Maxima zilei - "La persoanele care obişnuiesc sa mănânce dimineaţa, cazurile de obezitate sunt cu 44% mai puţine decât la cele care se abţin." (Studiu medical)

1483 - S-a nascut pictorul si arhitectul italian din epoca Renasterii depline Rafael (Raffaelo Santi), autor al capodoperei “Madona Sextina”;
1605 - O carte domneasca de întaritura de la Eremia Movila Voievod a fost data la Suceava, ceasnicului Ilie Bacioc; pentru a treia parte din satul Cupcici, zis si Brataseni, cu iaz si moara pe Ciuhur, cumparata cu 250 taleri de argint;
1624 - Atestarea documentara a satului Corjeuti, Edinet;
1625 - A murit poetul italian Janbatisto Marino;
1808 - Charles IV al Spaniei abdica in favoarea fiului sau, Ferdinand VII;
1812 - Un cutremur distruge Caracas (Venezuela);
1827 - A murit compozitorul Ludvig van Beethoven, unul dintre cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor; reprezentant al clasicismului vienez, alaturi de Mozart si Haydn, a deschis drumul muzicii catre romantism; opera sa cuprinde peste 300 de titluri (n. 16.12.1770);
1846 - I. Heliade Radulescu a lansat in “Curier de ambe secse” proiectul “Bibliotecii universale”, care prevedea traducerea in urmatorii 10 ani a circa 230 de lucrari filosofice, istorice, stiintifice, politice, literare etc, plan ce n-a putut fi realizat datorita evenimentelor politice care au urmat;
1859 - A inceput Conferinta de la Paris a reprezentantilor Puterilor Garante, care recunosc oficial, la 1/13 aprilie, dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca domnitor in Muntenia si Moldova (26.03-25.08);
1859 - S-a născut Alfred Edward Housman, poet englez (m. 1936);
1871 - Fondarea comitetului Comunei din Paris;
1874 - S-a născut Robert Frost, poet american (m. 1963);
1875 - S-a nascut filologul-romanist rus Vladimir Sismariov;
1881 - Domnitorul Carol I al Principatelor Romane este proclamat primul rege al Romaniei;
1884 - S-a născut Wilhelm Backhaus, pianist german (m. 1969);
1885 - S-a nascut actorul, regizorul si dramaturgul lituanian Borislav Dauguvetis;
1887 - A murit scriitorul român Dumitru Gusti; este autorul poeziei “Închinare lui Stefan Voda”, considerata mult timp drept o creatie a lui Mihai Eminescu;
1892 - A murit poetul Walt Whitman, a carui creatie a influentat lirica moderna („Zile de pomina si zile obisnuite”) (31.05.1819);
1893 - S-a născut Palmiro Togliatti, lider comunist italian (m. 21 august 1964);
1895 - A aparut, la Bucuresti, pana la 18.03.1901, revista umoristica “Mos Teaca”, editata de Anton Bacalbasa;
1899 - S-a nascut cântareata româna de opera Viorica Ursuleac; a activat în Austria;
1902 - A murit Cecil Rhodes, unul dintre parintii fondatori ai Imperiului Britanic (n. 5.07.1853);
1910 - Debutul lui Lucian Blaga cu versuri în revista "Tribuna" din Arad;
1911 - S-a nascut dramaturgul Tennesse Williams (Premiul Pulitzer pentru piesa “Un tramvai numit dorinta”, 1947) (m. 25.02.1983);
1913 - A murit poetul Panait Cerna (n.26.08.1881);
1913 - S-a născut Paul Erdos, matematician maghiar(d. 1996);
1915 - A murit scriitorul Constantin Ivanov, clasic al literaturii ciuvase;
1916 - S-a nascut biochimistul Christian Anfinsen, laureat al premiului Nobel pe anul 1972 (m. 15.05.1995);
1917 - S-a născut Rufus Thomas, cântăreţ şi compozitor R&B american;
1917 - Studentii moldoveni din Kiev, revendica autonomie pentru Basarabia si drepturi pentru conationalii care traiesc în Ucraina;
1918 - A murit compozitorul Cezar Kiui, unul dintre “Membrii celor cinci”;
1918 - A murit compozitorul Claude Debussy (baletul „Dupa-amiaza unui faun”) (n. 22.08.1862);
1918 - Are loc, la Roma, Congresul nationalităţilor asuprite din Austro-Ungaria, care adoptă o moţiune prin care se cerea recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni de a se constitui ca stat naţional independent sau de a se uni cu statul naţional existent;
1919 - S-a nascut pictorul Nichita Bahcevan, maestru emerit în arte din R. Moldova;
1923 - Parlamentul Romaniei a votat Constitutia Romaniei Mari, promulgata prin decret regal la 28 martie, una dintre cele mai avansate si democratice constitutii din Europa acelui timp;
1923 - S-a nascut eseistul, traducatorul si diplomatul Valentin Lipatti (m. 25.03.1999);
1923 - A murit actrita Sarah Berhnardt (n. 1844);
1925 - S-a nascut compozitorul si dirijorul francez Pierre Boulez;
1926 - Semnarea, la Bucuresti, a Tratatului de granite româno-polon; ambele state se angajau sa se ajute în cazul unei agresiuni externe, pentru apararea integritatii teritoriale si a independentei politice.
1927 - S-a nascut Eugenia Cernea, etnomuzicolog;
1928 - S-a nascut istoricul român Corneliu Istrati;
1930 - S-a nascut Sandra Day O'Connor, prima femeie in Curtea Suprema de Justitie a Americii;
1931 - S-a nascut George Cornea, regizor si operator de film;
1931 - S-a nascut Mircea Ivanescu, poet si traducator (Premiul National de Poezie “Mihai Eminescu”, 1999);
1932 - S-a nascut artistul plastic Ion Nicodim;
1936 - S-a nascut Mihai Pastragus, filosof, estetician si eseist;
1936 - S-a născut Fred Parris, vocalist şi compozitor american (Five Satins);
1937 - S-a nascut Cristian Topescu, realizator de televiziune, comentator sportiv („Evenimente, succese, sanctiuni la microfonul TV”);
1938 - S-a nascut Alexei Petrenko, actor;
1939 - A murit Enrique Fernandez Arbos, violonist, dirijor si compozitor spaniol;
1940 - S-a născut Rod Lauren, cântăreţ american;
1942 - Al doilea razboi mondial: In Polonia, la Auschwitz ajung primele prizoniere femei;
1944 - S-a nascut Diana Ross [Earle], cantareata;
1944 - Trupele sovietice au intrat în orasul Balti, Moldova;
1945 - S-a incheiat batalia de la Iwo Jima; pierderile japonezilor au fost de 22.000 de soldati, iar cele ale armatei SUA au fost de 4.500;
1946 - S-a nascut Viorel Prisacari, seful catedrei "Epidemiologie" a USMF "Nicolae Testemitanu"; profesor universitar, doctor habilitat in medicina, Om Emerit;
1946 - A murit Artur Garguromin Verona, pictor, membru fondator al Societatii Tinerimea Artistica, societate care a avut initiativa participarii artistilor romani la expozitii internationale, prima prezenta de acest fel fiind la Atena, in 1903 (n. 25.08.1868);
1946 - S-a născut Fran Sheehan, basist american (Boston);
1948 - S-a născut Steven Tyler, muzician american ("Aerosmith");
1948 - S-a născut Richard Tandy, clăpar şi chitarist britanic (ELO);
1949 - S-a născut Vicky Lawrence, cântăreaţă şi actriţă americană;
1950 - S-a născut Ronnie McDowell, cântăreţ american;
1950 - S-a născut Teddy Pendergrass, vocalist şi baterist american (The Blue Notes);
1951 - S-a nascut Alexei Buldacov, actor;
1953 - S-a născut William Lyall, pianist şi flautist britanic (Pilot, Alan Parsons Project);
1953 - Jonas Salk anunţă descoperirea vaccinului antipoliomelitic;
1956 - Semnarea acordului cu privire la crearea Institutului unit a cercetarilor nucleare la Dubn;
1957 - A murit regizorul Max Ophuls („Le roman du Jeune Werther”, „Lola Montes”) (n. 6.05.1902);
1958 - Prima reuniune a Comitetului stiintific al NATO;
1958 - A murit psihologul Florian Stefanescu-Goanga, membru corespondent al Academiei Romane (n. 5.04.1881);
1959 - A murit scriitorul Raymond Chandler, cunoscut si apreciat autor de romane politiste („Marele somn”, „Adio, frumoasa mea”) (n. 23.07.1888);
1960 - S-a nascut Florin Chirculescu, autor de literatura SF;
1971 - Pakistanul de Est si-a proclamat independenta, adoptand totodata numele de Bangladesh;
1974 - S-a nascut jucatoarea de tenis Irina Sparlea;
1975 - A intrat în vigoare Conventia privind interzicerea perfectarii si stocarii armelor bacteriologice (biologice) si a toxinelor, adoptata la 10.04.1972, în baza unei rezolutii a Adunarii Generale a ONU din 16.12.1971;
1977 - A murit Justinian Marina, al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane (1948-1977) (n. 22.02.1901);
1979 - Preşedintele egiptean Anwar Sadat şi primul ministru israelian Menahem Begin semnează un acord de pace la Casa Albă;Keira Christina Knightley
1985 - S-a născut Keira Christina Knightley, actriță și model britanic. Filmografie: Treasure Seekers, Oliver Twist, King Arthur, Pirates of the Caribbean, Anna Karenina;
1987 - A fost semnata, la Beijing, declaratia comuna chino-portugheza, prin care se stipula ca teritoriul Macao sa fie retrocedat Chinei cu incepere de la 20.12.1999; astazi insula este Regiunea Administrativa Macao;
1990 - A fost creat Serviciul Român de Informatii;
1991 - Semnarea Tratatului de la Asuncion, de catre presedintii Argentinei, Braziliei, Paraguayului si Uruguayului, in baza caruia s-a creat Piata Comuna a Sudului, denumita “Mercosur”. Aceasta permite libera circulatie a bunurilor, a capitalurilor, a serviciilor si a persoanelor, incepand cu anul 1995, intr-o piata fara ingradiri vamale;
1995 - Au intrat in vigoare Acordurile de la Schengen cu o “perioada initiala” de trei luni, care suprima controalele persoanelor la frontierele a sapte tari din Uniunea Europeana (Belgia, Franta, Spania, Olanda, Luxemburg, Portugalia, Germania);
1999 - Peste 40 de morţi şi circa 120 de răniţi este, potrivit postului de radio “Eho Moskvi”, bilanţul celui de-al doilea bombardament lansat de aviaţia NATO împotriva Iugoslaviei. Bilanţul total al primelor două atacuri se ridică la 100 de morţi şi peste 350 de răniţi;
2000 - In urma alegerilor prezidentiale din Rusia, Vladimir Putin a fost ales presedinte, cu 52,94% din voturi. Ceremonia de investitura a avut loc la 7.05.2000;
2001 - A aparut primul numar al cotidianului „Independent” (director Horia Alexandrescu);
2003 - Romania a semnat Protocolul de aderare la alianta Nord-Atlantica, impreuna cu alte 6 state invitate la summutul de la Praga; la 29 martie 2004, Romania a devenit membru cu drepturi depline al NATO;

In aceasta zi sarbatoresc
- Ziua Independentei in Bangladesh (1971);
- Ziua Arborelui/Fiesta del Arbol in Lesotho, Spania;
- Ziua lui of Kuan Yin, Zeita Indurarii in Taiwan.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

RECENT

Coxartroza, simptomeCoxartroza, simptome
03.04.2019

Coxartroza este o afecţiune care se caracterizează prin dureri la nivelul şoldului. Este o afecţiune cronică, care apare în urma degra [ ... ]

Sindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modernSindromul de intestin iritabil, una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern
03.04.2019

Sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai răspândite disfuncții ale omului modern. Statisticile arată că acesta afecteaz [ ... ]

Despre pietre la rinichiDespre pietre la rinichi
02.04.2019

Una dintre cele mai dureroase afectiuni este reprezentata de pietrele la rinichi, care pe atat de deranjanta esti si atat de raspandita pest [ ... ]

Sfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelorSfecla roșie, o legumă importantă în lista alimentelor
02.04.2019

Sfecla roșie ocupă un loc bine meritat pe lista alimentelor permise în orice dietă sănătoasă. Leguma este bogată în substanțe nutr [ ... ]

Cinci exerciții pentru o talie subțireCinci exerciții pentru o talie subțire
01.04.2019

Pentru a ne menține silueta este nevoie de o alimentație echilibrată, însă nu este de ajuns, aceasta ar trebui asociată cu un program  [ ... ]

Sindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor perifericeSindromul Raynaud, o afecțiune a arterelor periferice
01.04.2019

Sindromul Raynaud reprezintă o afecțiune a arterelor periferice caracterizată prin modificarea succesivă a culorii degetelor mâinii și [ ... ]

Despre tonifierea abdomenuluiDespre tonifierea abdomenului
26.03.2019

Mușchii abdominali reprezintă una dintre primele zone pe care multe persoane sunt dornice să le lucreze din moment ce încep sa piardă  [ ... ]

Aloe Vera, beneficii tămăduitoareAloe Vera, beneficii tămăduitoare
26.03.2019

Aloe vera a rămas până în zilele noastre un leac de încredere care rezistă cu stoicism în fața produselor avansate pe care cercetăt [ ... ]

Alte articole...
2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment