eozinofile (60-80%). În legătură cu dischinezia căilor biliare şi a colestazei opistorchoza poate deveni cronică, fiind legată de asocierea infecţie bacteriene secundare. Ea se caracterizează prin colangită cu dureri în rebordul costal drept, ascensiuni termice, mărirea ficatului în volum, icter pronunţat. Uneori febra se prelungeşte până la 2 luni şi mai mult, având un caracter ondulat sau recidivant.
La persoanele netratate la timp maladia se poate complica prin abcese ale ficatului, colangite, perforarea chistului parazitar cu apariţia peritonitei şi a abdomenului acut. Pacienţii cu complicaţiile enumărate trebuie imediat să se adreseze la medicul chirurg pentru efectuarea intervenţiilor de urgenţă. Dacă ele nu sunt efectuate la timp, poate surveni moartea. Opistorchoza are o influenţă negativă asupra decurgerii dizenteriei, hepatitelor virale, febrei tifoide şi a altor patologii mixte.
Diagnosticul şi tratamentul opistorchozei se poate de efectuat în condiţii de policlinică, secţiile de boli infecţioase ori alte secţii. Diagnosticul acestei parazitoze trebuie confirmat obligatoriu prin depistarea în materiile fecale sau în conţinutul duodenal a ouşoarelor de opistorchis felineus. Se mai pot utiliza în scop de confirmarea diagnosticului metode serologice, care încă se află în studii.
Profilaxia opistorchozei include măsuri curativ-profilactice (depistarea şi tratarea infecţiilor), măsuri de protecţie a surselor acvatice în privinţa impurificării cu materii fecale, nimicirea moluştelor şi organizarea unui control riguros de respectare a tehnologiei de preparare a bucatelor din peşte.
Categoric se interzice întrebuinţarea în hrană a peştelui şi a icrelor de la ei în stare crudă sau semicrudă. Mai sunt luate măsuri sanitaro-veterinare, care interzic hrănirea diferitor animale de casă cu rămăşiţe de peşte. De asemenea se organizează un control laboratoric riguros a produselor piscicole preparate pentru realizare, peştele fiind dobândit din bazinele acvatice nefavorabile în privinţa opistorchozei.