Teniaza este o biohelmintiază perorală, care se transmite la om de la porcine prin intermediul consumului în hrană a produselor cărnoase infestate, insuficient prelucrate termic, caracterizându-se clinic prin simptome dispeptice şi neurologice mai pronunţate, de asemenea şi prin eliminarea periodică în mediul extern a segmentelor parazitului împreună cu materiile fecale.

Teniaza este provocată de un parazit cu denumirea de Tenia Solium (tenia porcului), care are dimensiuni de 3-4 m în lungime. În popor acest parazit se mai numeşte "Limbric sub formă de lentă sau cordea". Parazitul e compus din scolex, gât şi strobil. Ultimul conţine 800-1000 segmente. Spre deosebire de tenia boului acest parazit este mai scurt, conţine un număr mai mic de segmente şi diferă după structura morfologică a scolexului şi a segmentelor.

La tenia solium scolexul are 4 ventuze laterale semisferice, având la vârf o trompă mică cu cârlige (22-23), de unde mai poartă denumirea de "solium înarmat", cu ajutorul cărora se înfibge în mucoasa intestinală. Pe măsura maturizării segmentelor în grupuri câte 5 - 6 se desprind de la strobil şi se elimină cu materiile fecale în mediul extern. Fiecare din aceste segmente conţin câte 30-50 mii ouşoare, în care se află oncosferele.

În mediul ambiant din segmente se elimină oncosferele. Principala gazdă intermediară pentru acest parazit sunt porcii şi mistreţii, mult mai rar - pisicile, câinii şi maimuţele, şi excepţional - omul. În intestinul gazdei intermediare oncosferele cu ajutorul cârligelor perforează intestinul, ajungând în vasele sangvine, unde în torentul sangvin se răspândesc în tot organismul.

La oameni mai frecvent ele se sedimentează în ţesutul conjunctiv al muşchilor oculari şi în creier. Peste 60-70 zile de la infestare se oformează cisticercul, care în organele parenchimatoase are în diametru până la 1,5 cm. Cisticercul este construit dintr-o veziculă cu lichid şi un scolex invaginat în partea parenchimatoasă. Această stadie a larvei este invazivă pentru organismul uman - unica gazdă definitivă.

În intestinul uman scolexul se întoarce în afară şi cu ajutorul ventuzelor se prinde de mucoasa intestinală, unde se dezvoltă până la maturizare. Segmentele maturizate, care conţin ouşoare cu oncosfere, apar peste două luni de la infestare. În calitate de sursă de invazie serveşte omul infestat, care împreună cu materiile fecale elimină în mediul extern oncosferele parazitare.

Omul se infestează pe cale orală, utilizând în hrană carne de porcine infestată şi prelucrată termic insuficient. În unele cazuri omul poate deveni gazdă intermediară facultativă cu afectarea a multor organe în rezultatul dezvoltării cisticercozei, în legătură cu ce unii savanţi socot această patologie ca o complicaţie a teniazei.

Mecanismul de infestare poate fi exogen şi endogen. Persoana umană în prima variantă se molipseşte, consumând în hrană fructele, legumele, pomuşoarele, infestate cu oncosferele teniei solium. În varianta a doua cisticercoza apare în rezultatul autoinvaziei, când din strobil segmentele desprinse retrogradează din intestin în stomac în rezultatul contracţiunilor antiperistaltice în timpul greţurilor şi vomelor, care deseori însoţesc teniaza.

Sub acţiunea sucului stomacal segmentele se dizolvă, eliberând din interior o mulţime de oncosfere. Ultimele străbat pereţii stomacului şi nimeresc în sânge, răspândindu-se cu torentul sangvin în diverse organe şi ţesuturi.

T. solium parazitează la om în intestinul subţire. Rolul principal în geneza simptomelor clinice în teniază îi aparţin factorilor mecanici şi toxico-alergici de acţiune ale parazitului, precum şi produselor eliminate de el.

Cisticercul mai frecvent parazitează (în descreştere) în ţesutul adipos, creier, ochi, muşchi, cord, ficat, pulmoni etc. Maturizarea acestui parazit durează 4 luni, iar durata vieţii atinge 3-10 ani. În geneza modificărilor patologice importanţa principală o au presiunea parazitulu asupra ţesuturilor înconjurătoare, dezvoltarea proceselor inflamatorii şi acţiunea toxico-alergică a produselor eliminate de parazit, precum şi a descompunerii lui.

În jurul cisticercului se formează o capsulă reactivă, se dezvoltă modificările generative şi inflamatorii în ţesuturi. Afectarea creierului se poate manifesta prin encefalită, meningită, dereglări de circulaţie a lichidului cefalorahidian şi hidrocefalie.

Tabloul clinic al teniazei este mult asemănător cu cel al teniarinchozei, însă fiind mai pronunţat. Formele asimptomatice şi subclinice se întâlnesc de 2-3 ori mai rar în comparaţie cu teniarinchoza. În teniază simptomele dispeptice şi neurologice (inapetenţă, greţuri, vome, dureri abdominale, diareea, cefaleea, vertijuri, leşin, insomnie etc.) sunt mai pronunţate decât în teniarinchoza.

Tabloul clinic al cisticercozei este variabil, fiind în dependenţă de localizarea paraziţilor, intensivitatea invaziilor, stadiul de dezvoltare a lui etc. Mai frecvent şi mai grav decurge cisticercoza cerebrală şi oculară.

Pentru cisticercoza cerebrală sunt caracteristice dureri de cap sub formă de accese, greţuri, vome, accese epileptiforme, uneori dereglarea psihicii, halucinaţii, vertijuri, pierderea conştiinţei de o scurtă durată la schimbarea poziţiei capului.

Cisticercoza oculară incipient se manifestă prin dereglarea acuităţii văzului, ulterior prin înrăutăţirea ei până la orbirea definitivă. La localizarea larvelor în ţesutul adipos şi muşchi procesul deseori decurge asimptomatic.

Diagnosticul de teniază şi cisticercoza se efectuează în secţiile de boli infecţioase, în staţionarele helmintologice de zi sau în condiţii de policlinică.

Diagnosticul teniazei trebuie obligatoriu confirmat prin analiza materiilor fecale şi depistarea ouşoarelor de tenia solium (tenia porcului) sau prin microscopia segmentelor parazitului eliminate cu masele fecale de pacient şi aduse la analiză. Diagnosticul cisticercozei se precizează în baza datelor anamnestice, clinice, epidemiologice şi instrumentale, fiind confirmat prin metode serologice pozitive.

Tratamentul acestor paraziteze se efectuează în condiţii de spital, în cisticercoza, fiind numai chirurgical.

Măsurile de profilaxie în teniază sunt asemănătoare cu cele din teniarinchoza, numai că măsurile de preîntâmpinare medico-veterinare se petrec cu lucrătorii, care au contact frecvent cu porcinele. Educaţia de iluminare sanitară se petrece mai mult în zonele, unde populaţia tradiţional utilizează în hrană carne de porc crudă sau semicrudă. Luând în consideraţie că larvele de tenia solium sunt mai rezistente la temperaturi joase, carnea de porc infestată trebuie îngheţată mai profund şi păstrată la o temperatură de - 120°t penru a nimici larvele parazitului.

Profilaxia cisticercozei constă în depistarea şi tratarea precoce a bolnavilor cu teniază, în preîntâmpinarea impurificării mediului ambiant cu oncosfere de tenia solium; respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă personală şi în petrecerea lucrului de iluminare sanitară printre grupurile de risc avansat de a suporta această invazie.