Etiologia. Epizootologia. Epidemiologia.
Agentul cauzal al tularemiei, Francisella tularensis se atîrna la familia Brucellaceae. A fost stabilita existenta antigenilor comuni cu brucele, fapt ce trebuie de avut în vedere la identificarea serologica a tularemiei si brucelozei. Agentul cauzal al tularemiei are forma de coci, este imobil, spori nu formeaza, dispune de capsula; este gram negativ, aerob.

F. tularensis este putin rezistenta la actiunea temperaturilor înalte, însa se pastreaza mult timp în conditii de temperatura joasa si umiditate, în solul umed si în apa la t° 0-14°C se pastreaza pîna la 9 luni, la t° 20-25° C - pîna la 2 1uni: în cereale si paie la temperatura mai joasa de 0°C - pîna la 6 luni; la t° +8 +12°C - 2 1uni;+20+30°C - pîna la 3 saptamîni. În cadavrele înghetate ale rozatoarelor pierite de tularemie, agentul cauzal supravietuieste pîna la 6 luni, la t° +8 + 12°C - pîna la o luna.

Rezista în unele produse alimentare: în carnea congelata circa 100 zile, în pîine - 14, în lapte - 8 zile. Este rezistent la uscare; în pieile uscate cîteva saptamîni, în organele uscate - pîna la 3 luni. Se inactiveaza repede sub actiunea razelor solare directe - timp de 30 min., la fierbere - momentan.

Din dezinfectanti au actiune bactericida solutiile de 5% fenol, 3% lizol, 2% cloramina si clorura de var, 3% peroxid de hidrogen, 0,1% sublimat corosiv. Agentul patogen este sensibil la actiunea streptomicinei, tetraciclinei, canamicinei, monomicinei, însa manifesta rezistenta la peniciline si la sulfamide.

Tularemia este o infectie acuta cu focalitate naturala, în Moldova s-au determinat 27 specii de mamifere, antrenate în procesul epizootic la tularemie, inclusiv iepuri, vulpi, pisici salbatice si de casa. Însa ca rezervuar principal de infectie servesc rozatoarele (soarecii, guzganii, ondatrele).

Raspîndirea tularemiei în populatia animalelor în focarele naturale se realizeaza pe cale transmisiva, prin intermediul capuselor Ixodidae, mai rar - tîntari, tauni, capusele gamazoide. Este posibila raspîndirea infectiei si pe calea hidrica, alimentara, inclusiv si la canibalism.

Prin izolarea tulpinelor F. tularensis s-a demonstrat existenta focarelor naturale de tularemie de tipul lunca (mlastina), padure si stepa. Fiecare focar este unical prin structura sa biocenotica. Tipizarea lor se bazeaza pe comunitatea spectrului de purtatori si vectori ai infectiei, de asemenea de tipul dominant a peisajului.

Purtatorii principali de germeni sunt sobolanul de apa, ondatra, sobolanul cenusiu, soarecele cenusiu. Procesul epizootic decurge mai activ în timpul cald (mai - octombrie). În caz de aparitie a epizootiilor, un pericol sporit epidemiologic pot prezenta tîntarii si taunii.

Purtatorii principali ai agentului cauzal în focarul de padure sînt: soarecii scurmatori, gulerati, iepurii de cîmp, chitcanii comuni.

Activizarea epizootiilor în acest focar are loc de asemenea în perioada calda a anului. Un pericol epidemiologic sporit aici prezinta capusele Ixodidae.

Purtatorii de infectie în focarele de stepa sînt: soarecii de casa, stepa, padure, cenusii, hîrciogii, tistarii.

Pericolul epidemiologic sporit aceasta categorie de focare prezinta în perioada de înmultire în masa a rozatoarelor - primavara-toamna.

Omul se molipseste de la animale pe cale alimentara, transmisiva, aerogena si de contact. Molipsirea are loc la folosirea apei din bazinele deschise, fîntîni, produselor alimentare contaminate cu eliminarile rozatoarelor, la treeratul grînelor, colectarea paielor, fânului, legumelor, de asemenea prin întepaturile insectelor hematofage - tîntarilor, capuselor, taunilor; la prelucrarea animalelor taiate, scoaterea peilor de iepuri, sobolani.

Agentul cauzal nimereste în organismul omului prin deteriorari neînsemnate a pielii, mucoaselor ochilor, cailor respiratorii, tractului gastrointestinal.

În dependenta de caile si conditiile de molipsire sînt descrise 9 tipuri epidemiologice de îmbolnavire cu tularemie: transmisiv, de vînatoare, alimentar, hidric, agricol, habitual, prin produse, de productie si de transee. Fiecare tip se deosebeste prin sezonalitate si peisajul focarului natural, vîrsta si componenta profesionala a bolnavilor, manifestarea formelor clinice. Rar, cînd eruptiile de tularemie sînt de un singur tip, mai frecvent, fiind neomogene. De aceea, la determinarea caracterului eruptiei este necesar de orientat la tipul epidemiologic predominant de îmbolnavire.

Studierea epidemiologiei tularemiei a demonstrat, ca caracterul îmbolnavirilor mereu se schimba si se afla în dependenta directa de factorii naturali si sociali. Mai frecvent morbiditatea se înregistreaza în localitatile rurale, cu precadere în lunile de vara-toamna si este legata cu infectarea prin intermediul bazinelor acvatice de suprafata, muscaturile artopodelor - hematofage.

Receptivitatea la tularemie este totala. Dupa suportarea bolii se formeaza imunitate protectiva si de lunga durata.

Tabloul clinic
Tularemia este o infectie cu manifestari clinice polimorfe. La baza patogenezei sta actiunea limfotropa a microbului, datorita carei la orice forma clinica de boala complexul patologic primar consta din afectul primar la locul de patrundere a agentului cauzal si limfadenita regionala.

Perioada de incubatie este de la cîteva ore pîna la 2-3 saptamîni. în majoritatea cazurilor ea dureaza 3-7 zile.

Debutul bolii este acut, uneori cu frisoane, febra pîna la 38-40°, cefalee, slabiciune generala, vertijuri, mialgii în membre, spate si lombalgii. în cazuri severe apare voma repetata. Sunt caracteristice transpiratii profuze, dereglari ale somnului (somnolenta sau insomnie). Din primele zile ale maladiei fata este hiperemiata si pastoasa, conjunctivele hiperemiate, vasele sclerelor injectate. Pe mucoasa bucala, pe fonul hiperemiat, apar hemoragii punctiforme. Se determina limfadenopatie (cu localizare si marime diferita). Fenomenele catarale în debut pot fi absente si doar în a 3-5 zi de boala se fac acuze de tuse uscata, în perioada de debut se instaleaza bradicardie, hipotonie. Limba este saburala cu o pseudomembrana cenusie. Abdomenul indolor, durerile se declara numai în cazurile de marire considerabila a ganglionilor limfatici intestinali, hepatomegalie se determina din a 2 zi de boala, splenomegalie - de la 6-9 zi.

Durata febrei, care poarta un caracter remitent sau intermitent, oscileaza în limite mari de la 2 pîna la 73 zile, mai frecvent de la 6 pîna la 25-30 zile, detervescenta se produce litic.

La 5-20% din bolnavi apar eruptii cutanate cu caracter eritematos, papulos, rozeolos sau petesial. Eruptiile apar la 3-15 zi de boala cu o durata de 8-12 zile. Dupa disparitia eruptiilor se produce o descuamare lamelara sau lamelar - furfuracee si pigmentie.

Modificarile hematologice vor fi prezentate prin leucopenie ori numarul de leucocite este normal, mai rar sporit, limfocitoza si monocitoza; VSH este sporita.

În dependenta de durata bolii, tularemia este: acuta, trenanta si recidivanta, iar dupa gravitatea procesului: usoara, moderata, severa.

Se determina urmatoarele forme clinice de boala:
a) ganglionara - la poarta de intrare a agentului patogen se declara o limfadenita. Buboanele sunt ordinare sau multiple, unilaterale ori bilaterale, putin dolore, au contururi nete, dimensiunile lor atingînd 1-5 cm. Evolutia lor este variata: în 30-50% din cazuri peste 2-4 saptamîni se produce romalierea. apoi deschiderea spontana a bubonului cu eliminare de puroi cremos. Într-o serie de cazuri are loc resorbtia deplina sau sclerotizarea bubonului. Durata acestei forme este de 2 luni si mai mult.

b) ulcero-ganglionara - la poarta de intrare se instaleaza afectul primar, constituit dintr-un element papulos, care se transforma în vezicula cu un continut sero-purulent, care apoi se transforma în ulceratie cu margini indurate si centrul necrotic de culoare neagra. Leziunea cutanata este însotita de tumefierea ganglionilor limfatici regionali (bubon). Durata acestei forme este de 1,5 luni.

c) oculo-ganglionara - poarta de intrare este mucoasa conjunctiva, apare o conjunctivita cu chemosis (tumefierea pleoapelor), congestie conjunctivala intensa, prezenta de tuberculi, ulceratii si limfa-denopatie regionala, preauriculara si cervicala. Boala dureaza de la 3 saptamîni pîna la 3 luni.

d) orofaringiana - agentul patogen patrunde în organism pe cale alimentara si se manifesta prin dureri moderate în gît si la glutitie, hiperemia si tumefierea amigdalelor, cu membrane false de culoare alba-sidefie-galbuie, consistente, care sunt greu de detasat. Amigdalita mai frecvent este unilaterala, la 50% cazuri poate fi ulceronecrotica. în procesul infectios sînt antrenati ganglionii limfatici tributari portii de intrare: parotidieni, cervicali, submandibulari. Durata maladiei - pîna la l,5 luni.

e) abdominala (tifoida) - are loc lezarea ganglionilor limfatici mezenteriali. Se manifesta clinic prin cefalee, dureri violente în abdomen, greata, voma, inapetenta, constipatie, uneori diaree.

f) pulmonara - poate evolua în doua variante: bronsica si pneumonica. Varianta bronsica sau pseudogripala se manifesta prin temperatura subfebrila, dureri retrosternale, tuse uscata, raluri uscate difuze în plamîni. Durata maladiei este de 10-12 zile cu vindecare, în varianta pneumonica debutul bolii este acut cu frisoane, febra care are un caracter neregulat, transpiratie. La unii bolnavi pot fi dureri retrosternale, tuse uscata, mai rar cu expectoratie mucopurulenta, uneori cu hemoptizie. Modificarile în plamîni apar tîrziu si sunt discrete si determina raluri crepitante. Forma pneumonica se caracterizeaza prin evolutie trenanta si recidivanta cu complicatii: abcese, pleurita, gangrene, caverne. Dureaza aceasta forma pîna la 2 luni si mai mult.

i) septicemica - se întîlneste la persoanele cu o imunitate scazuta si evolueaza dupa tipul unei infectii generale cu toxicoza manifesta: febra, cefalee puternica, mialgii, slabiciune generala, uneori cu delir si pierdere a cunostintei, inapetenta.

Febra are un caracter ondulat si dureaza pîna la 3 saptamîni si mai mult, la a 2-5 zi apar eruptii cutanate de tipul unei eriteme polimorfe exudative cu o localizare sistematica pe membrele superioare si inferioare, gît, cutia toracica, care dispar dupa 10-12 zile uneori cu discuamatie. Se constata hepato- si splenomegalie. Afectul primar si limfadenopatia periferica în aceasta forma clinica nu pot fi sesizate.

Pronosticul în tularemie este benign. Letalitatea este de 0,5-5%.

Diagnosticul diferential
Diagnosticul diferential se face cu:
- pesta, care se caracterizeaza prin dureri violente în regiunea bubonilor, delir, pierderea cunostintei, insuficienta cardiovasculara;
- antraxul - se caracterizeaza prin edem jelatinos si nedureros.
- limfadenitele banale - prin debut acut cu formare de puroi si febra de scurta durata;
- difteria - un debut mai lent cu false membrane care se extind în afara amigdalelor, de regula în procesul patologic se antreneaza ambele amigdale;
- gripa si IRA - se manifesta prin simptome catarale, sclerita, lacrimare, evolutie de scurta durata;
- limfadenita tuberculoasa - se manifesta prin evolutie lenta si limfadenopatie generalizata cu prezenta focarului primar în organism;
- febra tifoida si tifosul exantematic - cu particularitatile curbelor termice, localizarea si timpul de aparitie a eruptiilor.

Dificultatile diagnosticului clinic al tularemiei determina necesitatea utilizarii metodelor de laborator, probei cutanate alergice si datelor anchetei epidemiologice.

Tratamentul tularemiei se efectueaza cu antibiotice.

Externarea bolnavilor se realizeaza dupa disparitia seninelor clinice de boala.

Diagnosticul de laborator
În stabilirea diagnosticului de tularemie o însemnatate hotarîtoare o au metodele specifice de laborator, îndeosebi alergice, imunologice (serologice) si într-o masura mai mica - bacteriologice.

I. METODA ALERGICA
Aceasta metoda se bazeaza pe capacitatea organismului omului bolnav de a raspunde prin reactie alergica locala la introducerea antigenului specific. Metoda data se realizeaza prin aplicarea probei alergice intracutanate cu tularina.

La bolnavi proba cu tularina devine pozitiva de obicei la 3-5 zi de boala, rar în termeni mai tîrziu si se pastreaza ani întregi, datorita carui fapt metoda alergica e folosita pentru diagnosticul timpuriu ori retrospectiv a tularemiei si este strict specifica.

La persoanele vaccinate proba alergica cu tularina de asemenea este pozitiva, dar se dezvolta mai lent (peste 10-15 zile dupa vaccinare) si se mentine pozitiva timp de 5-6 ani, uneori timp mai îndelungat.

Proba cu tularina se efectueaza, folosind seringa cu ac subtire, preparatul se introduce strict intradermic cîte 0,lml pe partea mediala a antebratului, respectînd regulile asepticii.

În cazuri pozitive la locul introducerii tularinei peste 4-10 ore se iveste hiperemia si edem. Peste 24 ore reactia locala devine evidentiata în forma de infiltrat, hiperemie si durere.

Rezultatul probei intracutanate cu tularina se înregistreaza peste 24 si 48 ore.

Reactia se socoate pozitiva în caz de aparitie a edemului ori a infiltratului cu diametrul - nu mai mic de 0,5 cm.

Marimea sectorului cutanat, ce reactioneaza se masoara în doua directii perpendiculare. Prezenta hiperemiei fara edem se considera ca rezultat negativ.

În cazuri suspecte se cere repetarea probei.

Reactia alergica poate fi pozitiva în termeni tîrzii în caz de tularemie, forma pulmonara si în caz de folosirea antibioticilor cu scop de tratament.

Într-un sir de cazuri reactia alergica pozitiva se manifesta prin formarea pustulei si a limfangitei temporare, cu dureri moderate, marirea neevidenta a ganglionilor limfatici regionali si majorarea temperaturii corpului.

Reactii cutanate mai pronuntate se observa la persoane, ce au fost bolnave de tularemie, mai ales în perioada de reconvalescenta.

II. METODA SEROLOGICA
Este cea mai raspîndita si sensibila în stabilirea diagnosticului tularemiei si cercetarea starii imunologice a persoanelor imunizate.

În activitatea practica mai frecvent se foloseste reactia de aglutinare (RA) si reactia de hemaglutinare indirecta (RHAI).

La bolnavii de tularemie, aglutininele apar în sînge la 10-15 zi, hemaglutininele la 7-14 zi de boala.

Titrele de aglutinare în aceasta perioada a bolii nu depasesc l: 100, în continuare ele cresc repede, atingînd cifre maxime în saptamîna 4-6 (RA 1:400-1:800 rar - 1:1600 si mai mult; RHAI- 1:10240-1:20480), apoi timp de un an scade treptat pîna la titre minimale (RA 1:10-1:50; RHAI l :20 - l :80) si aceste titre se mentin pe parcursul multor ani.

Acest fapt da posibilitate de a folosi pe larg reactiile serologice si pentru diagnosticul retrospectiv al tularemiei.

În ambele reactii titrul diagnostic se considera l:100 si mai înalt. Se recomanda examinarea bolnavilor în dinamica la 8-10 zi de boala, apoi cu interval de 7-10 zile.

Rezultatul negativ al investigatiilor de laborator exclude diagnosticul de tularemie. E necesar de mentionat, ca în cazuri grave de boala se observa întîrzierea aparitiei aglutininelor si hemaglutininelor, iar în caz de folosire îndelungata a antibioticilor cu scop de tratament se manifesta si o scadere a titrului.

La persoanele imunizate, diagnosticul de tularemie se stabileste în caz de crestere vadita a titrului de anticorpi.

La aceste persoane aglutininele si hemaglutininele apar peste 2-3 saptamîni de la imunizare, atingînd titre maxime la 4-6 saptamîni (RA l:160 - l:320, RHAI l:2560 - 1:5120), apoi încep sa se micsoreze si peste 6-121uni se stabilesc la nivel minimal (RAI: 10 - 1:40, RHAI 1:20- 1:80), ce se depisteaza pe parcursul a 5-7 ani.

Mai frecvent titrul de hemaglutinare e mai mare, decît cel de aglutinare. Aceasta diferenta e mai pronuntata în perioada acuta a bolii si la persoanele vaccinate într-un interval de timp scurt dupa imunizare.

La cercetarea retrospectiva a bolnavilor si persoanelor vaccinate în termeni avansati deosebiri evidente în rezultatele RA si RHAI nu se observa.

Uneori se pot observa titre mai mici în RHAI, decît în RA, si rar lipsa hemaglutininilor.

Din cauza structurii antigenice identice a agentilor cauzali a tularemiei si brucelozei e necesar de luat în consideratie posibilitatea obtinerii rezultatelor pozitive a serului bolnavului de tularemie cu diagnosticul brucelinic si invers, însa titrul reactiei cu serul omolog de obicei e mai mare.

III. METODA BACTERIOLOGICA
Este putin eficace si are însemnatate auxiliara. Desiminarea agentului cauzal în organe si tesaturi într-o cantitate mica face dificila izolarea tulpinilor de tularemie. Pe lînga aceasta depistarea agentilor patogeni e posibila numai în primele 3 saptamîni de la debutul bolii.

Pentru cercetarea materialului patologic se foloseste metoda de însamîntare pe medii nutritive, proba biologica si metoda imunofluoriscenta.

Microbii vii se contin nu în orisice material patologic colectat de la bolnavi. Mai des ei pot fi depistati din eliminarile ulcerului cutanat, punctatul ganglionilor limfatici regionali afectati, sputa, frotiu din faringe si conjunctiva ochilor, mai rar din sînge. Colectarea materialului se efectueaza de catre specialisti pregatiti, pîna la începerea tratamentului, în caz de primirea tratamentului cu antibiotice, materialul pentru cercetare se va colecta - nu mai devreme de 3 zile dupa încetarea tratamentului.

Colectarea materialului:
- punctat din ganglionii limfatici regionali afectati - dupa prelucrarea pielii cu alcool, cu seringa sterila se strapunje bubonul la linia de demarcare a tesuturilor sanatoase si afectate, apoi se ia lichidul inter stitial;
- eliminatul ulcerului cutanat - cu tampon steril se curata puroiul din ulcer, apoi cu altul se apasa baza ulcerului pîna la ivirea lichidului iiiterstitial, ce se ia cu tamponul;
- sputa - se colecteaza dimineata într-un flacon cu gîtul larg si se astupa cu dop bine slefuit;
- frotiu de pe amigdale - se ia cu tampon steril de pe tesuturile afectate;
- frotiu de pe conjuctiva ochiului - se ia cu tampon steril, miscînd tamponul de la marginea ochiului spre centru;
- sînge - se colecteaza din vena cubitala în cantitate de 3-5 ml. Colectarea, împachetarea si transportarea materialului în laborator se efectueaza în corespundere cu regulile de lucru pentru maladii deosebit de periculoase.

Punctatul din bubon, ulcer, sîngele, frotiurile din faringe si conjunctiva se introduc în eprubete, se astupa cu dopuri de cauciuc, se înclee cu lenta lipicioasa, apoi fiecare obiect se sterge atent cu o compresa înmuiata în solutie dezinfectanta si se plaseaza în container în pozitie verticala.

Masurile de profilaxie
Asigurarea respectarii regimului sanitaro-igienic si antiepidemic la obiectivele cu risc major de molipsire constituie baza profilaxiei tularemiei.

Asa cerinte elementare, ca interzicerea fumatului, alimentarii în timpul procesului de productie, deziiifectia obligatorie (1% solutie cloramina, clorura de var) si spalarea mîinilor cu sapun la sfîrsitul lucrului permit în mare masura preîntîmpinarea molipsira oamenilor.

Masurile îndreptate la nimicirea surselor si vectorilor tularemiei - rozatoarelor, capuselor si altor artropode sunt auxiliare.

Este necesar de a petrece masurile de combatere si de protectie a încaperilor de productie, depozitare si de trai de accesul rozatoarelor.

În scopul combaterii surselor si vectorilor tularemiei se vor efectua masuri compacte de deratizare si dezinsectie în localitati si la obiectivele cu risc epidemiologie sporit.

Pentru a nu permite înmultirea în masa a rozatoarelor si artropodelor se vor efectua lucrari meliorative si agrotehnice.

Se va asigura pretutindeni protectia produselor alimentare, agricole si a surselor de apa de impurificarea lor de catre rozatoare.

Este interzisa folosirea pentru baut a apei crude din bazinele de apa deschise, iar resturile de produse afectate sau impurificate de rozatoare se vor nimici.

Pentru profilaxia specifica se foloseste vaccinul viu atenuat destul de eficace, însa luînd în consideratie bunastarea îndelungata epizootologica si epidemiologica imunizarea planica este nerationala.

O atentie deosebita se va atrage educatiei sanitare a populatiei, mai ales a contingentelor cu risc de molipsire, deoarece respectarea igienei personale asigura preîntîmpinarea îmbolnavirilor.

Masurile antiepidemice
Aceste masuri se efectueaza în caz de agravare a situatiei epidemiologice si epizootologice. Bolnavul sau persoanele cu suspectie la tularemie sînt spitalizati în sectiile de boli infectioase.În localitatea, unde a fost depistat bolnavul, se efectueaza investigarea de laborator a bolnavilor cu febra din ultima luna si în toata perioada de existenta a focarului.

În scopul determinarii sursei si cailor de transmitere a infectiei, se realizeaza investigatii de laborator a rozatoarelor, capuselor, colectate ori capturate în cîmp, localitati, obiecte potential periculoase, de asemenea surselor si bazinelor de apa. În focar se efectueaza masuri de dezinsectie si deratizare, dezinfectia surselor de apa, productiei agricole, furajului si altele.

Se organizeaza imunizarea profilactica dupa indicatii epidemiologice.

Se intensifica supravegherea sanitara la obiectivele cu semnificatie epidemiologica sporita (întreprinderile de prelucrare, pastrare si realizare a produselor animaliere, vegetale, surselor de apa).

Supravegherea epidemiologica
În conditiile actuale rolul hotarîtor în organizarea prevenirii morbiditatii la oameni prin tularemie apartine supravegherii epidedemiologice si pronosticului starii epizootice.

Supravegherea epidemiologica la tularemie prevede evidenta permanenta a numarului si componentei surselor de infectie si vectorilor, dinamicei lor multianuale si sezoniere, depistarea locurilor de concentrare, determinarea gradului de infectare cu agentul cauzal al tularemiei.

Actuala ramîne cercetarea focarelor naturale de tularemie, concretizarea dislocarii lor, pasaportizarea, studierea particularitatilor functionarii, determinarii rolului lor în manifestarea infectiei.

Cercetarea epizootologica a teritoriului reprezinta veriga principala în sistemul supravegherii epidemiologice la tularemie. Lucrul acesta se organizeaza si se realizeaza de CNSPMP cu participarea serviciului entomologie si sectiilor de dezinfectie profilactica.

În acest scop CNSPMP înfaptuieste:
a) Capturarea rozatoarelor, colectarea capuselor, incluviilor, probelor de apa si investigarea lor în laborator;

b) Aprecierea gradului de activitate a focarelor naturale, realizarea operativa a complexului de masuri antiepidemice în caz de agravare a situatiei;

c) Generalizarea datelor epidemiologice, epizootologice, efectuarea analizei retrospective si operative a situatiei epidemiologice, calitatii si plenitudinei masurilor profilactice si antiepidemice, determinarea legaturilor si tendintelor proceselor epidemice, epizootice;

d) Elaborarea si implimentarea în activitatea practica a masurilor rationale, orientate la prevenirea aparitiei si raspîndirii tularemiei la oameni.

Investigatiile epizootologice de plan CNSPMP le efectueaza cu urmatoarea periodicitate:
- teritoriile focarelor naturale - 2 ori pe an;
- restul teritoriilor - odata în 5 ani;

CMP teritoriale efectueaza:
a) evidenta si colectarea de 2 ori pe an a capuselor Ixodidae (martie-aprilie; septembrie-octombrie);

b) determinarea de 2 ori pe an a numarului de rozatoare la obiectivele cu semnificatie epidemiologica sporita prin metoda de suprafete prafuite si cu folosirea capcanelor (martie-aprilie; septembrie-octombrie);

c) colectarea si îndreptarea la CNSPMP a incluviilor pasarilor rapitoare deasemenea cadavrelor si rozatoarelor capturate.

Indicii, ce denota o activitate sporita a focarelor naturale de tularemie si cer interventia serviciului medical, inclusiv sanitaro-epidemiologic sunt:
- izolarea tulpinelor agentului cauzal al tularemiei din materialul de cîmp;
- ponderea mai mare de 10% a rozatoarelor seropozitive la cercetarea rozatoarelor si mai mare de 15% - la cercetarea incluviilor;
- determinarea epizootiilor cu pieirea în masa a rozatoarelor, iepurilor, ondatrelor (la un ha - mai mult de 5 cadavre);
- depasirea (mai mult de 3 ori) a mediei multianuale a numarului de rozatoare (75% si mai mult de capturari în capcani pe cîmpuri);
- cresterea brusca (pîna la 30% si mai mult) a numarului unor specii aparte de rozatoare (sobolanul de apa, soarecele sur si de casa).

Un rol major în supravegherea epidemiologica i se atribuie diagnosticului de laborator al tularemiei la persoane cu manifestari clinice suspecte.

Rezultatul acestui lucru depinde si de nivelul de pregatire a specialistilor medicali în problemele clinicei si epidemiologiei tularemiei, de respectarea terminilor si regulilor'investigatiilor de laborator.

Analiza complexa a componentelor supravegherii epidemiologice permite de a elabora si efectua masuri rationale si eficace de combatere si profilaxie a tularemiei.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment