Teniarinchoza este o biohelmentiază perorală, care se transmite la om de la bovine prin intermediul consumului în hrană a produselor cărnoase infestate, insuficient fiind prelucrate termic, caracterizându-se clinic prin simptome dispeptice şi prin eliminarea periodică în mediul extern a segmentelor de parazit.

Teniarinchoza este provocată de un parazit cu denumirea de Taeniarhychus saghinatus (tenia boului), care are dimensiuni între 4-12 m. În popor acest parazit se mai numeşte "Limbric sub formă de lentă sau cordea". Parazitul este compus din scolex, gât şi strobil. Pe scolex sunt amplasate 4 ventuze puternice, cu ajutorul cărora parazitul se prinde de mucoasa intestinală.

Partea cervicală de dimensiuni scurte uneşte scolexul cu strobilul, care conţine circa 1000-2000 de segmente pătrate. Când strobilul atinge 6-7 m, segmentele maturizate se desprind de la el, eliminându-se în mediul exterior cu materiile fecale sau de sinestătător. Zilnic se pot elimina câte 6-11 segmente (în medie), însă strobilul nu se scurtează, deoarece din partea anterioară a corpului se formează noi şi noi segmente, care treptat se maturizează şi se strămută în partea caudală.

Fiecare segment maturizat şi desprins de la strobil conţine circa 145-175 mii de ouşoare. Pe parcursul unui an dintr-un singur parazit se pot desprinde circa 2500 segmente ce conţin circa 440 mln de ouşoare, în care se află oncosferele invazive.

Nimerind în mediul extern segmentele sau o parte din strobil rămâne pe un timp oarecare mobil, eliminând ouşoare multiple. În mediul ambiant învelişul extern al ouşoarelor rapid se deteleorează, eliminându-se oncosferele. Ultimele se pot păstra (în sol, pe iarbă, fân, în ocoluri) de la câteva zile până la un an.

În calitate de gazdă intermediară pentru teniarincus saghinatus servesc vitele cornute (bovinele, zimbrii, bivolii), care se infestează cu oncosfere pe păşuni. În intestinul acestor animale învelişul oncosferelor se dizolvă, iar larvele străbat pereţii intestinului şi ajung în vasele sangvine mici, unde cu torentul sangvin se răspândesc în tot organismul gazdei intermediare, instalându-se în muşchi (în musculatura scheletară, masticatorie, lingvală, cardiacă etc).

Aici se transformă în larve cu stadiul doi de dezvoltare, care se mai numeşte cisticercoză. Această perioadă de transformare poate dura 4-5 luni. Cisticercul are forma unei vezicule cu un scolex retras în interior şi mărimea până la un bob de mazăre, având diametrul de 4-10 mm. Cisticercul vieţuieşte în musculatura gazdei intermediare până la 8-9 luni, după ce se degenerează şi moare. Unica gazdă definitivă pentru larva din stadiul doi (cisticercul) al teniei boului este omul, în organismul căruia această larvă nimereşte la consumul cărnii de bovine insuficient prelucrată termic.

În intestinul uman sub acţiunea PH cisticercul se eliberează de ţesuturi, îşi întoarce scolexul, se prinde cu ventuzele de mucoasa duodenului şi începe intens a regenera segmentele, devenind pe parcursul a trei luni parazit matur. El, de regulă, parazitează în intestinul subţire, având o longevitate de viaţă de până la 15-20 ani.

În organismul uman parazitul nu numai că are acţiune mecanică în locul de parazitare, dar mai are o acţiune negativă asupra funcţiei motrice şi de secreţie a tractului digestiv, ventuzele teniei excită mucoasa intestinului şi se dezvoltă un proces inflamatoriu. Totodată segmentele parazitului trecând prin clapela baughinev, provoacă dureri abdominale, iar dacă pătrund în apendixul vermicular, pot provoca apendicită.

Acumularea a mai multor paraziţi în lumenul intestinal, poate duce la o ocluzie intestinală. Parazitul mai are o acţiune neuroreflectorică asupra căilor biliare, provocând dischinezii ale acestor căi, ce decurg cu dureri abdominale sub formă de accese. La organismul uman în creştere, parazitul întrebuinţând componentele nutritive cele mai preţioase, poate provoca reţinerea dezvoltării copilului, iar la maturi - senzaţie de foame sau chiar bulemia (foame de lup). Mai pot avea loc sensibilizarea organismului cu produsele metabolice ale parazitului şi dereglări psihologice legate de eliminarea segmentelor din orificiul anal şi mişcarea lor pe piele.

În calitate de sursă de invazie în teniarinchoză serveşte omul, ca gazdă definitivă. Mecanismul de infectare este peroral, iar calea frecventă- alimentară. Adică, prin utilizarea în hrană a cărnii sau a produselor cărnoase din bovine, fiind insuficient prelucrate termic.

Mai frecvent suferă de teniarinchoză adulţii, în special vânzătorii de carne, bucătarii, gospodinele, persoanele care lucrează la abatoare, combinate, frigoriferele de carne, la depozitele de carne, la cârnăţării, precum şi alte persoane legate de păstrarea, prelucrarea şi realizarea cărnii şi produselor cărnoase, de asemenea şi membrii familiilor lor.

Din punct vedere clinic, teniarinchoză poate decurge mai frecvent asimptomatic, având numai eliminarea segmentelor de parazit cu masele fecale sau de sinestătător. Semnele clinice mai frecvent apar în stadiul cronic. De obicei, pacienţii se pot plânge de slăbiciune generală, moleşală, nervozitate, dereglarea poftei de mâncare, dureri abdominale, mai frecvent în regiunea iliacă dreaptă, fiind legate de trecerea segmentelor parazitului prin clapela baughinev, care posedă multipli receptori nervoşi.

Unii pacienţi temporar mai pot acuza greţuri, jigăraie, meteorism, garguiment intestinal şi scaun lichid.
La copii şi adulţi slăbiţi de alte patologii, această invazie mai poate fi însoţită de vertijuri, cefalee, leşin, insomnie, uneori convulsii epileptiforme. Dereglări din partea sângelui periferic mai frecvent lipsesc. Numai uneori se pot depista o eozinofilie moderată leucopenie şi anemie.

Diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu teniarinchoză se efectuează în secţiile de boli infecţioase, în staţionarele helmintologice de zi sau în condiţii de policlinică. Diagnosticul trebuie obligatoriu de confirmat prin analiza materiilor fecale şi depistarea ouşoarelor de taeniarhycus saghinatus (tenia boului) sau prin microscopia segmentelor parazitului eliminate şi aduse de pacient la analiză.

Profilaxia include măsuri medicale şi veterinare, care au ca scop depistarea timpurie şi tratarea sursei de invazie, protecţia mediului ambiant de impurificare cu oncosfere şi micşorarea mecanismului de invazie. Persoanele care au atribuţie la produsele cărnoase ori îngrijesc animalele pot fi controlate în mod planificat la prezenţa acestui parazit. Infestaţii se dehelmintizează, ulterior fiind dispensarizaţi 4-6 luni.

În scop de a proteja mediul ambiant de impurificare cu oncosfere de tenia boului, materiile fecale de la cei dehelmintizaţi se dezinfectează. Un rol important în protecţia mediului ambiant de impurificare cu paraziţi îl are amenajarea sanitară a localităţilor săteşti, a fermelor de vite mari cornute, a abatoarelor şi combinatelor de carne, de asemenea în stare sanitară şi tehnică satisfăcătoare a latrinelor şi dezinfectarea regulată a maselor fecale din ele.

O importanţă primordială în profilaxia teniarinchozei are calitatea expertizei sanitaro-veterinare a cărnii de bovine. Carnea infestată necesită o prelucrare suplimentară până la realizare, care are în scop nimicirea paraziţilor. De asemenea are importanţă protejarea animalelor de infestare cu paraziţi, fiind bine organizat păscutul, adăpostul şi odihna animalelor în câmp. În localităţile nefavorabile în privinţa teniarincnozei poate fi organizat tratamentul profilactic a îngrijitorilor de animale, a lucrătorilor de la abatoare, combinatele de carne, cârnăţării, depozite animaliere etc.

Mai are importanţă în profilaxia teniarinchozei propaganda sanitaro-veterinară în mijlocul populaţiei. Populaţia trebuie să ştie pericolul utilizării în hrană a cărnii, care n-a trecut expertiza veterinară, să cunoască măsurile de profilaxie contra acestei parazitoze şi semnele ei clinice la om în scop de adresare timpurie după ajutorul medical. Mai menţionăm, că o protejare veridică contra teniarinchozei o are utilizarea cărnii în hrană numai după o prelucrare termică satisfăcătoare.