Abuzul de alcool este listat al treilea ca importanţă în ierarhia factorilor de risc (FR) pentru bolile de inimă şi cancer adoptată de programul CINDI (Countrywide Integrated Nincommunicable Disease Intervention) coordonat de Oficiul OMS Europa.

În Republica Moldova conform datelor statistice a Centrului Naţional de Management în Sănătate, incidenţa totală prin alcoolism a constituit în 2007 – 111,9 cazuri la 100 mii locuitori, inclusiv prin psihoze alcoolice – 23,1 cazuri la 100 mii locuitori.
Alcoolul, copilul si adolescentul
Cauzele consumului de alcool sunt următoarele:
Cauze ereditatare. In sens direct alcoolismul nu este ereditar. Conform unui studiu american, copiii din familiile de alcoolici au un risc de patru ori mai mare de a devenii dependenţi de alcool. De asemenea putem vorbi şi de aşa numita moştenire socială, adică de anumite procese de învăţare care probabil nu sunt conştientizate vreodată. Copiii din familiile de alcoolici sunt expuşi unor condiţii pe care ei le consideră a fi normale.

Cauze psihice. Nu exista trăsături universal valabile, dar din acest punct de vedere anumite caracteristici sunt mai des întîlnite la persoanele dependente de alcool:
  • Tendinţa de a evita problemele indiferent de capacitatea reală de a le rezolva;
  • Nesiguranţă de sine şi inhibiţie;
  • Dependenţa de ceilalţi;
  • Capacitate redusă de a se stăpîni, de a suporta neplăceri sau de a aştepta o recompensă (toleranţă redusă la frustrare);
  • Autostăpînire exagerată şi refulare a sentimentelor;
  • Dificultăţi în satisfacerea nevoii de ataşament şi de apropiere;
  • Adesea o proastă dispoziţie şi o stare de confort psihic redus.
Cauze profesionale. Există diferenţe considerabile între frecvenţa cu care alcoolismul apare în cadrul diferitelor grupe profesionale. Cei care au aşa numitele meserii alcoolice adică producătorii şi distribuirorii de băuturi alcoolice sînt deosebit de periclitaţi. De asemenea sunt periclitaţi angajaţii în construcţii, angajaţii în transporturi, dar şi liberii profesionişti fară program de lucru clar definit, precum şi meseriile cu multă rutină şi fară program de lucru clar definit şi meseriile cu multă rutină şi fară supervizare tehnică.

Cauze educative. Părinţii care nu au avut nici un rol sau doar unul neinsemnat în evoluţia dependenţei de alcool a copilului lor sînt chinuiţi de îndoieli şi de sentimente de vinovăţie. Unii cred că l-au răsfăţat prea mult, că au sufocat copilul cu prea multă dragoste şi caldură sufletească, alţii cred ca au fost prea severi, prea reci, ca i-au ingăduit prea puţină libertate şi l-au respins prea tare. Fiecare dintre aceste moduri de comportament ar putea constitui un element în construirea zidului numit dependenţa.

Cauze conflictuale. Fiecare conflict în familie sau la locul de muncă poate fi declanşant pentru abuzul de alcool.

Cauze sociale. Atitudinea publicului larg faţă de alcool şi implicit faţă de alcoolic este echivocă. Societatea minimalizînd consumul crescut de alcool îl ajută de fapt pe cel ameninţat de a deveni alcoolic să se amagească multă vreme că pericolul în care se află nu este atît de mare.  Problema alcoolului la adolescenţi este foarte delicată şi trebuie tratată cu multă seriozitate de fiecare dintre noi. Cauzele alcoolismului în rîndul tinerilor sînt în mare parte aceleaşi ca şi la un om matur.

Prevenirea consumului excesiv de alcool constă în:
  • îmbunătăţirea ajutorului şi indrumării acordate individului;
  • întroducerea unor măsuri sociale care să influenţeze obiceiurile în materie de consum alcoolic în intreaga populaţie:
  • evidenţierea preţului alcoolului va duce la reducerea consumului;
  • controlul sau abolirea publicităţii la băuturile alcoolice.
  • controlul vînzărilor – se ştie că relaxarea restricţiilor a dus la creşterea vînzărilor în Finlanda şi alte ţări, dar nu se ştie dacă o creştere a restricţiilor va reduce ratele actuale de consum alcoolic sau va altera şi mai mult obiceiurile legate de uzul de alcool;
  • educaţia pentru sănătate. Conform unui studiu, sticlele de alcool care aveau pe etichetă un avertisment cu privire la afectarea sănătăţii i-a făcut pe tineri să fie mai conştienţi asupra hazardului asociat cu consumul de alcool.
Adolescenta este o perioada a schimbarilor - fizice, sociale, emotionale si intelectuale. Acestea pot duce la comportamente haotice si schimbari de dispozitie în timp ce copiii încearcă să facă faţă acestor modificări.

Dacă copilul consumă alcool, de obicei va apare un numar mai mare de semne, cum ar fi:
  • halena (mirosul) alcoolică;
  • schimbări bruşte de dispoziţie sau atitudine;
  • modificarea frecventei si a performanţtelor şcolare;
  • pierderea interesului pentru şcoală, activităţi sportive sau alte activităţi;
  • probleme disciplinare la şcoală;
  • retragerea din activităţile cu familia şi prietenii;
  • ţinerea de secrete;
  • asocierea cu un nou grup de prieteni pe care nu îi prezintă părintelui;
  • dispariţia alcoolului din casă;
  • depresie şi dificultăţi de dezvoltare. (Centrul National Stiintifico-Practic de Medicina Preventiva din RM)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment