Oreionul este o maladie infecţioasă acută din grupul infecţiilor respiratorii şi antroponoze, provocată de virusul urlian, ce se transmite pe cale de aero-picături, manifestându-se clinic prin febră, simptome de intoxicaţie generală, afectarea glandelor salivare, precum şi a altor organe glandulare şi a sistemului nervos.

Denumirea de oreion provine de la termenul francez (oreiller - pernă) sau oreillons - caschetă cu prelungiri care protejează urechile. Capul bolnavului, dacă sunt afectate ambele glande parotidiene, se aseamănă cu o pară (prăsadă).

Etiologia virală a oreionului a fost confirmată în 1934. Un studiu mai amplu al acestei patologii în Republica Moldova a fost efectuat de conferenţiarul V. Negrescu şi coautorii prin anii 1966-1976.

Agentul patogen al oreionului (virusul urlian) este un virus din familia Paramyxoviridae şi genul Paramyxovirusurilor cu dimensiuni comparativ mari, ce conţine acid ribonucleinic şi are o structură antigenică stabilă.

El rezistă la temperatura camerei mai multe zile, însă îşi pierde infecţiozitatea după 3-4 ore. Deci, persistenţa virusului urlian în mediul ambiant, nu prezintă pericol epidemiologic. De asemenea se inactivează la temperatura de +70°C timp de 10 minute, este sensibil la acţiunea razelor ultraviolete şi a diferitor dezinfectanţi. Totodată virusul este destul de rezistent la temperaturi joase, păstrându-se la t° -20 - 70°C, luni şi chiar ani de zile.

Sursa de infecţie este omul bolnav cu diverse forme clinice manifeste, însă mai frecvent - cei cu formele fruste (şterse) şi asimptomatice de oreion. Bolnavul prezintă pericol pentru persoanele sănătoase din jur în ultimele zile ale perioadei de incubaţie, pe tot parcursul perioadei prodromale şi în primele 5 zile a perioadei de stare. În covalescenţă pacienţii nu mai sunt periculoşi pentru cei sănătoşi.

Infectarea se realizează pe calea aero-picături în timpul tusei, strănutului, graiului, sărutului, deoarece virusul se elimină cu saliva. Mai rar e posibilă infectarea şi prin intermediul diferitor obiecte, inclusiv a jucăriilor. În unele cazuri poate avea loc infectarea pe cale verticală (transplacentară) de la mamă la făt.

Oreionul se înregistrează preponderent la copiii de 1-14 ani, la băieţei cu o frecvenţă de 1,5 ori mai sporită decât la fetiţe. Adulţii, ce nu au suportat oreionul în copilărie, rămân receptivi la acest virus pe tot parcursul vieţii, ce şi lămureşte înregistrarea patologiei date în diverse grupuri de vârstă. Maladia se întâlneşte sub forme sporadice şi focare epidemice, având un caracter sezonier (mai sporită e morbiditatea la sfârşitul iernii şi în timpul primăverii -martie-aprilie). Ea este una din infecţiile cele mai răspândite în lume, înregistrându-se în toate ţările de pe globul pământesc. După suportarea oreionului rămâne o imunitate specifică de o lungă durată, mai frecvent pentru toată viaţa.

Virusul urlian pătrunde în organismul uman prin intermediul mucoasei căilor respiratorii superioare şi, probabil, prin mucoasa cavităţii bucale. În epiteliul acestor organe el se multiplică, apoi pătrunde în torentul sangvin (virusemia primară), ce duce la apariţia simptomelor de intoxicaţie. Totodată acest virus cu torentul sangvin ajunge la glandele salivare, în alte organe glandulare, unde se multipică evident, afectându-le şi provocând maladia propriu-zisă.

Maladia se începe acut după perioada de incubaţie, care durează 11-23 de zile (mai frecvent 15-19). La o parte din pacienţi se întâlneşte perioada prodromală cu o durată de 1 -2 zile, caracterizându-se prin simptome de intoxicaţie ca: cefalee, mialgii, artralgii, slăbiciune generală, moleşeală, frisoane moderate, ascensiune termică, inapetenţă.

În cazuri tipice oreionul are un debut brusc, cu ridicarea temperaturii timp de 1-2 zile, până la 38-40°C, simptome de intoxicaţie pronunţate, fiind însoţite de afectarea glandelor parotidiene. Ultimele se măresc în volum, devin dureroase, au o consistenţă semidură ori păstoasă fără hiperemia pielii.

În procesul patologic, de regulă, este atrasă una dintre aceste glande, apoi cealaltă, câteodată ambele împreună. Uneori mai pot fi afectate glandele submaxilare şi sublingvale. Temperatura ridicată se menţine la un nivel de 39-40°C timp de 4-7 zile, uneori mai lung timp, având o scădere litică (treptată). Bolnavii mai prezintă acuze la dureri în muşchii masticatori în timpul hrănii, la imposibilitatea de a deschide maximal gura şi de a căsca, uneori apare un trism (contractare) a muşchilor maseterieni.

Mărirea în volum a glandelor parotidiene atinge maximum timp de 3 zile, menţinându-se în aşa stare timp de 2-3 zile, apoi micşorându-se treptat pe parcursul a 7-10 zile. Din punct de vedere clinic, se subdivizează formele fără de complicaţii şi cu complicaţii, care decurg tipic, atipic, subclinic, uşor, semigrav şi grav.

În cazuri grave la bolnavii de rând cu simptomele pronunţate de intoxicaţie majorată mai apar greţuri, vome repetate, diaree, uneori se măresc ficatul şi splina în volum, apar semne meningiene şi dureri puternice de cap - cefalee. Cu cât maladia decurge mai grav, cu atât mai des ea este însoţită de diverse complicaţii ca: meningita, meningoencefalita, orhita, epidimita, pancreatita etc.

Meningita mai frecvent apare peste 4-10 zile de la debutul bolii, mai rar, paralel cu afectarea glandelor parotidiene. La bolnavi apare din nou temperatura 39-40°C, frisoane, cefalee progresantă, uneori chinuitoare, vome repetate şi odată cu acestea se mai ivesc semne meningiene, se determină modificări patologice a înichidului cefalorahidian. La unii bolnavi se dezvoltă meningoencefalita, ce denotă o afectare nu numai a meningelor, dar şi a creierului.

Afară de semne meningiene, care în atare situaţie sun mai slab pronunţate, mai apar dereglări de conştiinţă, somnolenţă, dereglarea reflexelor, semne piramidale, hemipareze. Bolnavii cu complicaţiile menţionate necesită un tratament timpuriu în secţiile de boli infecţioase sau de neurologie, în caz contrar pot apărea consecinţe imprevizibile. De notat, că meningita mai frecvent apare la copii, iar la adolescenţi şi adulţi - orhita.

Orhita, epididimita ori ambele împreună orhoepididimita se întâlnesc mai frecvent la adolescenţi şi adulţi, faţă de băieţei. Ele pot fi uni- mai rar bilaterale, de regulă, apar peste 5 zile de la debutul oreionului, caracterizându-se prin noi ascensiuni termice, dureri scrotale şi în regiunea testiculului afectat, uneori cu iradieri în partea inferioară a abdomenului. Testiculul afectat se măreşte evident în volum, este dur, dureros la palpare, pielea devine edemaţiată şi hiperemiată.

Modificările enumerate se pot menţine timp de 5-8 zile, apoi treptat dispar. Ulterior peste una, două luni la o parte din aceşti pacienţi, poate apărea atrofia testiculului fost afectat. În caz de artrofie bilaterală la persoana în cauză se dezvoltă sterilitatea. Uneori la partea feminină poate fi afectată sfera genitală, ce decurge sub formă de ooforită ori anexită, iarăşi ducând în consecinţă la sterilitate.

Pancreatita acută de origine urliană se dezvoltă peste 4-7 zile de la debutul maladiei. La bolnavi apar dureri acute în burtă cu caracter colicativ sau încingător (sub formă de centură), noi ascensiuni termice, greţuri, vome repetate, uneori chinuitoare, constipaţii sau mai frecvent diaree. Rar oreionul se mai poate complica prin neurita nervului auditiv, miocardită, nefrită, mastită, tireoidită, bartolinită etc.

De menţionat, că bolnavii cu forme uşoare şi necomplicate de oreion pot fi trataţi la domiciliu, însă trebuie să fie riguros şi regulat supravegheaţi de medicul de familie pentru depistarea precoce a sporirii gradului de gravitate ori a complicaţiilor enumerate.

Pentru a preîntâmpina complicaţiile e necesar de respectat un regim de pat. În cazuri semigrave şi grave ori complicate pacienţii numaidecât se vor îndruma în secţiile de boli infecţioase, unde se va administra tratamentul respectiv, care va contribui la ameliorarea maladiei şi a consecinţelor nefaste.

În profilaxia oreionului are o importanţă depistarea precoce a bolnavilor şi izolarea lor la domiciliu ori spital. În focar se efectuează măsuri de dezinfecţie şi ventilare. Persoanele ce îngrijesc de bolnavi, dacă nu au suportat această maladie ori n-au fost vaccinaţi, trebuie să poarte pe faţă o mască de tifon. Şi totuşi, cea mai radicală măsură în combaterea oreionului, rămâne aplicarea regulată a vaccinului antiurlian, începând din fragedă copilărie. Deseori acest vaccin se utilizează împreună cu cel antirujeolic şi antirubeolic.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Urzica, proprietăți curativeUrzica, proprietăți curative
25.03.2019

Urzica este curativă începând de la rădăcină, continuând cu tulpina și frunzele și terminând cu florile.
Urzica prezintă numeroa [ ... ]

Gălbenele, beneficiiGălbenele, beneficii
25.03.2019

Gălbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbenă a florilor pe care acestea le produc.
Beneficiile gălbenelelor Uz i [ ... ]

Rostopasca - o plantă cu multiple proprietăți curativeRostopasca - o plantă cu multiple proprietăți curative
25.03.2019

Rostopasca este o plantă cu multiple proprietăți curative, recunoscută și folosită pentru efectele sale vindecătoare încă din antic [ ... ]

Impetigo, o infecție contagioasă a pieliiImpetigo, o infecție contagioasă a pielii
25.03.2019

Impetigo este o infecție contagioasă a pielii, care afectează mai ales copiii și nou-născuții. Se prezintă sub forma unor vezicule ro [ ... ]

Apendicita - urgență chirurgicală abdominalăApendicita - urgență chirurgicală abdominală
22.03.2019

Apendicita este cea mai frecventă urgență chirurgicală abdominală, și constă în inflamația apendicelui. Această afecțiune apare f [ ... ]

Xeroftalmia, sindromul ochilor uscațiXeroftalmia, sindromul ochilor uscați
22.03.2019

Sindromul ochilor uscați, numit și keratoconjunctivită uscată sau xeroftalmia, apare și din cauza lipsei îndelungate de lubrifiere și [ ... ]

Gripa, un debut brusc și violentGripa, un debut brusc și violent
20.03.2019

Gripa este o boală severă care determină niveluri ridicate ale mortalității. Se estimează că circa 5% și 15% din populația globului [ ... ]

Depresia, simptome și cauzeDepresia, simptome și cauze
20.03.2019

Stările depresive ce durează perioade îndelungate de timp nu sunt normale. În plus, de multe ori ele sunt cauzate doar de o tulburare a  [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment