Strongiloidoza este o parazitoză din grupul geohelmintiazelor şi nematodozelor, provocată de Strongyloides stercoralis, care se transmite mai frecvent pe cale percutană, caracterizându-se clinic prin simptome alergice, de afectare a sistemelor gastro-intestinal, nervos, respirator etc, şi majorarea numărului de eozinofile în sângele periferic.

Strogyloides stercoralis prezintă un parazit rotund, subţire cu dimensiuni mici, are culoare semistrăvezie şi extremităţile ascuţite. Femela atinge dimensiunile de 2,2 x 0,3 mm, masculul - 0,07 x 0,04 mm. Este un parazit facultativ, care poate să se dezvolte şi să se multiplice completamente în mediul ambiant, uneori parţial sau completamente în organismul uman. Parazitul (femela şi masculul), de regulă, supravieţuiesc în sol.

În condiţii favorabile de temperatură şi alţi factori are loc cuplarea lor şi din ouşoarele fecundate iese larve rabditive de prima generaţie, care năpârlesc de 4 ori, dând începutul la altă generaţie nouă de paraziţi. O parte din larve după a doua năpârlire se abat de la schema standard de dezvoltare, transformându-se în stadiul 3 de dezvoltare nu în forme rabditive, dar în larve filarietive, care avansează începutul generaţiei parazitare.

Astfel de larvă pentru dezvoltarea de mai departe are nevoie de organismul gazdei, care este, de obicei, persoana umană, unde ea pătrunde, de regulă, pe cale percutană. În organismul uman larvele, împreună cu torentul sangvin, ajung în circuitul mic, apoi în pulmoni, unde năpârlesc încă de 2 ori, dând viaţă la o generaţie nouă de femele şi masculi parazitari.

De aici paraziţii nimeresc în laringe, apoi în tractul digestiv, mai cu seamă în intestinul subţire, unde are loc cuplarea lor. După procesul de fecundare masculii pier, iar femelele depun ouşoare, din care în lumenul intestinului subţire ies larve rabditive în primul stadiu de dezvoltare, ce rapid trec în stadiul doi.

Infectarea omului mai poate avea loc pe cale perorală, însă şi atunci larvele, pătrunzând în mucoasa cavităţii bucale, fac aceeaşi cale complicată de migraţie până ajung să se localizeze în intestin. Mai departe dezvoltarea lor poate avea loc pe aşa numita cale intraintestinală. În atare situaţie larvele, după năpârlirea secundară, aici în intestin se transformă nu în larve rabditive, dar filaretive invazive, ce pot duce la supra - sau autoinvazia gazdei.

Aceste larve prin mucoasa intestinală (suprainvazia) sau prin pielea regiunii perianale (autoinvazia), unde ele uneori îşi dau drumul, pătrund în vasele sangvine şi încep un nou ciclu de migraţie şi dezvoltare până la maturizare şi stadiul de parazitare. În aşa cazuri maladia poate dura destul de lung, uneori până la 25 ani.

O altă parte de larve din stadiul doi de dezvoltare cu materiile fecale nimeresc în mediul extern. Ulterior dezvoltarea larvelor poate avea loc pe cale directă sau indirectă. În primul caz larvele din stadiul doi se transformă în cele filarietive, care devin invazie pentru om.

În cazul al doilea ele se transformă în cele rabditive, care pun începutul femelelor şi masculilor cu o viabilitate liberă în mediul extern. Femelele depun până la 50 ouşoare maturizate, iar larvele rabditive se depistează în masele fecale peste 28-30 zile după infectare. În sol larvele se păstrează până la 3-4 săptămâni la temperatura de +10-40°C şi umiditatea de    18-20%.

Strongiloidoza mai frecvent se întâlneşte în zonele tropicale şi subtropicale cu climă fierbinte şi umedă: în ţările din America Latină (Brazilia, Panama, Columbia etc), în partea de sud a SUA, în Asia şi Africa de Sud-Est, în Europa (Italia, Franţa, Belgia, Olanda, republicile din Caucaz ale Federaţiei Ruse), mai rar în ţările din Asia Mijlocie, Ucraina şi încă mai rar -în Republica Moldova.

Unica sursă de invazie, de regulă, în strongiloidoza este omul. Totodată, conform unelor surse bibliografice din ultimul timp, în calitate de surse ale acestei parazitoze mai pot fi câinii şi pisicile, unde parazitul tot se poate dezvolta.

Mecanismul de infestare, de regulă, este cel percutan, adică prin pielea lezată. Uneori parazitul mai poate nimeri în organismul uman şi pe calea perorală; când larvele filaretive pătrund prin mucoasa bucală, de unde ele mai departe efectuează cale obişnuită de migraţie. Factorul principal de transmitere a strongiloidozei, mai frecvent este solul infestat, unde larvele se păstrează până la 3-4 săptămâni.

Mai rar ca factori de transmitere ai acestei invazii servesc fructele, legumele şi pomuşoarele, pe care larvele se păstrează 4-5 zile. De menţionat, că în apă larvele se dezvoltă, distrugându-se timp de 1-2 zile, în legătură cu ce apa poate fi ca factor de transmitere foarte rar, numai la consumul ei foarte rapid după impurificare, mai ales nefiind fiartă.

Strongiloidoza se înregistrează mai frecvent în anotimpurile calde ale anului, afectând preponderent lucrătorii de la mine, fabricile de cărămidă şi olane, constructorii de tuneluri, lucrătorii la pământ şi alte profesii legate de lucrul în sol în condiţii de umiditate sporită şi temperaturi moderate.

În patogenia fazei precoce de migraţie a maladiei o importanţă majoră are sensibilizarea organismului uman la produsele metabolice parazitare şi acţiunea mecanică a parazitului asupra ţesuturilor şi organelor în timpul migraţiei.

Parazitarea femelei şi a larvelor parazitului provoacă în intestin o reacţie inflamatorie, ce decurge cu infiltrarea pereţilor, în special cu eozinofile, cu edemaţierea foliculelor şi formarea granuloamelor. Sunt afectate toate porţiunile tractului digestiv, unde se determină un edem şi o hiperemie a mucoaselor; sunt posibile eroziuni, ulcere şi microhemoragii în toate straturile peretelui intestinal.

Larvele parazitului în timpul migraţiei pot nimeri în diferite organe şi ţesuturi, unde se observă granuloame, modificări distrofice şi microabcese (în ficat, pulmoni, rinichi etc). Undele de migraţie repetată a larvelor sunt însoţite de acuzarea fenomenelor alergice. Totodată, larvele migratoare ale parazitului pot aduce din intestin flora bacteriană, care, la rândul său, provoacă o infecţie suplimentară în organe, până chiar la septicemie.

Din punct de vedere clinic, în faza precoce de migraţie predomină simptomocomplexul reacţiilor alergice. În această perioadă pe bolnavi îi deranjează o slăbiciune generală, excitaţie, cefalee, vertijuri, prurit cutanat şi erupţii cutanate. La mulţi se ridică temperatura, uneori până ia 38-39°C. La o parte de pacienţi mai apar semne de bronşită, pneumonie şi de infiltrate alergice migratoare în pulmoni.

Paralel cu fenomenele alergice în această perioadă se mai înregistrează simptome de gastroenterită acută sau gastroenterocolită; la unii se măreşte ficatul în volum şi mai apare un icter moderat pe sclere şi tegumente. De multe ori această perioadă a strongiloidozei poate rămânea destul de săracă în simptome.

Pentru faza tardivă intestinală a strongiloidozei este caracteristic un polimorfism de simptome clinice, în legătură cu ce se subdivizează mai multe forme clinice: gastrointestinală, neuroalergică şi mixtă.
Pentru forma gastrointestinală sunt caracteristice un debut treptat şi o decurgere cronică cu acutizarea periodică a simptomelor de gastrită, enterită, enterocolită.

Uneori se dezvoltă simptome caracteristice pentru ulcerul duodenal. La o parte din pacienţi mai apar semne de dischinezie a vezicii şi căilor biliare. Semnele principale ale formei neurologice sunt erupţiile urticarie sub formă de linii migratoare, prurit cutanat pronunţat şi sindromul asteno-neurotic.

În forma mixtă de strongiloidoza sunt exprimate toate sau o parte din simptomele întâlnite în formele precedente. În cazuri uşoare de strongiloidoza se determină o simptomatologie minimă şi eozinofilie moderată. În cele grave se observă o diaree istovitoare, semne de deshidratare a organismului, o anemie pronunţată secundară, uneori se dezvoltă caşexia.

Dacă maladia nu este depistată la timp şi tratată o perioadă mai îndelungată, ea se poate complica prin perforaţia ulcerelor intestinale cu dezvoltarea peritonitei şi este necesar de o intervenţie chirurgicală urgentă.

Uneori strongiloidoza se mai poate complica printr-o necroză hepatică acută cu dezvoltarea insuficienţei hepatice sau printr-o pancreatită necrotică, care într-un timp scurt va avea un final tragic.
Mai menţionăm, că pentru toate formele de gravitate a strongiloidozei este caracteristică eozinofilia, ea fiind mai exprimată în faza precoce a maladiei şi în forma neuroalergică, când în faza tardivă poate atinge 70-80%.

Diagnosticul clinic al strongiloidozei rămâne destul de dificil în legătură cu polimorfismul simptomatologic şi lipsa semnelor specifice. Diagnosticul definitiv de strongiloidoza se precizează numai în baza depistării larvelor de Strongyloides stercoralis în masele fecale, în conţinutul duodenal, iar uneori în sputa sau urina bolnavului.

E important, ca materialele menţionate să fie investigate în stare proaspătă. Materiile fecale mai bine de investigat după administrarea pacientului purgative. În depistarea acestor paraziţi metodele de laborator obişnuite nu sunt efeciente. Actualmente se utilizează metoda de investigaţie la larvele de strongiloizi după Berman, care este destul de eficientă. Se mai recomandă metoda de cultivare a larvelor acestui parazit.

Tratamentul strongiloidozei se efectuează în diverse secţii spitaliceşti, în staţionarul helmintologic de zi sau în condiţii de ambulator. În procesul tratamentului specific se mai administrează şi terapia cu desensibilizante. Investigaţiile parazitologice de control se efectuează peste 1- 2 săptămâni de la finisarea tratamentului specific.

Profilaxia strongiloidozei constă în depistarea precoce a sursei de invazie şi în tratarea ei, de asemenea şi în protecţia mediului ambiant de impurificare cu materii fecale infestate. Periodic se efectuează investigaţii planificate în focarele suspecte la strongiloidoza şi a grupelor de risc, utilizând metoda Berman. Persoanele depistate cu invazie se dehelmintizează, fiind ulterior controlate laboratoric pe parcursul a jumătate de an. În scopul protecţiei solului de impurificarea cu larve de strongiloidoza fecalele bolnavilor se supun dezinfecţiei.

De asemenea, în focarele de strongiloidoză se petrece prelucrarea solului cu dezinfectanţi. O importanţă profilactică mai are respectarea riguroasă a regulilor de igienă personală (spălatul regulat al mâinilor cu apă şi săpun, spălarea şi curăţirea riguroasă a fructelor, legumelor, pomuşoarelor înainte de a fi consumate; prelucrarea regulată a jucăriilor etc), protecţia tegumentelor umane de contactarea cu solul infestat, cu alte cuvinte respectarea măsurilor ce preîntâmpină realizarea mecanismului de infestare cu larvele de Strongyloides stercoralis.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment